Analiza aprofundată a punctelor cheie ale sistemului Lumix FZ1000

La lucru cu “marele blând”. Din momentul în care l-am ţinut pentru prima dată în mâna, mi-a sugerat această descriere succintă. Având scară unui DSLR autentic, fără să fie greu, are un “acel ceva” care îl face să se aşeze perfect în mână şi să răspundă comenzilor aşa cum te aştepţi. Mecanica răspunsului la solicitări este silenţioasă şi precisă. În nenumărate cazuri, este esenţială trecerea de la caracteristicile citite pe ecranul calculatorului, de la ceea ce aştepţi – la contactul efectiv tactil cu aparatul. Sfătuiesc pe oricine mă întreabă ce aparat să-şi ia, să treacă mai întâi pe la magazin şi să ţină în mână câteva aparate. Chimia relaţiei este fundamentală şi trece prin detalii imprevizibile dar esenţiale – cum ar fi greutatea, temperatura de contact, cursa butoanelor, viteza de reacţie, sunetul în zoom şi declanşare. Veţi spune că sunt maniac – dar ştim deja asta. Sunt detalii care contează în relaţia cu aparatul care urmează să-ţi fie tovarăş de drum, iar un bun constructor de sisteme fotografice ştie acest lucru.
Ecranul şi vizorul sunt minunat gândite şi contruite, e o plăcere să le foloseşti, oferă un control real al imaginii. Obiectivul este un punct forţe, reuşind să rămână destul de compact, luminos şi rapid în acţiunea de zoom, având caracteristici optice de excepţie, pe plaja focală 25-400.
Definit prin robusteţe, calitate, precizie, rapiditate şi flexibilitate a utilizării, FZ1000 devine un instrument perfect adaptat/adaptabil în mâna fotografului, făcând faţă oricărui nivel de exigenţă.

Zoom şi comportament pe segmente diverse ale plajei focale

Când ai la dispoziţie o plajă focală 25-400 (16x), primul lucru pe care îţi vine să-l faci este să te “înfigi” în butonul dedicat şi să vezi unde se opreşte zoom-area, dacă se mai opreşte. Şi se opreşte depaarte, ai impresia că poţi controla orizontul sau orice detaliu. Senzaţia este că ai în mâna un “ochean” cu care poţi vedea orice. Şi a vedea este esenţial pentru orice fotograf, mai ales într-o călătorie sau într-o simplă plimbare prin oraş.
Un aspect foarte important în cazul zoom-urilor mari îl constituie faptul că, cu cât te uiţi mai departe, cu atât între ţine şi subiect se vor află mai multe straturi de aer, cu proprietăţi optice şi cu o dinamică proprie. Ajungi să vezi lucruri pe care ochiul liber nu le mai percepe şi pe care le poate afla cu această ocazie – şi care pot apărea ca fiind ciudate la prima vedere. Din practică am observat că tot ceea ce depăşeşte o abordare 12x, va avea un impact printr-o aparenţă neclaritate şi contrast redus. Puţine aparate se pot descurcă cu stabilizarea unei distanţe focale foarte mari. Desigur, rezultatul depinde foarte mult şi de subiect, de texturi, de iluminare.
Lumix FZ1000 reuşeşte să se comporte admirabil în orice situaţie, de la răsărit şi până la luna plină.

