Test cu Sigma 105mm f/2.8 EX DG OS HSM Macro

Sigma 105mm f/2.8 EX DG OS HSM Macro (pe scurt, Sigma 105 mm macro) este un obiectiv foarte popular pentru pasionaţii de macrofotografie.
Dacă este să ne uităm puţin la istoria obiectivelor Sigma pe partea de macro, observăm existenţa de-a lungul istoriei a mai multor obiective macro cu distanţa focală de 105mm: Macro 105mm f2.8 EX, Macro 105mm f/2.8 EX DG, Macro 105mm f/2.8 EX DG OS HSM,
Obiectivul Sigma AF 105mm f/2.8 EX Macro era caracterizat ca fiind „cel mai mic teleobiectiv macro din lume capabil să ofere un raport de mărire de 1:1”. Un obiectiv surprinzător de compact şi de uşor în comparaţie cu celelalte obiective similare din acea vreme. Să nu uităm că acest model a fost lansat în anul 1998, aşadar acum 16 ani! Nu avea focalizare internă, ceea ce se traduce prin extinderea tubului interior, lungimea obiectivului la un raport de mărire de 1:1 crescând considerabil. Partea bună, totuşi: elementul frontal nu se rotea, înlesnind astfel folosirea filtrelor de polarizare.
Macro 105mm f/2.8 EX DG s-a lansat pe piaţă în septembrie 2004. Faţă de precedentul model, acesta a fost optimizat pentru aparatele foto SLR digitale. Alte caracteristici: strat Super Multi Layer (SML) pentru reducerea fenomenului de degradare a imaginii datorită reflexiilor razelor de lumină, motor de focalizare HSM (Hyper Sonic Motor) ce permite oricând o intervenţie manuală asupra focalizării (fără a mai fi nevoie de trecerea în modul de focalizare manuală prin butonul dedicat), sistem de focalizare flotant care deplasează două grupe diferite de lentile din cadrul sistemului optic în direcţii diferite, sistem care ajută la compensarea aberaţiilor de astigmatism și de aberaţii sferice.
Obiectivul Macro 105mm f/2.8 EX DG OS HSM, lansat pe 8 februarie 2011, vine în plus cu un sistem de stabilizare şi o diafragmă cu 9 lamele rotunde.

Construcţie

Din punct de vedere al materialelor folosite nu cred că exista ceva de criticat având în vedere că s-a folosit cel mai bun plastic pe un şasiu metalic solid. Nu am înţeles niciodată pe cei care „critică” construcţia unui obiectiv sau a unui aparat foto pentru că este din „plastic”. De parca asta ar conta, nu rezultatele pe care cineva priceput le poate obţine cu astfel de „jucării”. Oricum, Sigma 105 mm macro numai jucărie nu e.
Aşadar, construcţia exterioară este din plastic. Sticla folosită în fabricarea lentilelor, „şasiul metalic şi mecanismul de focalizare şi de stabilizare din interior îl fac însă cam „greu”. Atât la propriu, cât şi la figurat. La cele 725g nu este un obiectiv tocmai uşor. Nici mic. Lungimea de 126,4mm şi diametrul exterior de 78,3mm conferă obiectivului un aspect „butucănos”.
În consecinţă, nu este un obiectiv „fotomodel” din punct de vedere constructiv.
Obiectivul are trei butoane dispuse grupat:
1. Limitatorul de distanţă (full – obiectivul va focaliza pe întreaga sa distanţă de focalizare, de la distanţa minimă de focalizare şi până la infinit, aşadar cursă întreagă; 0,45m şi până la infinit, pentru o plajă de focalizare non-macro, ca să spun aşa; între 0,312m şi 0,45m, distanţă exclusiv macro).
2. Butonul de comutare între focalizare automată şi focalizare manuală.
3. Butonul responsabil de stabilizare, cu cele trei poziţii ale sale: oprit, mod 1 şi mod 2 (stabilizare pe verticală şi pe orizontală).
Dintre toate acestea trei, butonul de stabilizare este cel mai „enervant”. Distanţa dintre modul 1 şi modul 2 este atât de mică, încât dacă nu eşti atent te trezeşti în modul 2 în loc de modul 1. Şi nu cred că există mulţi care să facă panning la insecte.
Să nu uit: baioneta este din metal.

