De ce ne plac portretele atât de mult?  Poate pentru că transmit emoţie. Sau poate pentru că atunci când vedem portrete, nu ne priveşte nimeni înapoi şi putem privi în voie. Sau ne regăsim şi ne proiectăm în imagini gata făcute. Sau poate pentru că ne plac încă oamenii şi realul care îi înconjoară, deşi am ajuns să fim foarte absorbiţi de tehnologie.

Indiferent de răspuns, e clar că fotografia de portret e unul dintre genurile cu adevărat magnetice şi că de la un portret bun e greu să îţi intorci privirea şi să treci indiferent mai departe.

Am contactat şase fotografe tinere şi extrem de talentate, pasionate de fotografia de portret: Irina Munteanu, Cristina Groşan, Diana Gândilă, Iulia Iacoban, Crina Prida, Georgiana Feidi. Le-am întrebat câte ceva despre ele şi portretele lor. Mai jos găsiţi 6 mini-interviuri cu fiecare dintre ele şi portrete făcute de acestea. Sper să vă placă.

 

Irina Munteanu

Poţi să te descrii în 2,3 rânduri?

Cred că ar fi fost la fel de greu să o fac şi în 2, 3 cuvinte haha. Las foarte mult din mine în fotografiile pe care le fac şi îmi place că pot fi interpretate în mai multe feluri şi astfel, eu la rândul meu, pot să fiu interpretată la fel. Nu ştiu sau poate nu reuşesc să vorbesc despre mine aşa cum ar trebui, aşa că cel mai bine pasez sarcina asta fotografiilor mele, pentru că acolo sunt cel mai „eu”.

Cum îţi alegi “modelele” pentru portret? Ce te inspiră? (model= orice persoană pe care o fotografiezi, inclusiv bunica, vecina, cea mai bună prietenă, sau chiar propria persoană:)

Iubitul meu îmi este model şi sursă infinită de inspiraţie, cu el reuşesc să mă conectez cel mai bine în momentul fotografierii, decurge totul cât se poate de natural şi lucrul asta mă ajută mult. Prietenele mele îmi sunt de asemenea modele pentru că există relaxare de o parte şi de cealaltă, iar feminitatea lor şi micile detalii mă inspiră. Îmi doresc să lucrez şi cu modele pe care să le cunosc de 5 minute, să le pot descoperi în alt fel şi să pot lega altfel de conexiune cu ele.

Irina Munteanu

Irina Munteanu

Care e secretul unui portret reuşit?

Povestea în primul rând, emoţia din jurul subiectului, ceea ce reuşeşti să transmiţi împreună cu el. Apoi lumina, decorul.. Toate acestea împreună creează ceva cu adevărat frumos.

De ce crezi că în general oamenii sunt atât de atraşi de portrete?

Poate pentru că se regăsesc într-o privire sau într-o emoţie pe care o transmite un portret. În ceea ce mă priveşte, în momentul în care fotografiez am nevoie de viaţă în fotografie – fie că este doar o mână, un detaliu al corpului, chiar şi aşa ele pot transmite foarte mult şi pot seta o anumită stare. Şi la fel, am nevoie să simt acea atingere umană dintr-o fotografie, altfel cu greu ajunge la mine. Poate şi acesta este un motiv pentru care oamenii caută portrete în fotografie.

Când îţi dai seama că un portret e bun- al tău sau al altcuiva?

Îmi dau seama că un portret făcut de mine e bun în momentul în care sunt mulţumită de fotografie din toate punctele de vedere şi mă simt ok cu ea. Un portret al altcuiva, atunci când pot să rezonez într-un fel sau altul cu el, când mă inspiră sau mă face să îmi creez mii de scenarii legate de povestea pe care o ascunde. Întotdeauna acord mare atenţie detaliilor, dar chiar şi în lipsa lor, mă trezesc stând minute în şir în faţă unei fotografii.

Îţi place să creezi o poveste în spatele unui portret, sau cum se desfăşoară propriu zis o şedinţa foto?

De cele mai multe ori povestea există şi eu încerc să o surprind aşa cum o văd eu sau cum mă face să mă simt, alteori o creez eu în momentul acela. Totul se întâmplă spontan, nu am vreo tema prestabilită; în momentul în care ajung cu aparatul de fotografiat în mâna începe povestea.