Şi asta din mână, fără trepied, stabilizarea pe 5 axe şi focalizarea precisă fiind instrumente complementare excelent integrate în sistem.
Răsăritul reprezintă un moment foarte vânat atunci când mergem la mare (în cazul în care reuşim să ne trezim pentru a-l admira). Tură foto de dis-de dimineaţă din Vama Veche a fost cu şansă, fără pâclă, cu apă liniştită şi o temperatura potrivită.
Dobrogea a incitat la visare prin întinderile ei fără sfârşit, ariditatea fiind evidenţiată prin aspectul lichid al straturilor de aer din depărtare. De pe drumul spre Tulcea am reuşit să zăresc cu ochiul liber cetatea Enisala, aflată undeva la 15-20 km distanţă, probabil (am aflat că atât cât baţi cu ochii la orizont, inseamana aproape 30 km). M-am oprit special să mă uit prin zoom-ul maxim, şi m-am uitat bine.
Stolul de berze care îşi lua rămas bun de la vară a constituit un subiect numai bun de tras cu ochiul de mai aproape.
Am pozat şi luna, cam cu îndoială, din mână, zoom maxim. Am încercat anul trecut să o fac cu mai multe DSLR-uri, şi până nu am apelat la obiective dedicate long-range, nu au ieşit rezultate decente. Fără detalii de suprafaţă notabile dar cu contrast şi contur foarte bine definit, imaginea lunii a ieşit mulţumitor, chiar neaşteptat de bine definită.
Perspectiva Tulcei, văzută de la Monument, a pus la încercare puterea de rezolvare la mai multe distanţe focale. Ziua fiind destul gri, imaginilor le lipseşte strălucirea. Am fost interesat însă de acuitatea lor şi de puterea de rezolvare a detaliilor – capacitatea de randare rămânând intactă la oricare distanţă focală folosită – un fapt admirabil.
Fapt testat şi la Ateneu (nu puteam ocoli clădirea Ateneului, cea bogată în detalii cu umbre şi cu tonuri cromatice dificil de rezolvat în cheie realistă de oricare aparat). Seria de imagini dovedeşte păstrarea detaliilor intacte. Balansul de alb setat pe Cer noros, pentru intervalul de după-amiază în care am pozat – a avut ca efect o încălzire poate excesivă a suprafeţelor – pentru mine deloc deranjantă.
Incursiunea realizată pe cornişă magazinului Unirea m-a pus în ipostază unui lunetist, putând să-mi aleg ţinta/subiectul în voie, dintr-un loc privilegiat. Zoom-ul a fost pus la încercare, pentru a stabili acurateţea sistemului FZ1000, care a rămas, de altfel, ca şi mine – la înălţime. Vremea a fost bună şi imaginile beneficiază din plin de un constrast nativ benefic. Perpectiva oraşului văzut de sus este extraordinară.
Dacă în cazul peisajelor deschise zoom-ul lung se va lovi de bariera straturilor de aer, în oraş apare un alt efect colateral – acela al aplatizării perspectivei, spațiul prezentat pierzând volumul. Imaginile la zoom maxim luate în lungul bulevardelor Brătianu sau Elisabeta vin ca mărturie a acestui fapt, lumina bună păstrând însă o poezie a modului în care ochiul liber nu va putea privi niciodată.

Calităţile optice ale obiectivului. Latitudine de expunere.

Sistemele Lumix au excelat dintotdeauna la capitolul calităţii obiectivelor, marca Leica ducând bine renumele firmei asociate. Încă de pe vremea compactelor din gama 3 sau 5 a seriei TZ, se vorbea despre excelenta corecţie geometrică şi rezistența la aberaţii cromatice, nespecifice unor compacte, la acea vreme. Acum, cu atât mai mult într-un produs premium, cei de la Panasonic nu s-au lăsat mai prejos şi au implementat din nou strălucit optica Vario-Elmarit Leica. Unul dintre cele mai dure medii de testare în acest sens îl reprezintă obiectele de arhitectură, mediul urban în general, cu linii, suprafeţe, texturi, străluciri, detalii complexe.
 

Lungul bulevardului Magheru evidenţiază o marcare laterală cu linii verticale şi suprafeţe pline, corect redate în imagine.

Perspectivele unor clădiri emblematice de pe Calea Victoriei – Muzeul Colecţiilor,

sau de pe cursul Dâmboviţei – Palatul de Justiţie, la ceasul după-amiezii, pot pune în dificultate orice aparat digital, zona de umbră proprie – în tandem cu zonele intens luminate în tonuri calde fiind adesea dificil de redat. Tonurile sunt bogate, contrastul bine echilibrat, imaginea în ansamblul său place, este echilibrată şi fără vreun cusur.

Am abordat şi clădiri moderne, pentru a varia puţin subiectul temei pe care o punctăm acum. Clădirea Muzeului Olimpic din piaţă Arcului de Triumf este un subiect dificil de abordat, contrastul fiind adesea extrem – dat fiind natură materialelor folosite, arhitectura volumului fiind de asemenea complexă.

