5 motive (serioase) să fii fotograf (fără a te lua în serios)

Postat de: Andrei Baciu Andrei Baciu

Toți facem astăzi, cu mult entuziasm, poze. Pe stradă, acasă, pe munți, în văi, la restaurant, cu prietenii sau fără, pentru că vedem că și ceilalți fac sau pentru că simțim așa, un fior interior, folosind telefonul mobil, compactul sau chiar DSLR-ul full frame. Dar de ce facem asta? Pentru că ne place, ar fi răspunsul imediat. Totuși, dacă trecem de acest nivel de elan inițial și punem problema mai serios – fără a ne lua în serios, ci doar pentru a înțelege cu adevărat cine suntem și ce vrem de la fotografie, respectiv ce vrea ea de la noi –, lucrurile devin nu neapărat mai complicate, însă cu siguranță mai complexe.
În acest sens, în articolul Why Make Art, apărut în volumul The Creative Life in Photography, Brooks Jensen, editorul prestigioasei reviste LensWork, fotograf el însuși și una dintre cele mai consistente voci contemporane în domeniu, ne oferă cinci motive reale de a ne ocupa cu adevărat de fotografie.

1. COMUNICAREA

Din moment ce o componentă fundamentală a vieții o reprezintă stabilirea de conexiuni – cu ceilalți, cu lumea, cu trecutul, prezentul și viitorul nostru și așa mai departe –, rezultă că a fi artist, respectiv fotograf presupune din acest punct de vedere o extensie a acestui tip de comunicare.
La o primă citire, comunicarea pare a ține strict de relația dintre fotograf și publicul său. Trebuie totuși înțeles din capul locului că asupra ei planează o tentație uriașă, și anume aceea de a reduce această legătură doar la un mijloc de umflare a egoului personal în fața privitorilor, reduși la statutul de fani. Pe de altă parte, o abordare ce are la bază niște principii sănătoase va conduce atât la stabilirea unei legături trainice cu aceștia, cât și la o viziune justă asupra situației: a avea un public nu este obiectivul fundamental al unui astfel de demers, ci, de fapt, cireașa de pe tort.

Un alt tip de comunicare este cea cu artiștii din trecut, care, ca și cei de azi, au formulat, prin creațiile lor, aceleași întrebări fundamentale despre viață. Din această perspectivă, a fi fotograf înseamnă și a deveni o verigă a unui lanț ce leagă trecutul, prezentul și viitorul și cu toate că, bineînțeles, nu are loc o comunicare directă cu cei din trecut sau din viitor, această apartenență este unul dintre aspectele care dau sens și greutate eforturilor noastre.

În al treilea rând însă, arată Brooks Jensen, cel mai important tip de comunicare nu este unul exterior, ci este acela cu propriul nostru sine, cu profunzimile ființei noastre, cu sufletul nostru, care, în tumultul zilnic al gândurilor de uz imediat, este cel mai adesea redus la tăcere. El este prezent în tot ceea ce facem, în toate atitudinile și concepțiile noastre, în visele și subconștientul nostru, doar că noi nu suntem întotdeauna capabili să îi înțelegem manifestările și, implicit, pe noi înșine. Și aici intervine arta, care facilitează tocmai această cunoaștere adâncă de sine. A crea artă cu adevărat înseamnă a vedea în ea, în primul rând, un act de căutare spirituală.