Noi tehnologii, accesorii foto și aplicații pentru mobil

Trăim într-o lume în care evoluția tehnologică este din ce în ce mai rapidă și în care „convergența” este cuvântul de ordine. Nu demult, aproape că mulți nu ieșeau din casă fără trio-ul: telefon mobil, mp3 player și cameră foto. S-au dus însă zilele în care telefonul era doar telefon, mp3 player-ul doar un mp3 player și tot așa.
Camera foto și mp3 player-ul au fost încorporate în telefonul mobil și se pare că aceste dispozitive au în prezent cea mai mare creștere pe piață, fiind îmbunătățită în permanență calitatea lor. Asta nu înseamnă, însă, că au revoluționat piața camerelor de fotografiat care continuă să fie la fel de bine vândute. Ele vin cumva în completarea acestora, în completarea unor lipsuri.
Se întâmplă uneori ca dintr-un motiv sau altul să nu ai aparatul de fotografiat la tine și exact atunci să vezi ceva interesant: un membru al familiei să se afle într-o postură numai bună de imortalizat, cățelul să facă ceva năstrușnic în parc, să mergi pe stradă și să îți atragă atenția un anumit lucru sau să nu ai autorizație pentru a putea fotografia cu DSLR-ul la un concert. Aceste situații pot fi nenumarate. Iar soluția pentru ele este simplă: poți imortaliza aceste clipe cu camera foto încorporată în telefonul mobil. De ce? Pentru că telefonul mobil îl ai cu tine tot timpul, 24 de ore din 24, 7 zile din 7.
În plus, de la o vreme încoace, accesoriile și aplicațiile ce pot fi folosite în combinație cu telefoanele mobile sau chiar și cu tabletele sunt din ce în ce mai numeroase și mai creative.
Iar cum la F64 ne place să fim mereu în pas cu noutățile, fie că vorbim de tehnologii sau echipamente și accesorii, ți-am pregătit o listă de astfel de produse și aplicații pe care le-ai putea încerca.

Accesorii foto pentru camera telefonului mobil

Setul de obiective foto pentru telefon de la Muvit, Photojojo și OlloClip.
Nu e chiar o noutate și te face să te întrebi ce mai urmează: telefoanele mobile pot fi echipate cu obiective suplimentare, de diferite tipuri: super fisheye (235 °), fisheye (180°), tele, superangulare etc. Fiecare dintre obiective este realizat din aluminiu și echipat cu o lentilă din sticlă, oferind o claritate superioară a imaginilor.
Disponibil atât pentru telefoanele și tabletele pe iOS, cât și Android, setul de obiective foto vine cu un inel de metal detașabil și adeziv. Inelul se lipește de partea din spate a telefonului, iar obiectivul se atașează magnetic.
Pachetul de lentile Muvit este compatibil cu orice smartphone și cu ajutorul lui puteți folosi telefonul mobil în diverse situații, pentru a obține imagini de calitate. Pachetul conține 4 obiective foto: un obiectiv macro, un obiectiv fisheye, un obiectiv wide (unghi larg de cuprindere) și unul de polarizare.
În funcție de tipul de fotografie pe care dorești să îl realizezi, poți opta pentru diferitele variante menționate mai sus. Cu un (super) fisheye vei cuprinde aproape tot, fiind un obiectiv potrivit pentru cei cărora le plac extremele. Cu un super angular sau wide unghiul de cuprindere va fi în continuare unul larg, dar imaginea va arăta mai normal, în timp ce obiectivul tele se va dovedi util pentru fotografierea subiecților aflați mai la distanță sau pentru portrete.
Sistemul de lentile OlloClip -Fisheye, Wide-Angle si Macro – oferă noi posibilităţi creative în fotografierea cu iPhone 5c.


 
Accesorii camere foto mobil
 
Accesorii camere foto mobil
Nova, un bliț extern wireless pentru telefonul mobil
Îți încape în buzunar și este de fapt un panou cu 40 de LED-uri care se sincronizează wireless prin bluetooth cu telefonul, de la o distanță până la 6 metri. De dimensiunile aproximative ale unui card bancar și cântărind aproximativ 150g, blițul extern Nova este ușor de păstrat la purtător, iar diferențele date de utilizarea lui sunt vizibile: tonuri naturale ale pielii, umbre mai blânde, adâncime – imaginile nu mai par plate.
De asemenea, fiind un bliț extern, îți permite să te joci și cu unghiul/direcția din care vine lumina, pentru fotografii cât mai creative.
Iar în combinație cu aplicația Nova (disponibilă însă doar pentru iOS), poți opta de asemenea pentru controlul intensității și temperaturii luminii (lumină slabă vs. puternică, lumină rece vs. caldă).
Accesorii camere foto mobil
Accesorii camere foto mobil
Accesorii camere foto mobil
 
