Concurs în cadrul Festivalului de fotografie “Secvenţe”

În weekendul 25-27 septembrie, Clubul de Turism şi Arte „Escamonde”- Ploieşti organizează în oraşul Ploieşti Festivalul de fotografie „Secvenţe”. În cadrul festivalului se vor desfăşura expoziţii individuale şi de grup a numeroşi fotografi locali şi internaţionali, conferinţe şi ateliere de fotografie şi diverse evenimente precum: activităţi stradale, concerte, lansări de lampioane.
Festivalul va expune 40 de fotografi principali, împreună cu alţi 60, care vor participa în cadrul expoziţiilor de grup. Cei 60 de fotografi vor fi aleşi prin intermediul concursurilor organizate de Festivalul de fotografie „Secvenţe”. Primele două concursuri, „Frumuseţea văzută de Frumos” şi „Viitorii lideri ai fotografiei româneşti” s-au încheiat. Următorul concurs „Good night lovers” are loc între 14 şi 29 iulie, așa că nu ratați înscrierea.


Detalii concurs:
Cerințe
1. Fiecare participant poate înscrie în concurs maxim 3 fotografii
2. Toate fotografiile vor fi în format .jpeg, cu latura mare de minim 3000 de pixeli, 300dpi, cu profilul de culoare Adobe RGB (1998).
3. Nu sunt permise fotografiile manipulate digital în mod excesiv. Se pot face ajustări mici de culoare, luminozitate și contrast etc. Fotografiile manipulate excesiv nu vor fi acceptate.
4. Fiecare fotografie trebuie să aibă următoarea denumire: nume_prenume_titlu.jpeg
5. Fotografiile vor fi trimise la adresa secvente@escamonde.ro, cu mențiunea “Good night lovers- nume participant”
Cele mai bune fotografii vor fi expuse timp de două săptămâni în Ploieşti Shopping Center, în cadrul festivalului.
Pentru mai multe detalii legate de concurs, puteţi accesa evenimentul de pe Facebook.
Succes!
Fotografii de Aurel Manea și Cătălin Munteanu.
 

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.