De ce un atelier de developare manuală?

Dacă tot v-am propus un atelier de developare manuală cu Horia Petrașcu, ne-am gândit că n-ar strica să îl cunoașteți mai bine, așa că am realizat un scurt interviu:
Zi-ne câte ceva despre tine și povestea ta cu fotografia pe film.
Am început sa fac fotografii acum 8 ani, din întâmplare. Am fost fascinat de primele imagini pe care le-am vazut pe display-ul camerei (era o cameră foto compactă digitală) și asta a pornit o reacție în lanț. După câteva luni am cumparăt prima cameră foto și am început să fotografiez. Cam în aceeași perioadă am descoperit și fotografia pe film și am început sa fiu atras de tehnicile analog. Pe măsură ce am evoluat au fost perioade în care am fotografiat strict pe film sau doar digital. În momentul de față folosesc atat tehnologia digitala cât și cea analog, în funcție de subiectul pe care îl descriu, de publicul căruia mă adresez și de mesajul sau ideea pe care vreau să o transmit.

Are filmul mai multa poezie? E un alt „feeling” la mijloc?
Nu știu dacă are mai multă „poezie”, eu prefer proza oricum. Este cu siguranță ceva diferit când privești o fotografie făcută pe film. În primul rând, filmul are o altă textură, mult mai plăcută decât digitalul, granulația este frumoasă. Claritatea este și ea diferită. Digitalul mi se pare ușor artificial. Când editez fotografii digitale, aproape întotdeauna, adaug granulație pentru a imita aspectul fotografiei pe film. Totuși, e destul de dificil să faci o fotografie digitală să arate ca și cum a fost făcută pe film.
Lăsând la o parte comparația tehnică între digital și analog, cred că există și un alt aspect care pentru mine are o importanță foarte mare. La fel ca membrii unor comunități primitive, am ajuns să cred că aparatul foto captează o parte din sufletul persoanei fotografiate. Poate suna ciudat, dar mi s-a întâmplat de multe ori să mă uit la o fotografie făcută cu aparatul analog și sa am senzația că interacționez cu persoana din imagine. Nu am aceeași relație cu portretele digitale. Mi se par reci, fără suflet.
Revenind la lucruri concrete, aparatul foto analog m-a convins și m-a ajutat să fotografiez oameni. După o perioadă de câteva luni în care am evitat să fotografiez persoane, la insistențele fostului meu profesor Lucian Bran, am făcut primele portrete, folosind o cameră pe film de format mediu, Seagull. După ce am developat manual primele imagini și le-am scanat, mi-am dat seama că ceva este diferit. Asta se întâmpla acum un an. De atunci am făcut zeci de portrete folosind aceeași cameră. Am învățat foarte multe din această experiență.

Ce rol joaca misterul in fotografia pe film? Ma refer aici la faptul ca nu stii niciodata cu adevarat ce iese pana nu ai developat.

Acest mister are un rol foarte important în ceea ce privește relația pe care o dezvolți cu fotografiile tale. Când poți să observi imaginea imediat dupa ce ai facut-o, cum se întâmpla cu aparatul digital, imaginea își pierde din valoare și din impact. În acel moment ai prea multe așteptări, riști să te entuziasmezi prea tare când poate nu e cazul să o faci, sau riști să respingi anumite imagini care au potențial. Așteptarea are rolul ei. Încerc să las fotografiile măcar câteva săptămâni înainte să le editez, atât cele pe film, cât și cele digitale. Încerc să uit de ele și sa nu mai am așteptări în încercarea de a fi obiectiv. Nu reușesc întotdeauna, dar îmi este tot mai ușor să aflu care imagini au valoare doar pentru mine sau pentru un număr restrâns de oameni și care pot să fie interesante pentru un public mai larg.
La început a fost destul de enervant să nu știu imediat dacă fotografia a ieșit sau nu. Asta m-a ajutat să cunosc mai bine aparatul foto și să capăt încredere în mine.

Dupa cât timp ajungi să știi cam ce va rezulta în fotografii deși tragi la „blind”? Mai ales în aceste vremuri când majoritatea pasionaților de fotografie s-au învățat ca imediat ce au apăsat pe buton să se uite pe ecranul aparatului pentru a verifica rezultatul.
Cred că perioada poate să fie diferită de la persoană la persoană. Sunt mulți factori care te pot ajuta sau te pot trage înapoi. Cu cât exersezi mai mult, cu atât mai repede o să evoluezi. Cu cât greșești, experimentezi și te joci mai mult cu atât mai repede o să înveți. Poți să participi la sute de ateliere și cursuri despre fotografie, dar dacă nu exersezi în permanență, nu o să înveți aproape nimic. Practica este cea mai importantă.
Mie mi-a luat două sau trei luni. În acea perioadă foloseam exclusiv un aparat Voigtlander analog, al cărui exponometru nu funcționa. Am stricat câteva filme, dar am învățat foarte mult. Acum pot să calculez expunerea, în orice situație, cu o marjă de eroare de jumătate de treaptă, maxim o treaptă. Tehnologia digitală face această eroare foarte ușor de corectat.

Spune-ne la ce să ne așteptăm dacă participăm la atelierul de developare. Ce învățăm? Ne vom putea descurca apoi singuri să realizam o developare de la cap la coadă?

Totul ține de practică. Tocmai de aceea am decis să ofer posibilitatea participanților să developeze și ei filmele pe care le vor aduce.
În prima parte a atelierului voi face o demonstrație și voi arăta că procesul nu este atât de complicat pe cât pare, oricine poate să developeze. Vom avea la dispoziție toate uneltele și soluțiile necesare pentru developarea manuală, participanții vor primi și o descriere a procesului pe care o vor putea folosi când vor developa singuri, acasă.