Continuăm seria de articole despre filtrele fotografice, alături de Dan Dinu. În prima parte am vorbit despre sistemele de filtre și rolul lor în fotografia de peisaj, urmând ca în rândurile de mai jos să tratăm în detaliu filtrul de polarizare. Veți vedea cum și când se folosește, la ce ajută, când ne încurcă și care sunt principalele lui caracteristici și avantaje.

Filtrul de polarizare

Foarte mulți fotografi, mai ales cei aflați la început de drum, cred că pot să compenseze lipsa filtrelor prin editare. Dacă un filtru gradual îl putem simula într-o oarecare măsură prin mijloace digitale, chiar dacă și aici avem unele dezavantaje, ei bine un filtru de polarizare nu avem cum să îl emulăm în niciun fel în manieră digitală. Asta pentru că el corectează anumite caracteristici ale luminii, care odată captate pe senzor, nu mai au cum să fie modificate.

Când un fascicul de lumină atinge o suprafață lucioasă, o parte este absorbită iar cealaltă este reflectată. Aceasta din urmă distorsionează culorile naturale, dându-le uneori o tentă alb-albăstruie, dacă se reflectă direct lumina de la soare sau cerul, sau o altă nuanță în funcție de culorea luminii din momentul respectiv. Aici intră în joc filtrul de polarizare, ce poate elimina această zonă de reflexie, pentru a reda culorile cât mai vii și mai naturale.

filtrul de polarizare

Mi se întâmplă foarte des, deși eu îmi editez foarte puțin imaginile, ca lumea să mă întrebe cât de mult este prelucrată o fotografie precum aceasta. De ce se întâmplă acest lucru, mai ales pentru că majoritatea celor care nu folosesc un filtru de polarizare, nu au cum să obțină astfel de nuanțe de verde, sau culori pe zona râului. Ei bine, folosirea unui filtru de polarizare elimină reflexiile de pe suprafețele lucioase, atât pe apă cât și pe frunze în acest caz, redând culorile mult mai vii și mai frumoase. (Țara Hațegului)

Filtrul de polarizare este unul dintre cele mai importante filtre existente. Este de obicei un filtru rotund și poate fi montat atât direct pe obiectiv, cât și pe un sistem de filtre dedicat.

model filtru de polarizare

Filtru de polarizare circulară și sistem de prindere Lee

Filtrul de polarizare poate fi de două feluri: circular sau liniar. Constructiv, filtru este asemenea unei rețele moleculare prin care trece lumina, iar în funcție de rotirea acestei rețele, filtrul oprește lumina polarizată să treacă prin el sau nu. Diferența dintre polarizarea circulară și cea liniară este dată de acest aspect. Polarizarea liniară are doar două poziții care lasă lumina polarizată să treacă sau nu. Polarizarea circulară are diverse stadii, așa că putem să alegem cât de mult vrem să eliminăm această lumină polarizată. Reglarea filtrului se face prin rotirea lui, fie în sistemul de prindere, fie direct pe obiectiv cu ajutorul unui inel pe care acesta îl are din construcție. Trebuie să fiți atenți la acest aspect, pentru că mulți fotografi care cumpără pentru prima dată un astfel de filtru nu știu că efectul acestuia se obține prin rotire. Dacă puneți filtrul pe aparat sau la ochi și nu vedeți nicio diferență, atunci trebuie să începeți să rotiți filtrul până când dispare lumina polarizată.

fotografie de peisaj - poza realizata cu filtrul de polarizare

Cu ajutorul unui filtru de polarizare circular putem să controlăm cantitatea de reflexie dorită.
În cazul de față era important să vedem detalii din apă în prim-plan, însă pe măsură ce ne apropiem de zona subiectului, acestea lasă loc reflexiei. Combinația de aici este una destul de interesantă prin faptul că trecerea este foarte treptată și are o cromatică asemănătoare, existând o oarecare abordare abstractă. (Glencoe, Scoția)

Lumina polarizată are un rol extrem de important în formarea reflexiilor, așa că trebuie să fim atenți atunci când fotografiem un astfel de peisaj. Când lumina atinge suprafața apei, o parte pătrunde în apă, iar cealaltă este reflectată. Dacă poziționăm camera în așa fel încât axa obiectivului să fie la un unghi de aproximativ 54 de grade față de axa verticală (unghiul Brewster) atunci vom putea elimina cea mai mare cantitate de lumină polarizată cu ajutorul filtrului. Normal că uneori reflexia noastră este importantă în compoziție, așa că putem controla cât de mult lăsăm din această reflexie, atât prin rotirea filtrului, cât și prin schimbarea unghiului de fotografiere.

