PARTEA I – SISTEME DE FILTRE

Poate că am început eu să învăț fotografie pe vremea când editarea era o unealtă și nu neapărat un mijloc de exprimare în sine, sau poate am avut alături de mine, în etapele mele de formare, fotografi care m-au învățat să judec mai degrabă lumina existentă și nu neapărat pe cea care poate fi adăugată ulterior, însă pentru mine filtrele fotografice stau pe picior de egalitate cu aparatul foto și obiectivul. Orice fotograf care lucrează în lumină naturală, ar trebui să țină cont de filtre și să încerce să le folosească. Chiar dacă lumea lor poate părea uneori derutantă, pe piață existând foarte multe modele, imediat ce înțelegi câteva lucruri de bază, totul devine mult mai simplu.

filtre foto

Orice fotograf de peisaj ar trebui să folosească filtrele, fie pentru a îmbunătăți calitatea expunerii cu ajutorul unor filtre graduale, fie pentru a intensifica anumite culori sau elimina anumite reflexii cu ajutorul unui filtru de polarizare. În această fotografie am folosit nu mai puțin de trei filtre, două graduale neutre și unul de polarizare. Un gradual neutru hard a fost poziționat peste cer, pentru a contura mai bine această zonă, iar un gradual neutru soft a fost poziționat peste suprafața mai deschisă a apei, pentru a mai întuneca această zonă. Un filtru de polarizare a fost folosit pentru a elimina reflexiile din prim-plan și pentru a ne da posibilitatea să vedem mai bine vegetația din apă. O să mă întrebați desigur dacă nu este mai simplu și mai ieftin să facem toate aceste ajustări din programele de editare a imaginilor, ei bine nu este mai simplu din punctul meu de vedere. Dacă o să urmăriți acest articol până la capăt, o să vedeți că anumite aspecte legate de filtre ne vor îmbunătăți expunerea unui cadru și mai apoi editarea lui va fi mult mai ușoară. Dacă discutăm însă de polarizare, niciun soft nu va putea să îi ia locul. (Delta Dunării)

Se spune printre fotografii de peisaj că există două tipuri de filtre, unele pe care le folosești în permanență și unele pe care le încerci o singură dată. Desigur cele care sunt folosite mereu sunt filtrul de polarizare, filtrele neutre și filtrele gradual neutre. Cele pe care le folosim o singură dată și mai apoi le dăm uitării, sunt în special filtrele colorate, fie ele graduale sau nu, și filtrele cu efecte speciale. Chiar dacă aceste filtre par la început atractive, orice fotograf de natură se va lămuri mai devreme sau mai târziu că efectul lor nu este unul benefic pentru imaginile lui, aducând un plus de artificialitate.

filtre foto

Chiar dacă uneori prezența filtrelor într-o imagine este destul de subtilă, iar cadrul pare la fel de simplu de realizat și fără ele, tocmai aceste subtilități accentuează atmosfera și redau frumusețea detaliilor dintr-un peisaj. În această imagine am folosit un filtru de polarizare pentru a accentua culorile și un filtru gradual soft, nu foarte puternic, pentru a contura mai bine planurile din depărtare și pentru a evita supraexpunerea zonei de cer. (Rohia, Maramureș)

Filtrele sunt dispozitive optice ce se atașează în fața obiectivului pentru a modifica lumina ce intră prin acesta. Filtrele pot fi rotunde, şi se înfiletează pe obiectiv, sau pătrate (dreptunghiulare) și au un sistem special de prindere. Îmi propun să vă povestesc mai departe despre sistemele de filtre, deoarece sunt mai versatile și uneori mult mai simplu de folosit.

Vulcanii Noroiosi

Filtrele graduale vă ajută să echilibrați contrastele din imaginile voastre, în special atunci când nu aveți un aparat cu un senzor mai performant care să ofere o latitudine de expunere mai generoasă. Prin folosirea acestor filtre, diferența de luminozitate dintre zonele luminoase și cele întunecate este redusă, iar senzorul poate să expună corect ambele părți, oferind mult mai multe detalii în cadru și un contrast mai puțin deranjant. (Vulcanii Noroioși, Berca)