iPhone Super Suit
Că tot ne aflăm încă în plin sezon de vacanță, nu putea să lipsească dintre accesorii nici carcasa subacvatică pentru telefonul mobil. Aceasta permite scufundarea cu telefonul până la aproximativ 2 metri iar butoanele și ecranul tactil sunt ușor accesibile.
În sfârșit, telefonul tău se poate scufunda cu tine și va trăi să spună pe mai departe poveștile fotografiate!
Accesorii camere foto mobil
Accesorii camere foto mobil
Adaptorul pentru obiective SLR
Tot de la Photojojo găsești și acest accesoriu, cu ajutorul căruia poți monta un obiectiv Canon sau Nikon pe un telefon din gama iPhone 4 și 5. Fără controlul diafragmei, cu focalizare strict manuală și un preț de până la 250 de dolari, acest adaptor nu prea își justifică însă utilitatea, înlăturând totodată portabilitatea camerei foto încorporate în telefonul mobil.

Alte tipuri de obiective, unele care permit chiar și realizarea de panorame cu telefonul, filtre diverse, un gorillapod pentru telefoane, mănuși care își permit manevrarea telefoanelor mobile pe vreme rece și multe alte accesorii mai mult sau mai puțin utile pot fi găsite de asemenea pe Photojojo.

Aplicații pentru camere foto de pe mobil

Dincolo de accesorii însă, o importanță ridicată pentru fotografia cu telefonul mobil o au diversele aplicații care te pot ajuta în realizarea și postarea de imagini cât mai interesante.
Ne vom opri întâi asupra Instagram și Hipstamatic, urmând ca în partea a doua a articolului să ne concentrăm pe alte aplicații.
Instagram și Hipstamatic – puțină istorie
Instagram este în primul rând o aplicație, dar și o rețea de socializare. Aplicația poate fi instalată pe sistemele iOS și Android și permite adăugarea unei varietati de efecte și filtre fotografiilor voastre.De asemenea, te vei conecta la rețeaua Instagram unde ceilalți utilizatori logați îți pot vedea fotografiile. Mai mult, fotografiile pot fi trimise pe Facebook, Twitter, Flickr și Tumblr.
Instagram a fost dezvoltată la San Francisco de către Kevin Systrom și brazilianul Michel Krieger și a fost lansată în octombrie 2010, inițial ca o aplicație exclusivă pentru iPhone. Datorită modului de a interacționa pe bază de imagini, rețeaua s-a dezvoltat și a crescut extrem de repede.
În aprilie 2012 a fost lansată și aplicația Instagram pentru smartphone-urile și tabletele cu sistem de operare Android. La momentul lansării, Instagram avea 30 de milioane de utilizatori pe iPhone. Acum, jumătate dintre utilizatori sunt pe Android, rețeaua ajungând între timp la peste 100 miloane de utilizatori activi lunar.
În prezent, Instagram se află în proprietatea Facebook (întrucât compania a fost cumpărată pe 12 aprilie 2012 cu 1 miliard de $ în bani și acțiuni), care și-a luat angajamentul de a „aduce un plus de valoare și de a lăsa Instagram independent”, astfel că serviciul continuă să fie disponibil și pentru celelalte rețele de socializare care concurează cu Facebook.