Lumix FZ1000 se descurcă însă foarte bine în orice situaţie, folosind setările deja prezentate. O privire ascendentă, paralelă cu faţada ansamblului Tower Gate evidenţiază lipsa de probleme geometrice ale obiectivului şi rezolvarea cu acurateţe a imaginii în cheie abstractă.

Am folosit suprafaţa cu textură liniară a faţadei magazinului Unirea pentru a evidenţia rezoluţia sistemului şi capacitatea de rezolvare a unei situaţii cu un potenţial vizual dificil. O zoom-are succesivă în cadru doveşte puterea de rezolvare a detaliilor datorate tandemului senzor-motor de randare Venus.

Profit de natura imaginilor prezentate şi introduc aici analiza latitudinii de expunere. Aceasta este excelent controlată prin platfoma de randare Venus, în acord cu setările personalizate deja enumerate, având detalii bogate atât în zonele de umbră cât şi în cele luminate. Observăm însă existenţa unui artefacte cromatice în zonele cu umbre şi texturi plate (de ex. asfalt la umbră) – fapt determinat de rezoluţia senzorului – relativă la mărimea să, în tandem cu motorul de reducere a zgomotului de imagine.
Detaliul din porticul Ateneului vine să demonstreze capacitatea aparatului de a înfăţişa detalii din umbră, folosind setările corecte. Am folosit, aşa cum am spus, curba în S personalizată, cu umbre ridicate şi zone înalte de expunere diminuate cu câte o treaptă.

 

Viteză de focalizare, stabilizare

Aşa cum am spus deja, viteza de focalizare a sistemului Lumix FZ1000 este impresionantă, la orice distanța focală abordată. Practic aparatul focalizează spontan, în momentul apăsării pe buton. De focalizarea corectă se ocupă un sistem cu 49 de puncte, cu multiple opţiuni de lucru, de la punct singular, grup, dinamic sau continuu, urmărire subiect. Exemplele redate vin să sublinieze capacitatea aparatului de a fixă subiecte aflate în mişcare, pescăruşul zorilor sau călătorul pe trotinetă electrică fiind suprinşi în plină mişcare – laterală şi în deplasare frontală.

Focalizarea imediată poate permite fotografului accesul imediat la scene native de street-photo, anecdotice, cu o doză de efemeritate.

Subiectul bikerului aflat în mişcare este o piatră de încercare pentru testarea rapidităţii focalizării şi păstrării subiectului în zona de clar, aparatul facnd faţă cu brio încercărilor

Stabilizarea pe 5 axe funcţionează ireproşabil şi permit timpi de expunere din mâna pe care eu unul nu-i credeam posibili. Imaginea nocturnă cu umbrele roşiive foarte posibil să nu spună nimic, estetic, ca subiect. Expunerea e însă de aproape 2 secunde, fără mişcare sesizabilă. Din experienţă, eu unul m-am declarat stabil până la 1/4 s – din mâna, Lumix FZ1000 împinge însă mai departe limitele. Este o plăcere să vezi în vizor sau pe ecran cum – indiferent de mişcările proprii, imaginea se “încăpăţânează” să rămână stabilă. Cursa de noapte cu şalupă, în plină furtună, cu tangaj şi ruliu pronunţate nu au ridicat nicio problemă pentru fotografierea din mâna, în condiţii de stabilitate precară.


În aceeaşi notă, mizând şi pe discreţie, m-am amplasat în spatele celor două personaje, expunerea lungă dinamizând urmele de faruri ale maşinilor din fundal.

Obiectivul luminos este un atu în lucrul în condtii de iluminare scăzută.
În modul filmare s-a întâmplat să am griji câteodată cu viteza de adaptare a focalizării la evoluţia spaţială a subiectelor. Refocalizarea se face lent, fără forţări, dar sigur. Dacă lipseşte un pattern cu contrast, pot exista ezitări până la regăsirea zonei de claritate. Focalizarea manuală ar putea fi câteodată mai indicată şi am testat-o constant, fiind activ asistat de către aparat. Inelul de zoom/focus poate induce însă o senzaţie de lentoare a refocalizarii.
Foarte interesant, în cazul în care intenţionezi să realizezi un panning, sistemul de stabilizare activat încearcă să limiteze mişcarea, apărând o contradicţie între intenţie şi utilizarea tehnicii de lucru.