Un sistem de filtre constă în majoritatea cazurilor dintr-un inel adaptor, un suport și diverse filtre care intră în acesta. Inelul adaptor este practic conexiunea dintre obiectiv și suport și poate fi de mai multe feluri în funcție de diametrul și filetul obiectivului. Diametrul exterior însă, este același, pentru a se fixa în suportul aferent. Practic dacă avem mai multe obiective cu diametre diferite, trebuie să avem mai multe inele adaptoare, însă nu și mai multe suporturi sau filtre. De aici, și un prim avantaj major al sistemelor de filtre, acela că nu trebuie să ne cumpărăm câte un filtru de diametru diferit pentru fiecare obiectiv, ci putem folosi un singur filtru pentru toate obiectivele. Avem un cost mai redus, dar și o greutate mai mică a filtrelor pe care trebuie să le cărăm cu noi pe teren.

Sistem de filtre Lee cu suport și inel adaptor, filtre graduale neutre hard și filtru de polarizare liniară.

Suportul este de obicei configurabil în funcție de necesitate și poate suporta în majoritatea cazurilor până la trei filtre neutre sau graduale, plus un filtru de polarizare. Filtrele graduale și neutre intră în sloturi speciale, iar polarizarea are fie un inel exterior pe care se înfiletează, fie un loc special în care poate fi introdusă. Un alt avantaj în acest caz este că putem să ne configurăm suportul în funcție de necesitate. Personal, nu am nevoie de trei sloturi pentru graduale, așa că sistemul meu este unul cu doar două sloturi, plus un inel exterior pentru filtrul de polarizare. De foarte multe ori, mai ales dacă puneți mai multe sloturi și un filtru de polarizare mai gros, se poate întâmpla ca la obiectivele superangulare să aveți o vignietare a colțurilor. Vă recomand să testați sistemul de filtre pe obiectivul pe care îl folosiți, astfel încât să funcționeze exact în configurația de care aveţi nevoie. Puteți adapta fie numărul de sloturi, fie puteți cumpăra un filtru de polarizare mai îngust, fie puteți alege inele adaptoare speciale pentru superangulare.

filtre foto

Dacă nu montați corect sistemul de filtre, sau dacă folosiți un obiectiv superangular și un sistem de filtre prea lat, poate apărea o vignietare a colțurilor, așa cum se poate vedea și în această imagine. În cazul de față, corectarea se poate face foarte ușor, printr-o simplă decupare a acestor zone, însă este bine să fiți atenți să corectați aceste probleme și la fața locului, printr-un simplu zoom al obiectivului, dacă nu este unul cu focală fixă. (Monte Paterno, Dolomiți, Italia)

Așa cum spuneam mai sus, principalele avantaje ale sistemelor de filtre sunt versatilitatea, posibilitatea de a le configura în funcție de necesitate și reducerea numărului de filtre pe filet necesare. Există însă și unele dezavantaje, ce apar în special la sistemele mai performante. Acestea sunt costul mare de achiziție și dimensiunile mai mari ce îngreunează transportul. Cu toate astea însă, balanța se înclină cu siguranță înspre avantaje.

Dan Dinu

Un filtru de polarizare va elimina reflexiile de pe suprafața apei și va satura culorile. În același timp va facilita lucrul cu un timp mai lung de expunere. Despre toate acestea și multe alte avantaje pe care acest filtru le aduce în fotografia de peisaj, o să povestim în a doua parte a articolului nostru. (Valea Beușniței, Parcul național Cheile Nerei – Beușnița)

Dacă încă nu v-am convins până în acest punct cât de importante sunt filtrele fotografice, atunci vă invit să ne mai dați o șansă să o facem, pe măsură ce o să luăm fiecare filtru în parte și o să povestim despre el. Următoarea parte a articolului nostru se va axa în special pe filtrul de polarizare și o să puteți vedea cum se folosește și când, la ce ajută, când ne încurcă și care sunt principalele lui caracteristici și avantaje. Pe curând!

Un articol de Dan Dinu (Photolife).


Produse

Hoya Gradual ND10 52mm

Hoya Gradual ND10 52mm

in stoc
2500lei

Filtrul Hoya Gradual ND10 balanseaza expunerea intre zonele puternic iluminate (de exemplu cerul) si zonele mai slab iluminate. Filtrul Hoya Gradual ND10 reduce expunerea cu 3 trepte (f-stop) in parte....

Vezi detalii