Care e cea mai tare, de neuitat şedinţa foto a ta?

Nu le-aş numi şedinţe foto, pentru că sună totul atât de organizat şi aranjat şi nu reprezintă ceea ce fac eu. Cele mai frumoase filme pe care le-am tras vreodată şi totodată cele mai frumoase momente foto pe care le-am avut au fost în intimitatea unei dimineţi având ca personaj principal relaţia mea.

10706588_784563821566276_1220873966_n10578990_784563828232942_1554585535_n

 

E lumea fotografiei mai degrabă o lume a bărbaţilor? Sunt femeile nişte “intruse”, care vor sabota în scurt timp dominaţia bărbaţilor?:P

Nu cred că este o regulă, de-a lungul timpului femeile ne-au demonstrat că au locul lor în fotografie, chiar unul vital, fără să fie nişte “intruse”. Inconştient sau nu, tot în fotografiile femeilor fotograf m-am regăsit adesea, în special ale celor contemporane, mai puţin cunoscute.

Dacă cineva la început de drum ţi-ar cere sfaturi, îndrumări, sau chiar să fie asistentul tău, cum ai proceda?

Cred că i-aş propune să exerseze cât mai mult, cât mai divers – să descopere ceea ce îşi doreşte, ceea ce e pentru el, cum şi dacă e pentru el. Da, important e să ai aparatul în mâna şi să faci ce simţi, să prinzi exact ceea ce trezeşte ceva în ţine, să spui o poveste prin imagini. Nu cărţile de fotografie şi nici ideile altcuiva nu o să ajute, numai tu cu tine printr-o lentilă ştii mai bine.

Îţi place să fii şi în cealaltă ipostază, de a fi fotografiată?

Cu siguranţă nu mă simt în largul meu aşa cum o fac în spatele aparatului de fotografiat, însă dacă mi s-ar propune ceva apropiat ideilor mele, ar fi interesant şi nu văd de ce nu ar funcţiona până la urmă.

 

Cristina Grosan

Poţi să te descrii în 2,3 rânduri?

Deşi acum pozez mai rar, am început să pozez pe la 12 ani, când am realizat foarte clar că timpul trece şi e musai să-mi pozez toţi prietenii de la bloc, altfel risc să nu-mi amintesc pe nimeni, şi nimic. Am început cu portrete, am experimentat cu multe feluri de-a fotografia lumea, dar tot la portret m-am întors. De-atunci am migrat spre design şi film, dar fotografia a rămas punctul de plecare în tot ce fac vizual.

Cum îţi alegi “modelele” pentru portret? Ce te inspiră?

Nu prea îmi aleg modelele. Fotografiez pe toată lumea din jurul meu. Portretul e un fel de a explora o relaţie, pentru mine. În ultimii ani am început să abordez şi cunoştinţe din cercul îndepărtat de prieteni, oameni cu trăsături interesante sau o atitudine foarte specifică pe care mi-aş dori să o capturez. Îi fotografiez- încet, încet, mă lasă să pătrund în spaţiul lor personal, şi ne împrietenim. De când mă ocup şi de film, sunt mereu în căutare de personaje. E un fel de casting tacit, şi ei ştiu asta. 🙂

Cam_Archer Maria_Diceanu Miruna_Vasilescu2

Care e secretul unui portret reuşit?

Trecând peste detaliile tehnice necesare, e ceva ce ţine de încrederea dintre tine şi model, de zona de comfort pe care i-o oferi, un spaţiu protejat de tot şi de toate, în care omul din faţa ta ţi se arată ţie şi camerei tale.

De ce crezi că în general oamenii sunt atât de atraşi de portrete?

Ne place să ne uităm unii la alţii, e clar. Ne căutăm în ochii celuilalt. Când privim portrete, avantajul e că nimeni nu ne priveşte înapoi. Suntem în control.

Când îţi dai seama că un portret e bun- al tău sau al altcuiva?

Nu există o reţetă, evident. În afară de chestiile tipice (lumină bună, model interesant, compoziţie bună), am nevoie de acel plus greu de pus în cuvinte, dar care are de-a face cu relaţia dintre fotograf şi model. Vreau să simt cum era, când au pozat împreună. Era cald? Erau obosiţi? Ce muzică ascultau? Care era atmosfera? Ce se întâmplase înainte, de ce a avut modelul reacţia asta? Ce s-a întâmplat după? Vreau să fiu parte din realitatea lor, chiar şi pentru o milisecundă.

