Povești despre fotografie cu Ronny Behnert – interviu

 Facem cunoștință cu Ronny Behnert (31 ani), un fotograf german care a învățat singur fotografie, concentrându-se pe a observa acele lucruri care se întâmplă în jurul lui și lăsându-și amprenta asupra imaginilor capturate, fie că vorbim despre fotografii de arhitectură, de stradă sau de natură.

Este (fotografia) un hobby sau un mod de viaţă pentru tine? Şi cum a început totul?
Am început să fac fotografii în 2007, după ce m-am hotărât să nu mai desenez benzi animate şi tablouri. Desenele mele nu s-au dezvoltat şi nu mai simţeam pasiune deloc pentru acel domeniu. Prin urmare, m-am oprit şi m-am hotărât să încerc un alt tip de artă. Am luat o cameră foto mică a unui prieten de-al meu şi am plecat la o plimbare prin Berlin. A fost o plăcere să surprind momente unice, aşa că m-am hotărât să mă dezvolt ca fotograf. Am cumpărat un echipament mai bun şi am început să exersez. Din acel moment, nu mai vreau să trăiesc fără să fac fotografii deoarece mă văd pe mine însămi în multe imagini de-ale mele. Este marea mea pasiune!
M-am uitat prin portofoliul tău de mai multe ori şi este interesant că se bazează cumva pe fotografie de călătorie, dar, în acelaşi timp, avem ocazia să vedem imagini fine art. Cum ți-ai dat seama ce îți place mai mult? Sau a fost o necesitate? Călătorești mult şi în acelaşi timp încerci să faci şi fotografii? Sau călătorești special pentru a face fotografiile? Care este, de fapt, povestea?
Este foarte diferit. Pe de o parte, fotografiez oraşul în care locuiesc. M-am mutat pe insula Sylt în nordul Germaniei şi am locuit acolo aproape doi ani. Prin urmare, a fost posibil să fac fotografii în toate anotimpurile şi să surprind peisajul unic de pe insulă. Acum locuiesc în Berlin şi fac exact acelaşi lucru. Când călătoresc în alte ţări, încerc să fac fotografii în timpul liber. Aşadar, îmi place tot ce ţine de cultură şi, dacă văd nişte clădiri sau peisaje interesante sau observ un moment frumos, fac fotografia. Îmi iau întotdeauna camera şi echipamentul cu mine ca să mă pregătesc foarte repede. De exemplu, am fost în Dubai cu ceva vreme în urmă şi am stabilit ce clădiri vreau să văd şi ce locuri vreau să descopăr. Din cauza temperaturilor ridicate, nu am putut ieşi decât dimineaţa şi seara, dar a fost perfect. Lumina de dimineaţă a fost frumoasă şi perfectă pentru expuneri lungi. Dubai este o experienţă minunată şi noaptea. Deasupra oraşului, este întotdeauna praf, astfel că lumina clădirilor creează o atmosferă specială.
 Te-ai format singur ca fotograf sau ai urmat cursuri de fotografie undeva? Îți câştigi existenţa din fotografie? Dacă da, ce fel de proiecte faci? Doar fine art sau şi fotografie comercială?
Nu am studiat niciodată fotografia, deşi am vrut. Dar nu am avut posibilitatea financiară de a studia la liceul privat la care voiam. Citeam foarte multe cărţi şi ieşeam des să fac fotografii. Aşa că am învăţat totul mai mult din practică. Am încercat multe lucruri până când mi-am găsit propriul stil. Fac şi fotografii comerciale pentru câteva companii și reviste sau portrete pentru clienţi personali.

Am văzut în portofoliul tău multe imagini cu expunere lungă. De ce preferi acest tip de fotografii? Este vorba de dinamică, impactul mişcării sau?
Simt o linişte şi o pace adâncă atunci când fac expuneri lungi. De aceea am spus că mă văd pe mine în propriile-mi fotografii. Dacă lucrez şi fac o expunere lungă, simt această linişte şi mă bucur de ea pe deplin. Este genul de sentiment care vine din adâncul meu. Cred că nu există un sentiment mai frumos decât să stai dimineaţa devreme pe o plajă, făcând o fotografie şi bucurându-te de culorile răsăritului, auzind pescăruşii în depărtare… Expunerile lungi arată, de asemenea, o altă lume aflată lângă cea reală. Este ca un univers paralel. Vezi acelaşi motiv, cu diferenţa că privitorul poate parcurge câteva minute uitându-se la o fotografie. Este ca şi cum pot face timpul vizibil.
Lucrezi şi pe film? Ce preferi? Şi de ce?
Lucrez şi analog cu un Kiev88 vechi. Sper să-mi găsesc propriul stil şi în fotografia analog. Fotografia digitală şi cea analog îmi plac în egală măsură. Sunt foarte diferite aşa că nu pot să spun că una îmi place mai mult decât cealaltă.
De ce fotografii în ediţie limitată? Crezi că valorează mai mult aşa? De exemplu, Helmut Newton era împotriva acestei modalităţi de ediţie limitată de a vinde artă şi, cu toate acestea, a vândut şi vinde mult. Crezi că s-a schimbat contextul de atunci şi limitarea numărului de printuri îi determină pe oameni să-şi dorească mai mult o copie a lucrărilor tale? Sau ce motivează acest concept?
Eu vând atât ediţii limitate, cât și nelimitate . Fotografiile speciale, care îmi plac mai mult, intră într-o ediţie specială pentru că simt o dragoste şi o pasiune profundă în ele. Scopul ediţiei limitate nu este să crească vânzările, dar vreau să acord fotografiilor în ediţie limitată o valoare specială. Vreau să-l fac pe privitor să simtă dragostea pe care o simt eu pentru fotografie. Trăiesc această pasiune numai pentru mine şi nu pentru alţi oameni. Aşadar, în general fac fotografii pentru mine şi sunt fericit dacă altor oameni le place ce fac.
Cum este mişcarea fotografică din Germania? Există multe cluburi, evenimente, şcoli? Sunt galeriile de artă deschise la fotografiile recent lansate?