Sistemul de stabilizare are însă şi o setare în care rămâne sensibil la doar la mişcarea nedorită pe axa verticală, panning-ul în plan orizontal fiind făcut astfel posibil.

Aşadar, obiectivul luminos, focalizarea sigură şi stabilizarea foarte eficientă pot transforma sistemul Lumix FZ1000 într-un aparat dedicat lucrului în lumina slabă (low-light). La ISO minim, cu balans de alb în mod automat, imaginea păstrează detalii de contur şi cromatice valoroase, cu aspect autentic, neforţat, care redă cu acurateţe scena tipică de atmosfera de concert.

 

Cromatica, efecte ale balansului de alb

Sistemul Lumix FZ1000, ca sistem premium, propune desigur lucrul în format RAW. Orice ajustare este posibilă desigur, în faţă calculatorului. Eu prefer însă dintotdeauna să setez aparatul în acord cu fiecare scenă pozată, acolo unde este nevoie, formatul JPG fiindu-mi suficient dar necesitând setări cât mai precise, pentru o editare cât mai puţin intruzivă, post- producţie. Probabil vreodată mă voi adapta şi voi lucra RAW şi voi petrece mai puţin timp cu setări la faţă locului. După cum anunţat deja, am folosit ca setări native modul Standard de lucru, cu ajustări 0 contrast (pentru a nu contrazice setarea curbei S), +2 claritate, +2 saturaţie, -1 reducerea zgomotului de imagine. Imaginile sunt prezentate nativ, aşa cum au fost lucrate.
Un efect imediat asupra cromaticii oricărei scene îl au setările balansului de alb. Dacă până acum, cu alte sisteme Lumix, a fost necesar să utilizez exclusiv balansul personalizat în grade Kelvin, de această dată modurile presetate dau rezultate naturale, arătând o maturizare a abordării acestui capitol din partea celor de la Panasonic. Pe timp de zi am folosit preponderent modul Cer noros (cloudy), răcit cu 2 trepte de albastru. Dimineaţa devreme, la apus şi după apus am utilizat modul Umbră (shade), de asemenea răcit cu 2 trepte de albastru – pentru a nu induce tonuri excesiv de calde. În cazuri cu lumina artificială şi chiar şi în oraş – utilizarea balansului Automat este suficientă. În Bucureşti în ultima vreme – pe marile artere au fost înlocuiţi stâlpii de iluminat public, lumina de tip Led fiind aparent mai uşor de gestionat în fotografie.
Privind selecţia de imagini realizate, mi-am dat seama că fără să vreau am fost atras preponderent de scene cu o cromatică farte caldă, care conţin mult roşu. De la soare în lumina răsăritului, apus, la flori sau maşini.

În cazul fântânii arteziene de la Piaţă Unirii, pot spune că am realizat un adevărat studiu aprofundat. Migraţia razelor în lumina apusului a mizat şi pe reacţia spontană.

Suprinderea stropilor artezienelor dinamice a fost o activitate foarte interesantă, apelând timpi de expunere extrem de scurţi – peste 1/4000s, care în mod normal ar trebui să afecteze cromatică generală – nu a fost cazul. Jocul stropilor în lumina apusului, la 1/6400s, a creat un efect dinamic foarte interesant, aparatul comportându-se admirabil. Mai mult, modul de lucru în rafală cu cadenţa ridicată poate fi opţiune de lucru în acest caz.

Localul pieţei vechi din Tulcea mi-a incitat imediat atenţia, cromatica fiind intensă şi bogată. Cu setările standard citate, imaginea a rezultat echilibrată, fără exagerări sau zone arse.