Îţi place să creezi o poveste în spatele unui portret, sau cum se desfăşoară propriu zis o şedinţă foto?

Ce fac eu nu se prea poate numi „şedinţă foto”. Vorbim de fotografiat spontan. În principiu, caut personaje interesante care, în lumina cea mai bună cu putinţă, să vorbească cu chipul şi corpul lor.

Miruna_Vasilescu

Care e cea mai tare, de neuitat şedinţa foto a ta?

Sunt prea multe ca să pot alege. Cel mai recent, mi-am înghesuit producătoarea şi scenarista în wc-ul dintr-un hotel din Wiesbaden. Era ora 2, era lumina directă, filtrată printr-un geam gros mat- un softbox enorm. Ne-am distrat de minune pozând, deşi m-au crezut că a avut vreun rost toată nebunia asta doar după ce au văzut pozele.

E lumea fotografiei mai degrabă o lume a bărbaţilor? Sunt femeile nişte “intruse”, care vor sabota în scurt timp dominaţia bărbaţilor?

Sunt din ce în ce mai multe femei care pozează, sau care fac film- dar privit în ansamblu, mult prea puţine, în comparaţie cu câţi bărbaţi fac asta. Încă nu putem vorbi despre o egalitate a şanselor, dar speranţa mea e că din ce în ce mai multe femei pe care le interesează fotografiatul, vor pune, în sfârşit, mâna pe cameră, şi vor poza. Uşor uşor, imaginea noastră despre lumea ce ne înconjoară va deveni mai clară şi mai apropiată de adevăr, îmbogăţită de cât mai multe puncte de vedere.

Dacă cineva la început de drum ţi-ar cere sfaturi, îndrumări, sau chiar să fie asistentul tău, cum ai proceda?

Câţi oameni există, atâtea modalităţi de învăţare. Toate funcţionează în contextul potrivit, nu?

Îţi place să fii şi în cealaltă ipostază, de a fi fotografiată?

Uneori ne jucăm, şi, îl las pe cel care de obicei e fotografiat să preia controlul, să vadă cum e, să-şi imagineze ce văd eu, şi ce-o să iasă. Îmi cade şi mie bine să-mi schimb punctul de vedere, e sănătos. Dar în afară de pozele necesare cu familia, prietenii, viaţa de fiecare zi cu momentele ei, nu mă interesează să apar în poze.

 

Iulia Iacoban

Poţi să te descrii în 2, 3 rânduri?

Iubesc să fac fotografii fără vreo explicaţie anume. Chiar dacă nu am aparatul de fotografiat la mine, studiez cu  atenţie oameni, peisaje, tot ce mi se pare interesant şi declanşez în minte. Îmi place să fotografiez oamenii de pe stradă însă în ultima perioadă am început să fac portrete persoanelor pe care le cunosc, să creez decoruri, să improvizez, să compun altfel de poveşti. Vivian Maier este fotografa ce mi-a captat atenţia nu doar prin fotografiile realizate ci şi prin stilul sau de viaţă. Pe lângă fotografie, ca şi pasiuni, practic echitaţia şi înotul.

Cum îţi alegi “modelele” pentru portret? Ce te inspiră? 

De obicei cer permisiunea persoanei pe care vreau să o fotografiez, acord timp pentru a ne împrieteni şi pentru a căpăta încredere în mine. Încerc să creez un spaţiu de „joacă” iar uneori facem schimb, eu fiind cea care ia locul subiectului din faţa aparatului de fotografiat.

Care e secretul unui portret reuşit?

Nu cred că este un secret anume. Informaţiile şi sfaturile necesare pentru realizarea unei fotografii bune se găsesc pretutindeni. Din punct de vedere tehnic este bine să ţinem cont de anumite aspecte însă cel mai important lucru este captarea expresivităţii subiectului şi putearea de a declanşa emoţii.

iulia-iacoban-01

De ce crezi că în general oamenii sunt atât de atraşi de portrete?

Noi ca oameni suntem foarte interesanţi, atât ca fizionomie cât şi prin comportament. Oamenii sunt expresivi şi de aceea atrag atenţia mai mult, fără a plictisi.

Când îţi dai seama că un portret e bun – al tău sau al altcuiva?

