În inima munților Șureanului se află o mică bijuterie. Fundătura Ponorului sau, așa cum o numesc localnicii, Palma lui Dumnezeu, este un loc deosebit de pitoresc, un loc unde oamenii au învățat să viețuiască în armonie cu natura și o destinație fotografică pentru orice pasionat de natură.
Am petrecut trei zile de vis în Fundătura Ponorului, trei zile în care m-am bucurat de frumusețea peisajului din jur și am fotografiat pe nerăsuflate.

Prin amabilitatea celor de la F64, cărora le mulțumesc pe această cale, am beneficiat de două obiective de top: Sigma 10-20mm f/3.5 EX DC HSM și Sigma 70-200mm f/2.8 EX DG OS HSM APO. Cele două obiective fac parte din gama profesională Sigma EX, fiind echivalente din acest punct de vedere cu „L”-urile Canon.
De ce am ales aceste obiective? Fiindcă orice pasionat de fotografie de natură are nevoie de un ultra-wide, iar Sigma 10-20mm f/3.5, cu unghiul de cuprindere echivalent aproximativ cu al unui 16-35mm, îndeplinește cu succes acest rol. Pe de altă parte, sunt situații și zone în care unghiurile largi nu sunt suficiente, iar un teleobiectiv este unealta perfectă pentru a surprinde mici detalii ale peisajului și pentru o abordare un pic mai creativă a unor subiecte. În ciuda greutății considerabile, am Sigma 70-200mm f/2.8 pentru calitatea optică, pentru luminozitate și pentru sistemul de stabilizare performant, știind că voi avea parte de subiecte în lumina insuficientă a dimineții.

Totodată, cunoscând localiția ca fiind o frumoasă destinație fotografică și planificând plimbările astfel încât să am parte de mult timp pentru fotografii, două obiective mi s-a părut numărul optim pentru a-mi asigura versatilitatea, păstrând în același timp calitatea optică. Pe viitor, poate îmi voi încerca norocul și cu un obiectiv all-around.
Toate fotografiile din acest articol au fost realizate cu un aparat foto Canon EOS 600D și cu obiectivele prezentate. Editarea a fost făcută cu Adobe Lightroom 5 și Adobe Photoshop CS6.

Sigma 10-20mm f/3.5

Sigma

Sigma 10-20mm

Mă aflu pentru prima dată la capătul unui obiectiv ultra-wide, majoritatea fotografiilor mele fiind realizate cu clasicul Canon 18-55mm IS II, pe care îl consider un compromis excelent între preț, calitate și dimensiuni reduse. Neobișnuit cu unghiurile extreme oferite de noul obiectiv (102º la 10mm), am fost din start provocat să mă joc cu unghiurile și liniile în cadru, perspectiva prin vizor fiind total alta decât cea cu ochiul liber, posibilitățile fiind astfel, practic, nelimitate.
Saturația culorilor oferite de acest obiectiv sunt, în lipsa altui cuvânt, extraordinare. Verdele crud al lunii mai este o nuanță care iese foarte ușor în evidență în fotografii, iar acest obiectiv nu a făcut decât să amplifice această senzație într-un mod foarte natural, fără a mai fi nevoie de intervenții la editare. Contrastul imaginilor este și el la înălțime, nefiind nevoie de corecții decât în puține cazuri.

Specificații tehnice:
-diafragma maximă: f/3.5;
-diafragmă minimă: f/22;
-compatibil doar APS-C;
-7 petale de diafragmă;
-constructie: 13 elemente în 10 grupe;
-unghi de cuprindere: 102.4° – 63.8°;
-distanța minimă de focus: 24cm;
-focalizare hipersonică;
-diametru filtre 82mm;
-dimensiuni: 87.3mm × 88.2mm;
-greutate: 520g.

Bile albe:

  • construcția solidă;
  • claritatea imaginii, în special în jurul valorii f/6.3;
  • saturația și contrastul deosebite;
  • aberații cromatice reduse;
  • focalizarea rapidă și precisă;
  • dimensiunile și greutatea reduse;
  • posibilitatea de a atașa filtre.