Aplicația este disponibilă gratuit, necesită suport grafic OpenGL ES2 și sistem de operare Android 2.2 sau mai noi și iOS 3 1.2 în cazul iPhone.
Aplicația permite upload-ul fotografiilor făcute cu telefonul mobil chiar si înainte ca acestea să fie încărcate pe serviciul Instagram și posibilitatea de a încărca unul dintre cele 18 efecte (Normal, Rise, Sierra, X-Pro, Sutro, Earlybird, Inkwell, 1977, Kelvin, Nashville etc.). Ai de asemenea la dispoziție și posibilitatea de a decupa o imagine (crop), de a te juca cu tonurile luminoase și întunecate, de a blura marginile sau o parte din imagine.
Principiul de funcționare al serviciului este asemănător cu cel al Twitter, doar că vorbim despre fotografii și nu despre postări de 140 de caractere. Astfel, poți da „follow” unor prieteni și alți utilizatori te pot urmări la rândul lor, poți da “like” fotografiilor, le poți comenta sau adăuga “tag”-uri. Totodată, Instagram permite și vizualizarea celor mai populare fotografii din rețea, transformându-se într-o adevărată sursă de inspirație pentru pasionații de fotografie.
Câștigul cel mai mare al lui Instagram este latura socială a aplicației, aspectul cel mai important al acestei ere hiper-conectate. N-a adus doar tehnici noi, ci a lăsat loc pentru emoție și colaborare. Prin descoperirea de fotografi și trenduri vizuale, prin agregarea de talente atât din rândul profesioniștilor cât și al începătorilor, a dat avânt vizual lumii. Asa cum Twitter a „democratizat” jurnalismul și opinia publica, Instagram a „democratizat” domeniul vizualului.
Folosirea Instagram-ului nu implică exclusiv fotografierea prin app, multe imagini fiind manipulate prin Snapseed, Pixlr, Hipstamatic sau făcute cu un DSLR și editate în Photoshop, dar Instagram e singurul care oferă elementul social intern. Succesul lui se măsoara prin cei peste 100 de milioane de utlizatori activi strânși în numai doi ani de existență.
Hipstamatic este o altă aplicație foarte interesantă dezvoltată de Ryan Dorshorst și Lucas Buick cu Synthetic Corporation, disponibilă însă doar pentru sistemul de operare iOS. Aceasta nu este gratuită, însă, putând fi achiziționată pentru suma de 2$.
Hipstamatic este parte dintr-o tendință retro în fotografie care a cunoscut o creștere în popularitate odată cu creșterea popularității diverselor camere de tip analog, de exemplu cele oferite de Lomo.
Hipstamatic 100 a fost o cameră reală, din plastic, cu obiective interschimbabile, creată și produsă în anii ’82-’84 în Wisconsin de către frații Bruce și Winston Dorbowski. În vara anului ’84 aceștia au fost uciși într-un accident de mașină, iar în 1993 majoritatea fotografiilor și arhivelor celor doi au fost distruse într-un incendiu. Povestea s-ar fi sfârșit aici dacă nu era Richard Dorbowski. În 2007, acesta a creat un site în memoria celor doi frați mai mici și doi ani mai târziu a primit o ofertă din partea unor dezvoltatori de web pentru a readuce Hipstamatic în lume sub forma unei aplicații digitale pentru iPhone.
Hipstamatic oferă o serie de filtre și efecte care imită genul de fotografie ce ar putea fi obținut cu aceste camera de tip analog, permițând alegerea tipului de cameră sau film foto pe care dorim să îl folosim.
O parte dintre efecte sunt incluse în aplicație, altele trebuie cumpărate separat.
Accesorii camere foto mobil
Aplicația Hipstamatic este o modalitate de a da frâu liber creativității și de a permite oamenilor să vadă lucrurile în alt fel. Și în jurul acesteia s-a creat o adevărată comunitate, existând o continuă comunicare cu publicul în vederea îndreptării diverselor erori și îmbunătățirii aplicației. De asemenea, cei de la Synthetic Corporation au în vedere o nouă aplicație care să permită editarea în stilul Hipstamatic a unor imagini luate separat, cu alte programe sau chiar cu alt dispozitiv decât cu telefonul mobil.
Cu timpul, au apărut aplicații asemănătoare și pentru sistemul de operare Android. Nu sunt la fel, însă au pornit de la același principiu al camerelor retro. În plus, aceste aplicații alternative sunt gratuite, în mare parte.
Îți prezentăm mai jos câteva dintre ele:
One man with a camera: are în mod oficial 3 tipuri de camere și se pot alege în jur de 12 efecte, de la Lomo la Polaroid. Contra-cost, se pot achiziționa și alte tipuri de camere pe care să le adăugi aplicației.
Vignette: aplicația este disponibilă ca versiune demo și ca versiune cu plată, dar singura limitare a versiunii demo este faptul că nu permite o dimensiune mai mare de 2MB a fotografiilor realizate. În rest, toate opțiunile pot fi folosite ca și în cazul versiunii cu plată. Mai mult, dacă găsești o combinație efect-ramă care îți place în mod deosebit, o poți adăuga ca favorită și o poți accesa foarte rapid.
Autoportrete cu NoClickPic – o soluţie simplă şi românească pentru “selfies” reuşite
Obţinerea unui autoportret bine realizat folosind un smartphone este de multe ori dificilă din cauza problemelor ce ţin de încadrarea în imagine şi declanşarea camerei foto, care ne dau tuturor bătăi de cap. De aceea, ne-am bucurat când am aflat de o aplicaţie pentru iPhone, NoClickPic, dezvoltată chiar de doi programatori români, care, pesemne s-au lovit de aceleaşi inconveniente. NoClickPick promite şi chiar reuşeşte să rezolve problema folosind algoritmi de detectie a feţei şi un declanşator automat al camerei foto care pot scoate la iveală narcisistul din fiecare mai repede decât ne-am fi închipuit.
Un avantaj deloc de neglijat este acela că aplicaţia facilitează folosirea camerei din spate, care permite realizarea de fotografii la o rezoluţie net superioară, eliminând în acelaşi timp problema declanşării manuale a camerei de către utilizator. NoClickPic are şi două moduri de detecţie, pentru o persoană sau pentru două persoane, ceea ce o face perfectă pentru cupluri sau fotografii între prieteni.
Design-ul intuitiv respectă tradiţia Apple, ceea ce face aplicaţia uşor de folosit chiar şi în mâinile neiniţiaţilor. Pentru început se selectează zona din imagine în care utilizatorul doreşte să fie, setare bună mai ales pentru fotografiile de vacanţă, cu turnul Eiffel, Domul din Milano sau un apus pe malul mării. Odată telefonul întors cu camera spre utilizator, un ghid audio ajută la poziţionarea corectă şi rapidă a aparatului. Pozele se fac automat, iar utilizatorul este informat după efectuarea fiecarei fotografii prin vibraţii.