Lumina care a însoţit furtuna prinsă pe peninsula Tudor Vladimirescu a fost magică. Totul a început cu un nor gri-abastrui care pregătea apusul , o bandă gri care acoperea orizontul. Tonuri reci şi calde coexistă armonios în această imagine. În foarte scurtă vreme totul s-a transformat într-o potenţială furtună dramatică, momentele de linişte de dinainte fiind însoţite de schimbarea rapidă a tonurilor cromatice, sub influenţa apusului din spatele straturilor de nori grei. Atmosfera a fost magică pentru momente bune, fără nicio mişcare, doar cu fulgere în zare.


Apoi s-a pornit vântul care a ridicat colbul, aerul a devenit umed. Atunci ne-am grăbit să revenim în Tulcea, imaginile surprinse rămânând martore ale aventurii. Aparatul a răspuns silenţios comenzilor, ştiind parcă faptul că se află în fața unor tablouri memorabile.
Revenirea în mediul urban al Bucureştiului a adus câteva “provocări” cromatice consistente. Skaterii cocoţaţi pe platforma din copac pun la încercare modul de randare – atât prin contrast, cromatică cât şi prin acuitatea necesară pentru a rezolva mutiplele detalii – frunziş, vestimentație. În zoom maxim, totul este la locul lui.

O maşină de lux pe Calea Victoriei nu e ceva neobişnuit. În lumina apusului, zidurile tind să capete inflexiuni reci. Imaginea rămâne însă echilibrată dpdv. cromativ, consistentă, cu “cireaşa de pe tort” tronând pe trotuar, în prim-plan, ca accent.

Apusul de pe lacul Herăstrău nu putea lipsi dintr-o evaluare completă.

Am ales imaginea de contre-jour care combină mai multe date de tema – lumina joasă, tonuri calde într-o zona redusă, delimitată de una preponderent rece, personaje definite prin siluetă. La valoarea Iso minimă, expunerea a fost de 1/125, practic pe întuneric, absolut toate detaliile fiind perfect conturate. Puterea de rezolvare a platformei grafice – din nou admirabilă. Focalizarea precisă, timingul în acord cu mişcarea subiectului – totul poate da naştere unei poveşti.
Am încercat desigur o expunere lungă pentru a observa comportarea aparatului la acest gen de solicitare, dpdv cromatic şi al efectului filtrelor de zgomot.

Au fost necesare doar 2 secunde, la Iso minim pentru a păstra calitatea optimă a imaginii, balans de alb automat. Imaginea clădirii Sky Tower domină prin silueta sa sky-line-ul laturii nordice a parcului Herăstrău. Cromatică este echilibrată, imaginea are consistenţă şi păstrează detalii bine definite, nu au fost necesare ajustări ulterioare.
Parcurgerea oraşului pe timp nocturn reprezintă o provocare pentru orice fotograf şi aparat. O plimbare relaxată prin Centrul Vechi poate pune în evidenţă calităţile sistemului Lumix FZ1000, folosit din mâna, la Iso minim, balans de alb automat.

Stabilizatorul îşi face datoria la timpi de ¼, 1/6, 1/8, cu brio, aşa cum am văzut deja. Focalizarea este rapidă şi precisă. Imaginea este consistentă, cromatică fiind dependenţă şi de sursele luminoase sau de inventivitatea subiectelor întâlnite.

Calitatea imaginii la diverse valori ale sensibilității ISO

Întotdeauna, la aparatele digitale, povestea de dragoste se sfârşeşte în general când vine vorba de calitatea imagini la ISO mare. Continui să nu înţeleg de ce ar trebui lucrat la valori mari ale ISO, când se ştie că acest fapt are un efect negativ asupra calităţii imaginii, în mediul digital. La film stăm cu totul altfel, granulaţia face parte din regulă jocului şi din estetica propusă de mediul argentic. Drept pentru care, eu unul, indiferent de aparatul digital folosit, încerc în permanentă să păstez valoarea ISO minimă, pentru o calitate optimă a “suprafeței” imaginii. În cel mai rău caz urc la 400, şi nu mai sus.
În cazul lui Lumix FZ1000, sensibilitatea ISO acoperă intervalul 125-12800, extensibil la 80-25600. Folosirea valorii minime este posibilă practic şi în zone întunecate sau chiar noaptea, dat fiind tandemul excelent creat de obiectivul luminos F2.8-4 cu sistemul de stabilizare în 5 axe. Arareori am avut nevoie să urc valoarea ISO, mai degrabă de dragul testului.
Dar să vedem ce se întâmplă în cazul nostru. Verdictul valorii maxim utilizabile depinde de natura subiectului fotografiat. Dacă fotografiem suprafețe plane, mono-tonale, zgomotul devine vizibil destul de repede, de la valoarea 400, devenind însă supărător la 1600.