Bile negre:

  • performanțe modeste la distanțe foarte mici de focalizare;
  • distorsiuni accentuate la capătul scurt;

Sigma  10-20mm

În concluzie, obiectivul Sigma 10-20mm f/3.5 EX se poate dovedi o alegere inspirată pentru posesorii de aparate DSLR cu senzori de format redus. Construcția solidă și greutatea redusă recomandă acest obiectiv pentru pasionații de natură, pentru care fiecare gram este uneori important, dar și pentru cei care își doresc o trusă foto de dimensiuni cât mai reduse. Distorsiunile destul de pronunțate îi pot ajuta pe cei mai creativi fotografi de natură, însă pentru cei care caută linii cât mai drepte în fotografie – mă gândesc la cei pasionați fotografia de arhitectură și de interior – există obiective mai potrivite.
Pentru un buget mai redus, există și un frate mai mic: Sigma 10-20mm f/4-5.6 EX DC HSM.

Sigma 70-200mm f/2.8

Sigma 70-200mm

Un teleobiectiv este o unealtă deosebit de utilă în traista unui fotograf pasionat de natură. Cu ajutorul său poți izola detaliile peisajelor, poți suprinde instantanee ale oamenilor și animalelor sau te poți face chiar și încercări de macro, dată fiind profunzimea redusă de câmp pe care o oferă aceste obiective.
În ciuda dimensiunilor considerabile și a greutății mari, mă bucur tare mult că mi-am „rupt spinarea” cărând în drumeție obiectivul Sigma 70-200mm f/2.8. Claritatea imaginilor este de-a dreptul impresionantă, mai ales după închiderea diafragmei, în timp ce aberațiile cromatice sunt minime, iar distorsiunea neglijabilă. Stabilizarea optică pe două axe își face treaba foarte bine și, chiar dacă este cam zgomotoasă, poți face fotografii la timpi incredibil de lungi pentru astfel de lungimi focale. Luând în considerare și construcția extrem de solidă, din metal, ajungem la concluzia că cei de la Sigma s-au întrecut pe ei înșiși când au creat acest obiectiv.

Speficații tehnice:
-diafragma maximă: f/2.8;
-diafragma minimă: f/22;
-9 petale de diafragmă;
-construcție: 22 elemente în 17 grupe;
-unghi de cuprindere: 34.3°-12.3°;
-stabilizare imagine pe două axe;
-focalizare hipersonică;
-colier prindere pe trepied;
-distanța minimă de focus: 140 cm;
-diametru filtre 77mm;
-dimensiuni: 197.6 x 86.4 mm;
-greutate 1400g.

Bile albe:

  • construcția metalică solidă;
  • calitatea optică impecabilă;
  • aberații cromatice minime și distorsiuni neglijabile;
  • focalizarea rapidă și precisă;
  • stabilizarea optică performantă.

Bile negre:

  • dimensiuni și greutate considerabile;
  • stabilizator de imagine zgomotos la funcționare;
  • folosirea incomodă cu parasolarul întors;
  • distanța minimă de focalizare destul de mare.

În concluzie, deși acest teleobiectiv oferă o calitate excelentă, greutatea și dimensiunile mari nu-i vor face pe pasionații de natură să se îngrămădească. Într-un domeniu în care trepiedul este folosit intens, există alternative mai puțin luminoase, însă mai ușoare și de o calitate similară.
Totuși, pentru cei care practică fotografia de reportaj sau fotografia sportivă, obiectivul Sigma 70-200mm f/2.8 reprezintă o alternativă ideală la Canon sau Nikon, având o calitate optică apropiată, pentru o diferență considerabilă de preț.

Fotografii și text: Andrei Badea


Produse

Sigma 10-20mm f/3.5

Sigma 10-20mm f/3.5

in stoc
19440lei

Noua versiune a obiectivului de succes al celor de la Sigma, ultra wide-ul EX 10-20mm HSM dedicat camerelor dSLR format APS-C beneficiaza acum o noua formula optica capabila sa ofere o diafragma const....

Vezi detalii
Sigma 70-200 Canon

Sigma 70-200 Canon

in stoc
43190lei

Sigma 70-200mm f/2.8 APO EX DG OS este un obiectiv din gama profesionala dedicat fotografilor care nu vor sa faca rabat la calitate.Sistemul de stabililizare (Optical Stabilization) va permite sa foto....

Vezi detalii