8 lucruri interesante despre Pentax

Deși au unele dintre cele mai competitive modele DSLR format APS-C de pe piață, Pentax este foarte puțin promovat în România.

Găsești în continuare 8 lucruri interesante despre Pentax pentru a-ți trezi interesul legat de acest brand:

  • Compania fondatoare există din noiembrie 1919 și au început cu producția de lentile pentru ochelari, pe care le fabrică și în ziua de astăzi.  Firma inițial s-a numit Asahi Kogaku Goshi Kaisha.
  • Numele de Pentax a fost în primă fază un trademark al germanilor de la Zeiss. Era un joc de cuvinte format din “Pentaprism” și “Contax”. În urma capitularii Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial, aceștia au pierdut toate drepturile de brevet, așa că numele a fost preluat de compania Asahi Optical în anul 1957.
  • Montura de 42 de mm a devenit dominantă în piața foto datorită lui Pentax chiar dacă aceasta a fost inventată în 1949 de către Contax. Din 1975 au început să foloseasca K-mount, înlocuind celebrul M42 datorită evoluției tehnologiei.
  • Asahi Pentax a aparut în 1957 și este primul aparat japonez pe format 35mm. Firmele mari, Canon și Nikon, s-au reprofilat la doi ani după, în 1959, cu aparatul CanonFlex, respectiv seria F de la Nikon.
  • Pentax este singurul dintre marii producatori care are modul Sv. Acesta reprezintă prioritate de ISO – practic ne alegem sensibilitatea dorită iar aparatul setează automat timpul de expunere și diafragma pentru a obține o expunere corectă.
  • În ciuda faptului că au aparate pe format mediu de o calitate excepțională, producatorul japonez nu are deocamdată un aparat foto cu senzor full-frame. Există totuși zvonuri că va apărea în acest an.
  • Pentax este legat de Hoya și Ricoh. Practic, în 2011 firma a fost achiziționată de Ricoh de la Hoya.
  • Design-ul modelului Pentax K-S1 este un omagiu adus serialului Star Trek, având un aspect futuristic. Data, engage!


 

Alți fotografi au mai citit și:

5 Comments

  • Pentax a avut o preocupare mare si pentru inbunatatirea calitatii lentilelor, ma refer in special la redarea culorilor si protectia imagini in contralumina. Vechile SMC – uri au fost si chiar pot ramane o placere in utilizare, culorile si atmosfera creata au un farmec aparte. Cu toate ca sunt “canonist” recunosc si aprecez ce a realizat PENTAX-ul.

  • A corectat acum…

  • TAv e programul care seteaza ISO automat în funcție de diafragama-timpul de expunere alese, pe când la modul Sv se setează ISO, iar diafragma-timpul de expunere sunt pe auto.

  • Bine punctat Octavian Iolu

  • La modul Sv utilizatorul alege valoarea ISO și aparatul setează apertura și timpul de expunere, în funcție de ISO-ul reglat de utilizator, nu cum e prezentat în articol. Analog Av unde reglăm apertura, F, iar camera stabiliește timpul de expunere și într-o anumită măsură și ISO, dacă e setat pe auto.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.