Imaginile de pe malul marii şi din Tulcea sunt lucrate cu ISO 640, respectiv 1250, şi par a avea artefacte cu o intensitate asemănătoare, destul de supărătoare însă.

Dacă se fotografiază scene complexe, cu suprafețe bogat ornate, cu detalii complexe, creşte pragul de la care valoarea ISO devine supărătoare şi de la care şi cromatica şi detaliile suferă. Astfel, în cazul unei cupole de biserici, pragul maxim utilizabil “fără supărare” crește la 3200. La valoarea 6400 deja texturile sunt afectate, tonurile devin sumbre.

 
M-am jucat cu efectul fântânii arteziene, exemplificând efectul creșterii valorii ISO asupra expunerii, valoarea sa scăzând concomitent.

Tehnic vorbind, comparând cu un DSLR, putem identifica o sensibilitate la ISO crescut. Comparând cu un compact însă, Lumix FZ1000 stă foarte bine. Sistemele de tip bridge se află undeva la mijloc pe scala calităţii imaginii, această fiind dependenţă de relaţia dimensiune senzor/rezoluţie. Amintim aici că FZ1000 este dotat cu un senzor CMOS de 1 inch (13.2×8.8 mm), de 20.1 Mpix, cu o rezoluţie maximă de 5472×3648.
Pentru rezultate optime recomand aşadar utilizarea unor valori scăzute ale ISO, în tandem cu diafragma deschisă şi stabilizarea activată.
În mod filmare, imaginea tinde să sufere şi mai mult la valori mai ridicate ale ISO, artefactele sunt mai vizibile. Probabil modul slow-motion prezintă cel mai bine acest fapt, aparatul utilizând în acest caz valori automate ISO, fără stabilizare.

Profunzime de câmp scurtă

Dat fiind faptul că avem de-a face cu un obiectiv luminos, am fost curios desigur să testez calitatea bokeh-ului şi forţa de “rupere” a planurilor, trecerea fină în profunzimea cadrului. De aproape, în mod macro, sau folosind capătul plajei focale, Lumix FZ1000 poate produce imagini cu profunzimi de câmp scurte, cu aspect foarte plăcut, delimitând foarte eficient subiectul.

Acest fapt îi sporeşte aparatului şi mai mult flexibilitatea de lucru, fotograful putând limita după nevoie influența unui fundal aglomerat.

Comportarea obiectivului sub incidența luminii directe

Dat fiind faptul că FZ1000 este dotat cu un obiectiv luminos, am observat în timp ce lucram, în diferite situaţii, o predispoziţie la flare – artefacte de lumină nedorite, formate sub influența razelor de lumina dezordonate care intră prin obiectiv. În mod normal, există un tratament al lentilelor care reduce aceste efecte şi desigur, însăşi arhitectură grupurilor de lentile, precum şi unele componente chimice utilizate în construcţia acestora. Lumina incidentă poate afecta acuratețea redării generale a scenelor, inducând efecte cromatice nedorite. Desigur, fotograful poate preîntâmpina efecte nedorite printr-o amplasare corectă față de sursă luminoasă şi chiar crea astfel efecte plastice cu impact vizual. Amplasarea voluntară nu este însă mereu posibilă – atunci când însăşi prezenţa soarelui este dorită în cadru.

Am observat faptul că flare-ul nu apare întotdeauna- cu siguranță există ocazii care, corelate cu poziționarea grupului optic, ajung să nu afecteze imaginea, precum vedem în imaginea cu plimbarea lebedelor pe mare, dis-de dimineață. Nu există artefacte nedorite.

La limită, în imaginea de pe Calea Victoriei, efectul rezelor din zona superioară este minim, poate chiar imprima un efect subtil. Deşi în contre-jour, cromatica tufei din prim plan rămâne bogată, clară, fără să fie afectată de razele directe ale soarelui.