Cunosc mulţi fotografi şi simt o dorinţă imensă din partea celor care vor să facă fotografii. În Berlin, şi de asememnea în restul Germaniei, există multe cluburi de fotografie naţionale şi regionale. Eu sunt membru în câteva platforme foto, dar nu frecventez niciun club foto. Este păcat, dar nu am suficient timp, deşi aş vrea să fiu membru. Când fac fotografii, încerc întotdeauna să merg singur pentru că am nevoie de linişte şi de sentimentul că sunt în propria mea lume în acel moment.
După părerea ta, ce face ca o fotografie să fie bună?
Pasiunea! Trebuie să simt ce a simţit fotograful când a făcut fotografia!
Îți plănuiești în avans proiectele fotografice? Sau este un proces spontan, intuitiv?
Când călătoresc în alte locuri, încerc să fac rost de un plan al zonei ca să găsesc clădiri celebre sau alte locuri drăguţe care mi-ar putea plăcea. În Berlin, este mai spontan. Dacă am dispoziţia necesară, am destul timp şi vremea este frumoasă, descopăr locurile care îmi plac. În general, am o listă de locuri pe care vreau să le vizitez în anotimpuri diferite, de exemplu, unele locuri pierdute unde vreau să fac fotografii iarna când ninge.

Cum te promovezi? Ai un agent care se ocupă de asta sau te ocupi singur de promovare? Unde te vezi peste câţiva ani? Ai un plan legat de performanţele pe care vrei să le atingi cu fotografiile tale sau este vorba doar de bucuria de a face fotografii şi nimic mai mult?
Chiar dacă nu vă vine să credeţi, Facebook este o platformă minunată pentru promovarea fotografiei. Am propria pagină foto acolo unde îmi public toate ştirile şi fotografiile recente. Cea de-a doua cea mai importantă platformă este pagina mea de internet. Lucrul care mă motivează cel mai mult să fac fotografii este că vreau să mă simt bine şi să mă bucur de acest tip de artă. Mă simt mândru că atât de mulţi oameni îmi apreciază munca şi, desigur că aş vrea să-mi expun fotografiile în anumite galerii. În timpul liber, mă străduiesc să obţin cât mai multe ocazii de a-mi expune fotografiile în public şi funcţionează.
Spune-mi, te rog, numele câtorva fotografi sau oameni care ți-au influenţat munca şi care te inspiră.
Fotografii mei preferaţi sunt Hiroshi Sugimoto şi Annie Leibovitz. După cea mai recentă expoziţie a lui Sugimoto în Berlin, m-am îndrăgostit de stilul şi experimentele sale fotografice. Este un adevărat artist pentru mine. Există câţiva fotografi care mă inspiră mult în ceea ce priveşte expunerile lungi. De exemplu, Josef Hoflehner şi Michael Levin, care expun fotografii extraordinare din diverse părţi ale lumii.
Crezi că portofoliul unui fotograf poate reflecta nu doar relaţia sa cu subiectul său, ci şi o anumită atitudine faţă de viaţă? Sunt fotografiile tale o extensie a personalităţii tale?
Da, așa cred. Fotografiile îmi arată cine sunt. E exact aşa cum fac mulţi artişti pasionaţi…încearcă să-şi proceseze sentimentele în lucrările lor. Aşadar, şi eu fac la fel şi cred că e folositor să-ţi găseşti pacea interioară.

La ce ar trebui să se aştepte lumea de la Ronny Behnert în viitor? Ai planuri specifice legate de fotografie?
Este o întrebare dificilă pentru că în general eu nu îmi fac planuri. Sper să pot continua să călătoresc în alte ţări pentru a arăta o altă parte a acestei lumi. Dar viaţa e o mare surpriză, ca și fotografia.