Întâlnire cu fotografia lui Andrei Baciu

Sub sigla „Întâlnire cu fotografia”, Photolife și Dan Dinu au desfășurat împreună cu Libraria Okian mai multe evenimente la care pasionații de fotografie din Brașov au avut ocazia să discute cu fotografii pe care îi admiră. Continuă această tradiție și în 2015 și ne invită la un prim eveniment de acest tip.
 
POEZIE LA PRIMA… VEDEREîntâlnire cu fotografiile lui Andrei Baciu
Vineri, 30 ianuarie, ora 18:30 / Libraria Okian, str. Muresenilor nr. 1, Brașov

Ați avut ocazia până acum sa îi vedeți pe Tatiana Volontir, Luiza Boldeanu, Dorin Bofan, Zoltan Nagy și Vlad Eftenie, asa că se continuă lista de tineri fotografi care se remarca prin creativitate și proiecte interesante, cu Andrei Baciu. Lucrările lui sunt în mare parte minimaliste și nu vorbesc neapărat prin ansamblul lor, ci mai ales prin forța detaliilor găsite. Pentru Andrei fotografia este ca și o poezie, ține de lirism, iar in abordările lui fotografice, cele două se întâlnesc și se combină într-o poezie vizuală.
Intâlnire cu fotografia
Aceasta este cea de a șaptea întâlnire și se trece astfel de jumătatea proiectului pe care Photolife și l-a propus pentru un an de zile. Prin aceste întâlniri veți avea ocazia să cunoașteți diverși fotografi, o să puteți să discutați despre anumite genuri fotografice sau despre anumite tematici interesante, o să puteți face schimburi de idei, iniția proiecte și, nu în ultimul rand, vă veți face prieteni noi care împart aceeași pasiune cu voi. Gazda fiecărei întâlniri fotografice va fi Dan Dinu, care va modera discuțiile cu invitații, vă va prezenta idei noi și vă va lansa provocări.
Înscrierile la aceste întâlniri se fac în baza unei confirmări, locurile în sală fiind limitate. Pentru înscriere și alte informații puteți folosi florin.ifrim@okian.ro sau numărul de telefon  0728 728 315. Intrarea este liberă.
 
 
 
 

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.