Un portret realizat de mine este bun atunci când consider că am obţinut ceea ce mi-am propus. Se spune că o fotografie este bună atunci când imaginea respectivă rămâne în minte o bună perioada de timp.

iulia-iacoban-03

iulia-iacoban-02

Îţi place să creezi o poveste în spatele unui portret, sau cum se desfăşoară propriu zis o şedinţa foto?

Ador poveştile. Mereu încerc să construiesc un cadru de poveste, să induc o stare de vis, de aceea sunt atentă la alegerea subiectului, la selectarea vestimentaţiei, a locaţiei, la orice detaliu astfel încât totul să se îmbine frumos. Cel mai important lucru însă este starea subiectului, de a-l face să se simtă în mediul său.

Care e cea mai tare, de neuitat şedinţa foto a ta?

Sunt entuziasmată de toate şedinţele de fotografie făcute până acum şi sper ca timpul să-mi permită să pot face ori de câte ori se stârneşte dorinţa de a fotografia. Toate şedinţele de fotografie sunt de neuitat, pentru mine fotografia este o relaxare profundă, o uitare de moment a activităţilor zilnice.

E lumea fotografiei mai degrabă o lume a bărbaţilor? 

Fotografia este pentru oricine are un suflet sensibil, ochi pentru detalii şi o neobosită abilitate de a face fotografii indiferent de condiţii.

iulia-iacoban-04

Dacă cineva la început de drum ţi-ar cere sfaturi, îndrumări, sau chiar să fie asistentul tău, cum ai proceda?
I-aş recomandă să citească anumite cărţi din domeniul fotografiei pentru a deprinde câteva noţiuni de baza cum ar fi importanţa luminii şi reguli de compoziţie în obţinerea unui impact vizual mai mare, să studieze lucrările câtorva fotografi renumiţi şi evident să facă fotografii în mod constant, indiferent de aparatul de fotografiat.

Îţi place să fii şi în cealaltă ipostază, de a fi fotografiată?

Îmi place să fiu fotografiată, de aceea de multe ori îmi fac chiar eu portrete aşezând camera de fotografiat pe trepied, declanşând cu telecomanda.

 

Crina Prida

Poţi să te descrii în 2,3 rânduri?

Sunt o dentistă cu toate rotiţele acestei profesii la locul lor de luni până vineri, după care mă mut pentru câteva zile, în weekend, în spaţiul fotografiei şi al poveştilor vizuale.

Cum îţi alegi “modelele” pentru portret? Ce te inspiră?

Un model e totdeauna egal cu o poveste; dacă îţi plac poveştile, aşa cum îmi plac mie, nu va fi greu să alegi un model, ba din contra, ajungi ca modelul să devină un pretext dincolo de o identitate, şi să te provoace la o nouă aventură. Nu cred prea mult în inspiraţie, în sensul asumat de definiţia din dicţionar; fotografia documentează spaţiu şi mişcare, iar imaginea livrată ulterior are deja în ea un conţinut vizual mai mult sau mai puţin subiectiv în funcţie de transferul pe care l-am avut cu modelul, dar şi de starea pe care o am când prelucrez fotografia originală.

Care e secretul unui portret reuşit?

Desigur că putem vorbi despre tehnică şi estetică; sunt importante fără îndoială. Aş preferă totuşi să cred că aceste două aspecte limitează imaginea în perimetrul manierist; o fotografie bună, portret sau oricare alt gen – va conţine o parte de imprevizibil, şi desigur, un spaţiu de gândire care să intrige privitorul înspre reverie sau curiozitate.

De ce crezi că în general oamenii sunt atât de atraşi de portrete?

Probabil că toţi suntem vanitoşi dar şi hedonişti în egală măsură; ne regăsim sau ne proiectăm în imagini gata făcute, sau ne dorim să testăm roluri şi spaţii care nu ne sunt familiare sau imediat accesibile; erotismul şi dezinhibarea care apar atât de frecvent în fotografiile din reviste sunt ademenitoare şi puternic manipulatoare pentru fiecare dintre noi, iar de la asimilarea cu ajutorul privirii, până la dorinţa de a te regăsi tu însuţi într-o imagine care rupe monotonia realităţii imediate, este un sigur pas (nu toţi îl facem cu aceeaşi uşurinţă, evident, dar locul comun este acesta…)

untitled-97 s

NYPH

Când îţi dai seama că un portret e bun- al tău sau al altcuiva?

