Destinații fotografice: Amintiri din Dubai

Cel mai plăcut sentiment iarna este atunci când închizi ochii și te imaginezi, în funcție de pasiuni și… probabil de luna în care te-ai născut, într-un loc însorit sau pe pârtii nesfârșite din Alpi.
Stau acum în fața monitorului și scriu despre excursia lui Ciprian Mihai la Dubai, unde a fotografiat modelele sale preferate: mașini ca scoase din cutie sau care îți lasă impresia că se pregătesc de o cursă Need for Speed. Deși a plecat acolo pe data de 20 septembrie, îmi place senzația de acum, când la noi sunt -10 grade  și prin puterea minții mă teleportez pe una din multele insule –palmier din Dubai, scriind și urcând pe blog galeria de fotografii.
Așteptam atât fotografiile cât și impresiile lui Ciprian despre acest oraș, știind cât de atent este atunci când compune cadrul potrivit și cât de mult contează detaliile în fotografia de automobile. (automotive photography).
Iată povestea acestei destinații fotografice și nu numai, Dubaiul, văzută prin ochii și lentilele lui Ciprian Mihai:  Sigma 35mm, Tamron 24-70, Canon 28-300mm.
„Este probabil cea mai faină experiență ca fotograf până în prezent. Totul a început pe aeroportul Otopeni, cu destinația fără escală până la Dubai. Aveam reminder pus pe telefon, data încercuită pe calendar, post-it lipit pe frigider –toate cu data de 20 septembrie. Odată îmbarcat, am zburat aproximativ 5 ore… și 4500 de km s-au derulat în acest răstimp.
Ce nu pot face deocamdată este să dezvălui scopul pentru care am mers la Dubai. Pot spune doar că am realizat fotografii pentru o reclamă a unui brand celebru. Mai durează puțin, dar merită așteptarea cu siguranță.
Întrebarea oare cât de cald poate fi la Dubai și-a găsit raspunsul dupa cele 5 ore de zbor: sufocant. Însă am reușit să îmi setez în minte că sunt acolo să-mi depășesc niște limite fotografice iar aerul uscat și cald a trecut în plan secund.
Odată încheiat proiectul foto dedicat reclamei, am luat orașul și împrejurimile la pas. Cuvântul de ordine este senzațional. Dubai este un amalgam de clădiri imense, palate, culori, de modern și tradițional. Spectacolul de lumini – muzica și jocul apei din fântâni, de asemenea, impresionant! Oriunde priveam, găseam un unghi interesant sau un amplasament ideal pentru ședința foto.
Există și la Dubai restricții fotografice însă sunt dublate de bunul simț. Din 15 locații pe care le-am ales pentru diverse fotografii, am fost cu amabilitate invitați să părăsim spațiul, doar din 2.
Am rămas impresionat de peisajul muntos din Hatta, Oman. Drumul către Hatta, mai precis 100km, deșertul rămâne în urma și se ivește un peisaj arid, munți cu textură stâncoasă și palmieri.
 


Călătoria mea la Dubai s-a încheiat… cum altfel decât cu o ședință foto pentru BBC TopGear Middle East: un scurt material despre noul Infiniti Q50, într-o locație cu totul specială, un mini circuit cu un background deosebit.
Ce am avut în trusa foto pentru toată această aventură? Numai lucruri mici și ușoare 😀
Canon 6D, însoțit de obiectivele: Sigma 35mm, Canon 28-300mm f/3.5-5.6 și Tamron 24-70.
Dubai este orașul care le oferă fotografilor infinite posibilități de a crea, de a obține fotografii spectaculoase. Îmi doresc să revin aici.“

masini Infiniti
Infiniti
Portofoliul lui Ciprian Mihai poate fi văzut aici sau pe Facebook, Instagram ori 500px.
[products ids=1051663,1046813,303037,1051925,10106087]

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.