În funcție de gradul de rotire al filtrului, reflexia de pe suprafețele lucioase, apa în exemplul nostru, poate fi eliminată. În prima imagine putem vedea cum apa a preluat culoarea cerului datorită reflexiei acestuia, iar în imaginea a doua putem vedea cum am eliminat reflexia și apa a devenit transparentă, cu ajutorul filtrului de polarizare. Reflexia nu a dispărut de tot, ci doar în prim-plan. Dacă vrem ca reflexia să poată fi eliminată mai mult în adâncime, trebuie să ne jucăm cu unghiul de fotografiere pe verticală. După ceva experimente o să puteți înțelege mai bine acest aspect, însă de cele mai multe ori nu reflexia este cea care dictează neapărat unghiul de abordare, ci mai degrabă compoziția dorită. (Jokulsarlon, Islanda)

Efectele filtrului de polarizare nu se văd numai la reflexii, ci și la cer sau la accentuarea norilor. În atmosferă există foarte multe particule de apă, care pot reflecta lumina. Chiar dacă nu le vedem cu ochiul liber, atunci când folosim un filtru de polarizare putem avea plăcuta surpriză să vedem rezultate extrem de convingătoare. Efectul maxim al filtrului de polarizare îl putem avea dacă acesta este folosit la un unghi lateral de 90 de grade față de sursa de lumină. Cu alte cuvinte, dacă sursa de lumină este soarele, filtrul de polarizare nu are efect notabil dacă fotografiem cu soarele în față sau în spate, ci are efect în lumină laterală. Trebuie să ținem cont de acest lucru, pentru a nu avea pe cer diferențe mari de culoare sau luminozitate.

În aceste două imagini se poate remarca foarte ușor cât de puternic este efectul filtrului de polarizare asupra cerului. Chiar și stâncile au prins o cromatică mai puternică și sunt mai frumos redate în a doua imagine, unde a fost folosit filtrul. (Tre Cime, Dolomiți, Italia)

polarizare circulara

Așa cum spuneam, filtrul de polarizare are efect la 90 de grade față de sursa de lumină. Acest lucru poate deveni deranjant atunci când avem o abordare cu un superangular și cuprindem mai mult cer, sau într-o imagine panoramică, unde putem remarca diferențele de cromatică și luminozitate. Se poate vedea și în aceasta fotografie că efectul filtrului este mai puternic în zona centrală, unde a întunecat mai mult cerul, decât în laterale. (Tre Cime, Dolomiți, Italia)

Un alt aspect de care trebuie să ținem cont când folosim un filtru de polarizare, este că acesta scade luminozitatea obiectivului cu până la două stop-uri de lumină. Astfel, atunci când folosim filtrul, o să  obținem un timp mult mai lung de expunere. Ținând cont de faptul că filtrul este folosit foarte des la peisajele în care avem apă, acest lucru poate constitui un avantaj dacă vreți să redați apa în mișcare. În același timp însă, atunci când lumina nu este suficientă, va îngreuna fotografiatul din mână și va necesita de cele mai multe ori un trepied.

fotografia de peisaj

Cele aproximativ două stop-uri de lumină în minus pe care le are un filtru de polarizare, pot fi folosite cu succes atunci când aveți nevoie de un timp de expunere mai lung. În această imagine am folosit un timp de 30s, atât pentru a avea apa în mișcare și pentru a nu mai vedea micile valuri de la flux, cât și pentru a contura mișcarea norilor. (Milford Sound, Noua Zeelandă)

Caracteristicile filtrului de polarizare

Există trei mari caracteristici ale filtrului de polarizare de care trebuie să ținem cont, iar acestea vă sunt exemplificate în imaginile de mai jos.