Portretul ca gen este foarte mult exploatat pentru a obţine o reacţie afectivă puternică de la privitor. Evident că o femeie frumoasă, într-un editorial glamour, va stârni o altă emoţie faţă de, să zicem, un portret realizat de un jurnalist de război sau de unul care documentează un trib african. Fiecare însă, pentru a avea impact, trebuie să cuprindă în ele mai mult decât tehnică şi compoziţie, cum am răspuns şi mai sus.

Îţi place să creezi o poveste în spatele unui portret, sau cum se desfăşoară propriu zis o şedinţa foto?

În general o fotografie este o poveste – chiar dacă ceea ce vedem în fotografia publicată sau imprimată nu seamănă întru totul cu ceea ce s-a întâmplat în momentul capturii propriu-zise a imaginii. Există şedinţe foto oarecum improvizate, în care spontaneitatea modelului şi de ce nu, locaţia, pot să facă o mare diferenţa, pentru ca la final să ai un set absolut surprinzător de imagini, cu totul altfel decât sperai; există desigur, şedinţe foto cu o tema stabilită dinainte, chiar şi atunci lucrurile pot să ia o cale diferită de cea planificată, dar de obicei tema, subiectul, modelul şi eventual dorinţa clientului limitează surprizele.

bontida2w

petra (35 of 192)

Care e cea mai tare, de neuitat şedinţa foto a ta?

Mă pui la grea încercare! Am fotografiat de multe ori, cu modele diferite, în locuri diferite, greu de spus că un loc sau o întîmplare mi-au rămas în minte mai mult ca altele… au fost peripeţii haioase sau mai puţin plăcute de multe ori, nu este grozav cînd vine ploaia sau furtună peste tine, sau când, ajunsă la locaţie, constat că nu am card de memorie cu mine. O întâmplare mai recentă foarte simpatică a fost o pozare de tip „happening’ – în care, împreună cu două fete minunate, am parcurs drumul de la o locaţie foarte făină, o moară aflată într-un sat la vreo ora distanţă de Cluj, înapoi spre casă, oprindu-ne la fiecare tablă indicatoare cu numele satelor de pe traseu. Eu fotografiam în vreme ce fetele dramatizau diverse scene parodiate din filme sau pur şi simplu improvizate ad-hoc în dreptul fiecărei intrări în satele cu pricina, spre deliciul sătenilor şi şoferilor care au apucat să treacă pe lângă noi în după-amiaza respectivă.

 E lumea fotografiei mai degrabă o lume a bărbaţilor?

Absolut deloc – este o lume în care, aşa cum se spune în zicala despre sex şi război – totul este permis. Nu am avut nicio clipă sentimentul vreunui dezavantaj pentru că sunt femeie, după cum nici nu am căutat mai degrabă compania sau influenţă fotografilor bărbaţi. Ne mişcăm în ape adânci – vizualul şi retorică lui sunt complet independente de criteriile care se aplică poate unor ştiinţe sau domenii mai pragmatice.

Dacă cineva la început de drum ţi-ar cere sfaturi, îndrumări, sau chiar să fie asistentul tău, cum ai proceda?

Lucrul acesta se întâmplă din când în când – o să obosesc repetând – studiul este esenţial – cărţi, internet, muzee, expoziţii; tehnica este şi ea importantă, dar înainte de toate – ca în fiecare nişă artistică, găsesc că trebuie să ştii ce vrei să faci, şi mai ales, cum crezi că este cel mai potrivit să te exprimi, fără că să repeţi la nesfârşit ceva care s-a spus, făcut, prezentat de sute de ori, mai mult sau mai puţin reuşit. Este adevărat că nu e totuna să aspiri să fii fotograf de nuntă sau evenimente, fotojurnalist sau fotograf de artă. Odată ce dilema destinaţiei e lămurită, nu mai rămâne decât competiţia cu ţine însuţi ca să ajungi să exprimi cât mai bine cu mijloacele pe care le ai, acea stare sau emoţie pentru care ai ales la urmă urmei să faci această meserie/carieră.

Îţi place să fii şi în cealaltă ipostază, de a fi fotografiată?

