Review Hakutatz VL-9099 – Kit lampă fluorescentă cu 9 becuri
A venit timpul să vorbim puţin şi despre lumina continuă, iar pentru aceasta mi-am propus să vă îndrept atenţia către lampa Hakutatz VL-9099. Personal, eu folosesc 4 astfel de lămpi de aproape doi ani şi am considerat că am adunat o experienţă suficientă cu acestea încât să fiu în măsură să fac un review corect al acestui produs oferit de magazinul F64. Aşadar, să trecem la treabă:
Ambalare şi prezentare:
În cutia din carton vom găsi lampa, 9 becuri fluorescente de 45w ambalate individual în cutii proprii cu suport anti-şoc, stativ 70-230 cm, cablu alimentare de 5m, softbox 80x60cm prevăzut cu două ferestre de aerisire şi două difuzii pe velcro, 4 vergele, şi o husă de transport.
Montajul se face foarte uşor, astfel:
- Se aşază pe podea softboxul pliat complet;
- Se ia fiecare vergea în parte şi se curbează suficient prin îndoire urmărind una dintre marginile softboxului, pentru a- i da forma corectă; dacă nu veţi face această operaţie vă va fi imposibil sa montaţi softboxul corect, în plus riscaţi să îl rupeţi;
- Se introduce lampa prin interiorul softboxului şi se trage la poziţia corectă în funcţie de preferinţă şi necesitate, orizontal sau vertical; trebuie poziţionată de la bun început deoarece softboxul nu se roteşte pe lampă;
- Se introduc vergelele curbate anterior; sfatul meu este să poziţionaţi întâi la gaura de pe corpul lămpii şi apoi la urechea de velcro a softboxului; vă va veni mult mai uşor dacă primele două vergele le veţi monta la cele două urechi de velcro ale softboxului care nu se desfac iar apoi, celelalte doua vergele la urechile care se desfac;
- Se fixează lampa pe stativ şi aveţi în vedere ca, întotdeauna, picioarele stativului să fie complet deschise, iar unul dintre acestea să fie orientat către subiectul pe care il fotografiaţi sau îl filmaţi, astfel lampa are o susţinere bună atunci când este înclinată la unghiuri înspre în jos şi împiedicaţi şi căderea acesteia pe subiect; în cel mai prost scenariu dacă e să cadă, va cădea în laterale dar nu peste subiectul fotografiat;
- Se montează becurile prin înfiletare;
- Se pune difuzia exterioară sau ambele, în funcţie de preferinţe şi nevoi.
Lampa este prevăzută cu o siguranţă de 8A şi 5 întrerupătoare; cel din mijloc va aprinde becul din mijloc, iar fiecare din celelalte 4 va aprinde câte un grup de 2 becuri.
Tot ansamblul este foarte uşor, lucrează cu becuri fluorescente economice şi nu se încălzeşte prea tare, iar asta face din el o sursă de lumină practică şi versatilă ce poate fi folosită atât în fotografie cât şi in videografie pentru proiecte mici şi medii, iluminând perfect, frumos şi foarte soft, de la cap până la şold un subiect cu o înălţime aproximativă de 180 cm, aflat la o distanţă faţă de softbox de aproximativ 0,80 – 1 m.
Hakutatz VL-9099 reprezintă o soluţie de buget dar care oferă rezultate profesionale, atâta vreme cât lucraţi corect cu ea. Oricât ar părea de ieftine plasticele din care este făcută, vă garantez că nu este deloc firavă iar materialul softboxului este de bună calitate. În cei doi ani de folosinţă eu le- am utilizat pentru foto, dar
în special pentru video, exploatate în condiţii şi situaţii extrem de grele cu enorm de multe ore de funcţionare continuă, în care, cel mai probabil, cei mai mulţi dintre utilizatori nu vor ajunge niciodată.
Recomandarea producătorului este ca Hakutatz VL-9099 să fie folosită cu becuri economice de 45w, însă eu am pus şi becuri economice de 85w de la Dynaphos. Ba chiar mai mult, de curând, în lampa pe care o folosesc pentru lumin principală am schimbat fasungurile originale din plastic cu unele ceramice si am pus pe aceasta becuri economice de 150w bucata de la Dynaphos care echivalează cu cele tradiţionale de aproximativ 520w iar rezultatele sunt excepţionale! Însă, cel mai probabil, majoritatea vor folosi această lampă cu becurile din kit, aşadar, mai jos vă prezint câteva aspecte legate de acestea.
Becurile Hakutatz 45w
Tip: Bec Fluorescent
Putere consum: 45 w
Temperatura culoare: ISO 200 1/50 sec. f/1.8 = 6650 K cu tint -31; punct de gri 18% în post-procesare la 4900 K cu tint 0, ceea ce mie mi se pare mult mai plăcut ochiului decât becurile economice obişnuite, Halogenul sau Tungstenul.
Măsurătoare efectuată la o distanţă aproximativă faţă de bec de 1 metru, cu Sekonic Flash Master L-358 şi ExpoDisc Professional White Balance 4×5.65 Video Format Filter, DSLR NIKON D810 şi obiectiv AF-S NIKKOR 50mm 1:1.8 G
Aceste becuri sunt prezentate ca furnizând o intensitate de lumină echivalentă cu cea a unui bec tradiţional de 150w; nu pot infirma şi nici confirma acest lucru insă rezultatul testului meu este următorul: ISO 200 50 mm f/1.8 1/50 sec = 7.3 EV .
Durata de funcţionare zilnică în cazul meu este de 12-18 ore, cu unele excese de până la 20 de ore, iar durata medie de viaţă este de un an şi jumătate!
Concluzii:
- Raport calitate – preţ foarte bun, imbatabil din punctul meu de vedere;
- Construcţie destul de solidă cu materiale de calitate decentă;
- Rezistenţă foarte bună în timp, în condiţii extreme de utilizare;
- Lumină constantă de calitate foarte bună;
- Control foarte bun al luminii;
- Constructie foarte simplă – se poate remedia foarte uşor aproape orice defecţiune.
Singurele dezavantaje sunt lipsa unui sistem de rotire a softboxului însă se poate compensa dacă se montează lampa pe un boom stand tip Dynaphos M-3, şi fasungurile din plastic ce nu permit utilizarea unor becuri foarte puternice, dar şi aceasta se poate rezolva prin înlocuirea acestora cu unele din ceramică dacă este nevoie.
Defecţiuni şi remedii după doi ani de utilizare:
- Un contact întrerupt la un fasung în una dintre lămpi;
- Calea electrică a siguranţei întreruptă la o altă lampă;
- Totul s- a remediat foarte simplu cu un ciocan de lipit, fludor și o soluție flux pentru omogenizare.
Fotografii realizate folosind kit-ul Hakutatz VL-9099:
Text și fotografii de Andrei Pavăl.
[products ids=51708678,50607844]