Jocul zburătorilor în lumina apusului suferă însă, ca şi imaginea cu pisica dimineţii de Vama, de accentuări roşiatice în zona mediană.

Aşezarea fotografului, coroborată cu distanța focală folosită, eventual şi cu valoarea diafragmei, sunt factori care pot influența aşadar comportamentul obiectivului în situaţii de fotografiere cu lumina naturală din faţă.
În cazul surselor artificiale de lumina, am observat un comportament notabil – datorat probabil platformei de randare Venus: aparatul tinde să transformele sursele punctuale luminoase în formaţii stelate, inducând un efect vizual bine-venit pentru situaţiile descrise. În mod normal acest efect se întâmplă pentru această clasa de aparate doar la expuneri care depăşesc o secundă. Aici acest lucru este posibil oricând. În cazul concertelor, acest efect este mai mult decât bine-venit.

 

Abordarea genului portret

Fiind un aparat dedicat călătoriilor, putem presupune că portretul poate constitui la un moment dat o preocupare a fotografului, întâlnind persoane interesante. Sau pur şi simplu acasă, cu cei dragi. Întrucât Lumix FZ1000 dispune de al sau obiectiv luminos, teoretic avem toate condiţiile să putem aborda genul portret cu succes. În plus, scenele creative propun nu mai puţin de 6 moduri diferite, precum silky skin, clear portrait, backlit softness, clear în backlight, relaxing tone, child’s face. Unele cresc valoarea ISO, altele introduc noise reduction destul de agresiv, altele necesită flash. Din experienţă, toate pot fi reproduse evental cu rezultate mai bune lucrând în mod manual M, cu setări personalizate. Eu personal prefer portretul în lumină ambientală redusă, cu tonuri calde, fără alte artificii. E bine însă, desigur, că aparatul propune o platforma variată de lucru, pentru orice gusturi şi necesităţi.

 
Am încercat o comparaţie între modul manual şi unul dintre cele automate silky skin – am înregistrat doar o tratare mai caldă a tonurilor pielii, randarea rămânând în mare identică.

Putem reţine faptul că pentru un portret reuşit sunt valabile aceleaşi reguli care ţin de rigorile genului fotografic propriu-zis – precum amplasarea subiectului, iluminare, expresivitate, distanță, punct de stație, etc., o imagine reuşită fiind mai puţin dependentă de moduri diversele moduri creative automate.

Viteza şi calitatea imaginii în mod rafală

Așa cum anunțam la început, o caracteristică foarte interesantă a lui Lumix FZ1000 presupune posibilitatea de a lucra cu o perdea controlată mecanic sau cu una controlată electronic, pentru o operare opţională silenţioasă şi pentru posibilitatea utilizării unor timpi de expunere foarte scurţi (1/4000 în mod cu perdea mecanică, 1/16000 în mod cu perdea electronică). Cadența de declanșare suportă un interval de la 7 cadre/secundă şi până la 50 de cadre/secundă în mod high speed, viteză fiind dependentă de modul de focalizare, de utilizarea modului live view şi de folosirea declanșatorului electronic. Rezoluția imaginilor în modul rafală normală rămâne maximă 5472×3648, în timp ce în mod HS, rafală rapidă cu 50 cadre/s, rezoluţia scade la 2736×1824. Rafala “cea mare” e “degrabă ocupatoare de card” şi timp de scriere, fotograful având apoi o misiune dificilă în a discerne între atâtea cadre – pe cel dorit.
În capturarea momentului decisiv, fotograful nu trebuie să se bazeze pe cadența rafalei, depinde doar de modul în care el știe să se conecteze cu subiectul. Există însă şi momente în care lucrul cu o rafală eficientă poate fi distractivă şi chiar necesară, în izolarea unui cadru grafic precum cel cu fântână arteziană de la Piaţă Unirii.

Rafala îşi poate afla multe întrebuințări aferente unor subiecte cu dinamică imprevizibilă , cu cât aparatul propune o platforma de lucru robustă, sigură, cu atât mai eficient şi mai diversificat poate deveni modul de lucru.

[products ids=125013086]