Nu prea mă bucur de acest răsfăţ, nu am nici vreme, şi nici multă vanitate, dar mărturisesc că există 3-4 fotografi cărora mi-ar face mare plăcere să le stau model. Este o altă formă de a a face o declaraţie de dragoste unor fotografi care m-au influenţat de-a lungul anilor, şi ale căror imagini sunt mereu o bucurie de văzut sau revăzut.

 

Georgiana Feidi

Poţi să te descrii în 2,3 rânduri?

Greu. Ambițioasă şi mereu cu gândurile departe.

Cum îţi alegi “modelele” pentru portret? Ce te inspiră? 

Aş putea spune că merg “pe feeling” atunci când am de ales, hehe.

Care e secretul unui portret reuşit?

Nu sunt de părere că există un secret pentru a obţine un portret reuşit, însă cred că e importantă comunicarea.

2012-Portrait-Feidi-Georgiana-Near-Dark

Când îţi dai seama că un portret e bun- al tău sau al altcuiva?

Atunci când fotografia transmite sau în cel mai bun caz, te emoţionează.

10704788_844074308944715_578585557_n

10711747_844073845611428_1205855095_n

Îţi place să creezi o poveste în spatele unui portret, sau cum se desfăşoară propriu zis o şedinţa foto?

Nu îmi place să creez poveşti care să-mi conducă mai apoi şedinţa foto. Mă inspiră ce e în jurul meu şi asta e de-ajuns.

Care e cea mai tare, de neuitat şedinţă foto a ta?

Probabil şedinţa foto care a avut ca şi finalitate o expoziţie.

E lumea fotografiei mai degrabă o lume a bărbaţilor? Sunt femeile nişte “intruse”, care vor sabota în scurt timp dominaţia bărbaţilor?:P

Aş vrea să spun că nimeni nu e intrus niciunde. 😀 Totuşi, observ că lumea fotografiei pare a fi, mai nou, lumea oricărui tânăr.

Dacă cineva la început de drum ţi-ar cere sfaturi, îndrumări, sau chiar să fie asistentul tău, cum ai proceda?

Eu sunt la început de drum. Nu m-aş supăra dacă aş fi trimisă la fotografiat, aş fi încântată să studiez din cărţi de foto, e foarte important să te uiţi şi să studiezi cât mai multe fotografii, ale unicilor şi marilor fotografi, de preferat.

Îţi place să fii şi în cealaltă ipostază, de a fi fotografiată?

I don’t mind.

10706560_844073792278100_393301621_n

 

Diana Gândilă

Poţi să te descrii în 2,3 rânduri?

Sunt fotografă atât cât îmi permite timpul (din păcate), iubitoare de imagini frumoase şi de culori.

Cum îţi alegi “modelele” pentru portret? Ce te inspiră? 

În general, pentru şedinţele foto regizate, mă inspiră fetele cu o frumuseţe atipică, nu neapărat frumuseţe în stil clasic. Şi e important să transmită o stare, nu e de-ajuns să fie drăguţe şi să zâmbească aparatului. Trebuie să ştie să pozeze. Nu mă refer să fie neapărat modele profesioniste, ci să ştie să exprime diferite stări. Dacă e vorba de fotografii neregizate… nu ştiu ce să spun. Cred că mi le aleg inconştient. Sau au ceva cât de mic care mă atrage: contextul în care sunt puse, o expresie a fetei, o stare pe care mi-o dau, etc.

Care e secretul unui portret reuşit?

Nu ştiu dacă e vreun secret. Cred că e o combinaţie fericită între lumină, un model relaxat şi secunda în care decizi să apeşi declanşatorul.

10668295_10203843834710243_151838382_n

De ce crezi că în general oamenii sunt atât de atraşi de portrete?

Cred că oamenilor încă le plac oamenii şi realul care îi înconjoară, deşi am ajuns să fim foarte absorbiţi de tehnologie. Ne place să îi observăm pe alţii şi poate, în sinea noastră, ne place să îi judecăm într-o măsură mai mare sau mai mică. Oamenilor le plac poveştile, sunt curioşi şi de cele mai multe ori le place să se transpună în pielea modelului. Şi mai cred că atunci când ne uităm la potrete suntem şi introspectivi şi ne gândim la defectele sau calităţile noastre.

Când îţi dai seama că un portret e bun- al tău sau al altcuiva?

