Elena Kalis și fotografia subacvatica
Lumea înconjurătoare nu a mai fost suficientă pentru Elena Kalis, ea preferând incomensurabilul și misteriosul adânc al mării, motiv pentru care s-a și dedicat fotografiei subacvatice de câțiva ani buni încoace, ea trăind de altfel, alături de șoț și cei doi copii, pe o insulă din Bahamas.
Elena consideră adâncul albastru o lume diferită, care invită la reveerie și care reprezintă un amestec de minunare/uimire, senzualitate, respect și mister, în special dacă shootingul are loc în ocean.
Fotografei îi place mult felul în care lucrurile și oamenii arată sub apă, modul grațios în care se mișcă totul, sentimentul de libertate emanat, toate acestea fiind mai greu de obținut în afara mediului acvatic.
De altfel, pentru a-și perfecționa fotografia subacvatica, Elena petrece foarte mult timp urmârind formele care se modifică continuu, lumina și culorile din adâncuri, unde apa sfidează gravitația și posibilitățile de exprimare sunt felurite.
Seriile ei de fotografii și eseuri se concentrează pe zona de poveste, implicând multă emoție, note mistice și revelarea frumuseților nebănuite de sub apă. Unele proiecte continuă și acum, mai ales că fotografa a dezvăluit într-o serie de interviuri faptul că fotografia subacvatică este foarte solicitantă din punct de vedere fizic, atât pentru modele cât și pentru fotograf, astfel că preferă să nu petreacă mai mult de o oră pentru o ședintă foto, în cadrul căreia realizează cca. 400 de fotografii. Dintre acestea, doar câteva ajung și în faza de post-procesare.
Studioul subacvatic este mult mai greu de controlat decât studioul clasic, însă Elenei Kalis îi place provocarea pe care o presupun aceste ședințe foto și faptul că marea/oceanul sunt o sursă inepuizabilă de motivație și creativitate.
În privința echipamentului, fotografa de origine rusă folosește un Canon 5D MkII, împreună cu obiectivele fixe Canon 24mm, Canon 28mm și Canon 50mm, bine protejate într-o carcasă subacvatică, desigur. Preferă lumina naturală și doar dacă aceasta nu este suficientă, utilizează în anumite cazuri reflectoare sau lumini speciale pentru imersiuni subacvatice ( de exemplu Sola Dive). Consideră că cel mai improtant lucru este însă să aibă parte de apă cât mai limpede și de modele care să poată stea relaxate sub apă.
Poți vedea mai multe fotografii pe site-ul ei sau în filmulețele vimeo de mai jos:
[products ids=1047484,1046832,1046830,101903,102843,1052339,125011994,125017293]
2 Comments
Mulțumim și noi! Te mai așteptăm pe blog 🙂
Felicitari pentru un articol asa deosebit si frumos. Multumim.