Pentru că, să recunoaştem, rar ne ies autoportretele aşa cum vrem din prima încercare, NoClickPic oferă şi posibilitatea de a face pâna la 3 poze succesiv, precum şi o suita de efecte de post-procesare care pot pregăti materialul direct pentru încărcarea pe Facebook sau Instagram.
Accesorii camere foto mobil
Accesorii si aplicatii camere foto mobil
Versiunea 2.2 permite și realizarea de expuneri multiple, fotografii jumi-juma (tu jumătate la birou și jumătate la plaja de exemplu), filtre de tip caleidoscop, gif-uri animate și alte efecte creative.
Accesorii si aplicatii camere foto mobil
Accesorii si aplicatii camere foto mobil
Accesorii si aplicatii camere foto mobil
Aplicațiile foto pentru mobil sunt numeroase. Important este să cauți și să experimentezi, dezvoltându-ți un stil, dar nu uita că procesarea fotografiilor trebuie să ajute în primul rând la îmbunătățirea lor, nu la transformarea în cu totul altceva a imaginilor.
Mai jos am întocmit o scurta listă de aplicații care ți-ar putea fi de folos. Există însă, mult mai multe, altele noi aparând aproape zilnic.
iOS:
FilterMania – o serie de filtre interesante pe care le poți aplica;
Photogene 2 – editare, filtre și acțiuni presetate;
Pic Grunger – texturi și zgârieturi;
Photo Toaster – permite o serie întreaga de ajustări;
BlurFX – permite vignetarea și adăugarea de măști pentru blurarea anumitor părți din imagine;
Noir – pentru editare în alb-negru, adăugarea de nuanțe subtile, vignetare ș.a.m.d.
SnapDash- o aplicație care îți dă idei creative pentru postprocesare;
iColorama S – o aplicație care îți permite să recompui ulterior fotografia, pictând cu diferite simboluri;
Dubble – tu încarci o fotografie care va fi suprapusă, într-o dublă expunere, cu o fotografie a altcuiva care folosește aplicația. Nu știi niciodată dinainte ce va ieși, dar rezultatele pot fi surprinzătoare, fiind un fel de creație artistică colectivă.
Android:
PicsPlay Pro – aproximativ 200 de filtre; permite compararea imaginii editate cu originalul, decupări, ajustarea expunerii, a saturației, a balansului de alb etc.
Touch Retouch – permite tot felul de ajustări, mai ales scoaterea anumitor elemente nedorite din cadru, fără a le decupa;
Pixlr-o-matic – filtre, rame etc.
Little Photo – filtre, editare în alb-negru;
PicSay – distorsiuni, adăugare de text peste imagine, ajustarea luminozității, a contratsului, a expunerii etc.
[products ids=125013842,125010380,125010399]

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.