În general mă feresc de termeni ca bun sau prost. Nu mă simt în măsură să judec dacă un portret e prost sau nu. Mă rezum la îmi place sau nu-mi place. Şi de cele mai multe ori nici nu pot argumenta de ce îmi place sau nu. E aşa, pur şi simplu, o senzaţie. Oricum, e foarte greu să vorbeşti la modul general despre portrete, tocmai pentru că sunt foarte diferite, sunt multe genuri. Mie nu îmi plac portretele de bătrâni sau copii, luate individual. Trebuie să facă parte dintr-o poveste, să ştiu ceva despre persoanele respective şi apoi mă pot opri asupra lor. În schimb, sunt în stare să mă uit ore în şir la portrete de femei.

10708243_10203843850310633_1220632969_n

Îţi place să creezi o poveste în spatele unui portret, sau cum se desfăşoară propriu zis o şedinţa foto?

Rar pornesc o şedinţa foto cu o idee anume în cap. Şi atunci când pornesc, de obicei iese altceva. De exemplu acum mulţi ani i-am făcut bunicii un portret, am vrut să fie ceva sponan. Era bolnavă şi urmă să se opereze peste 2 zile. Ea s-a ferit de aparatul foto, iar fotografia a ieşit mişcată, iar privirea e, cumva, bântuitoare. Se simte anxietatea în fotografie, are sens pentru mine, dar pentru alţii probabil că e doar o poză mişcată. Pe de altă parte, îmi place să mă joc şi să improvizez. Într-o zi aveam chef să mă joc cu aparatul, mi-am făcut nişte autoportrete, dar nu-mi plăcea de mine în ziua respectivă. Aşa că mi-am dat părul peste faţă şi a ieşit un autoportret drăguţ, care a ajuns şi copertă de carte.

Care e cea mai tare, de neuitat ședință foto a ta?

Cele mai tari portrete sunt cele pe care nu le-am făcut. Pe care am preferat să le trăiesc, nu să le imortalizez. Aici intră mai multe, ca şi unele momente mai intime, momente cu prieteni, întâmplări de pe stradă cu oameni necunoscuţi în care aş fi apăsat declanşatorul dacă nu aş fi atât de timidă cu necunoscuţii. Sunt multe astfel de imagini, pentru care îmi pare puţin rău că nu le am fizic sau digital, dar pe care le păstrez foarte bine într-un colţişor din memoria vizuală.

E lumea fotografiei mai degrabă o lume a bărbaţilor? Sunt femeile nişte “intruse”, care vor sabota în scurt timp dominaţia bărbaţilor?

În ziua de azi nu cred că mai este valabilă preconcepţia cum că fotograful trebuie să fie un bărbat. Sunt foarte multe femei foarte talentate în domeniul fotografiei şi nu cred că cineva le-a privit că pe nişte intruse. Au fost mai multe evenimente organizate în scopul promovării fotografelor, cel puţin în România, dar nu văd nicidecum o ameninţare la adresa bărbaţilor. Cred că e destul loc sub soare şi bec pentru toţi. Chiar şi pentru hermafrodiți.

10705127_10203843843950474_2119010813_n

Dacă cineva la început de drum ţi-ar cere sfaturi, îndrumări, sau chiar să fie asistentul tău, cum ai proceda?

Eu nu am făcut niciun curs tehnic de fotografie şi nici nu am citit astfel de cărţi. Am învăţat doar făcând zeci de poze şi ulterior fotografii. Am trecut şi prin film şi prin digital, şi cred că este esenţial pentru cineva care vrea să facă fotografie să tragă şi pe film. Regulile de bază se pot învaţa de pe net. Apoi, să se uite la ce au făcut marii fotografi, să continue cu fotografii care sunt specializaţi pe genul de fotografie pe care doresc ei să îl urmeze şi să practice asta foarte des. Şi cred că ar mai trebui să nu se ia foarte în serios, pentru că atunci riscă să o ia pe altă pantă. Iar dacă sunt interesaţi de fotografia de studio, cred că sunt mulţi fotografi care au nevoie de asistenţi, sau se pot uită la tutoriale pe net.

calutz

Îţi place să fii şi în cealaltă iposteaza, de a fi fotografiată?

Îmi place când eu sunt şi modelul şi fotograful. De fapt, în copilărie mi-am dorit să fiu fotomodel, pe lângă doctoriţă, bibliotecară, cadână şi alte meserii dubioase. Dar n-a fost să fie.