Filtrul de polarizare saturează culorile oricărui obiect care este ud sau strălucitor, prin eliminarea luminii polarizate. Se poate vedea și în imaginile de față cât de mult poate schimba acest lucru aspectul unei fotografii. În prima imagine, reflexia alburie a cerului acoperea complet culoarea noroiului, mult mai frumos conturat în a doua imagine. (Cascada Godafoss, Islanda)

Poate cea mai importantă dintre caracteristici este eliminarea reflexiilor de pe apă sau de pe orice fel de suprafață lucioasă. Aveți aici un exemplu foarte bun, în care reflexia din prima imagine este foarte puternică și atrage mult prea mult privirea, fiind foarte luminoasă. În a doua imagine nu numai că am eliminat reflexia de pe apă, dar aceasta a dispărut și din colțul din dreapta sus, unde stânca era udă. Se poate vedea și o îmbunătățire a cromaticii mușchiului care devine un verde crud, dar și o mult mai bună conturare a obiectelor din apă. (Parcul național Cheile Nerei – Beușnița)

Chiar dacă uneori este mai greu de observat, efectul subtil pe care filtrul de polarizare îl are la accentuarea norilor nu este deloc de trecut cu vederea. În imaginile de față, nu numai că a fost conturată mai bine culoarea cerului în fotografia din dreapta, în care s-a folosit filtrul, dar și norii sunt mai bine conturați. Se poate vedea și în prim-plan o redare mai bună a culorilor. (Parcul național Munții Rodnei)

După cum am văzut pe parcursul acestui material, filtrul de polarizare este deosebit de important atunci când lucrați în exterior, mai ales dacă subiectul vostru este peisajul natural. Cu toate acestea însă, un filtru de polarizare se poate folosi cu succes și la arhitectură sau la orice peisaj antropic, unde reflexiile se pot regăsi din plin pe suprafețele lucioase caracteristice acestui mediu urban. Este important de știut și când să nu folosiți un filtru de polarizare, ca de exemplu atunci când reflexiile chiar vă ajută sau când aveți un curcubeu în imagine. Acesta din urmă este practic o reflexie a luminii în particulele de apă din atmosferă, iar folosirea filtrului de polarizare îl poate elimina.

peisaje de munte

Dacă tot am vorbit atât de mult despre importanța filtrului de polarizare în redarea reflexiilor, în următoarea parte a articolului nostru o să discutăm despre un alt filtru important în acest caz, cel gradual neutru, fără de care oglindirile noastre nu ar mai fi perfecte. (Baita Segantini, Dolomiți, Italia)

Filtrul de polarizare aduce multe îmbunătățiri imaginii noastre, însă filtrul despre care o să vorbim data viitoare, ne va ajuta să scăpăm de anumite frustrări pe care uneori le avem din cauza unui aparat mai puțin performat. Filtrul  gradual neutru, nu numai că ne ajută să obținem imagini cu reflexii perfecte, însă ne va ajuta și să avem expuneri mai bune, cu contraste mai puțin puternice și cu detalii pe toată suprafața cadrului. Pe curând!

Un articol de Dan Dinu.


Produse

Hoya Polarizare Circulara Slim 37mm (2014)

Hoya Polarizare Circulara Slim 37mm (2014)

indisponibil
1050lei

Acest filtru este util pentru a creste saturatia culorilor si contrastul, eliminarea reflexiilor de pe suprafetele nemetalice cum ar fi apa sau sticla.Reduce de altfel si efectul soft al fotografiei, ....

Vezi detalii
Hoya Polarizare Circulara Slim 67mm (2014)

Hoya Polarizare Circulara Slim 67mm (2014)

in stoc
1910lei

Acest filtru este util pentru a creste saturatia culorilor si contrastul, eliminarea reflexiilor de pe suprafetele nemetalice cum ar fi apa sau sticla.Reduce de altfel si efectul soft al fotografiei, ....

Vezi detalii
HOYA HD Polarizare Circulara (PRO-Slim)  52mm

HOYA HD Polarizare Circulara (PRO-Slim) 52mm

indisponibil
3050lei

Filtru de polarizare circulara Hoya HD, dedicat obiectivelor cu filet de 52mm.Beneficiaza de constructie cu rama ingusta (slim) pentru prevenirea vignetarii, cand se folosesc obiective grandangulare.N....

Vezi detalii