Optică

16 elemente optice în 11 grupuri, inclusiv 2 elemente SLD (special low dispersion) cu un indice de refracţie mare, ceea ce asigură o corecţie excelentă a tuturor aberaţiilor optice şi a distorsiunilor. Floating Focusing System deplasează în momentul focalizării 2 grupuri diferite de lentile pe axul optic, în poziţii diferite. Acest sistem compensează eficient astigmatismul şi aberaţiile sferice, oferind astfel o performanţă optică excepţională, de la infinit şi până la raportul macro de 1:1.
Datorită focalizării interne, obiectivul nu îşi modifică lungimea, fapt excelent pentru fotografia macro. În plus, facilitează folosirea teleconvertorului Sigma, utilizatorul obţinând astfel un raport macro de 2:1!
Cele 9 lamele rotunde oferă un bokeh foarte plăcut (termen de etimologie controversată, care se refera la modul in care un anumit obiectiv reproduce subiectele aflate in afara câmpului de profunzime; depinde de modul de corectare al aberaţiilor optice, mai ales a celei de sfericitate).


Caracteristicile Sigma ale acestui obiectiv:
EX – gama de „lux” a obiectivelor Sigma. Denotă o calitate constructivă superioară şi o optică de excepţie.
DG – „Digital”, obiectiv optimizat pentru a fi folosit pe aparate foto digitale.
APO – Apocromatic, corectarea aberaţiilor cromatice pentru trei culori, roşu, galben şi violet
HSM – Hypersonic motor, motor de focalizare ultrasonic, caracterizat mai ales prin silenţiozitate şi posibilitatea de corectare manuală ori de câte ori este nevoie fără a mai comuta pe focalizare manuală de la butonul dedicat. Asta nu înseamnă neapărat că un astfel de motor face autofocalizarea mai rapidă, cum cred unii.
IF – focalizare internă, care se traduce prin faptul că obiectivul nu îşi schimbă lungimea, lentila frontală nu se roteşte, facilitându-se astfel folosirea filtrului de polarizare şi a filtrelor graduale.
OS – stabilizare optică
CONV – se poate folos combinat cu teleconvertoarele Sigma 1,4x şi 2x APOEX DG. Teleconvertoarele APO EX DG sunt construite special pentru a putea fi folosite cu anumite obiective, asigurându-se obţinerea unor rezultate optice excelente.

Utilizare

Din păcate nu am avut posibilitatea să îl folosesc pe un corp full-frame. Montat pe un corp APS-C, cei 105mm devin 157mm. O distanţă focală excelentă pentru fotografia macro şi pentru cea de portret. Macro am reuşit să fac (măcar câteva cadre), portret nu (din lipsă de timp şi de modele).
Am cărat obiectivul în fiecare zi cu mine la muncă. Împreună cu D7100, o trusă destul de grea, mai ales după ce am folosit aproape exclusiv sistemul m4/3 din dotarea personală.
Cum am mai spus, datorită greutăţii obiectivului şi a aparatului foto am avut ceva de furcă în utilizarea practică, mai ales în situaţiile dificile la fotografierea insectelor.
După cum spuneam la un curs de prezentare a fotografiei macro ţinut de un amic, curs la care am dat „buzna” neinvitat şi oarecum întâmplător: fotografia macro în natură nu este pentru oricine.
Condiţiile „normale” de lucru sunt complet anormale pentru ceilalţi fotografi care preferă un tip de fotografie mai „domestic”. Pentru un câmp de profunzime cât mai bun trebuie să închizi cât mai mult diafragma, adesea peste f/11.
Ziua, insectele, cu excepţia celor zburătoare, stau la umbră şi beau o limonella. Lumina scăzută, în combinaţie cu diafragma cât mai mică duce la creşterea involuntară a valorii ISO. Uneori peste ISO 3200. Poza este granulată, efect de care majoritatea „fotografilor” se feresc ca ăla rău de tămâie. Soluţia, lumina artificială. Lumina continuă este bună, numai că încercaţi voi să băgaţi „lanterna” în ochii unei insecte şi pe urmă scrieţi un articol. Bliţul este şi mai bun, varianta macro este perfectă. Numai că… sistemul costă destul de mult. Se mai poate folosi şi o blendă, dar să văd şi eu pe ăla care ţine într-o mână un kilogram şi jumătate de aparatură foto (macro) şi cu cealaltă orientând blenda unde trebuie! Sau ţinând un bliţ wireless…



Am „îndrăznit” apoi să trec după orele de muncă prin grădina botanică din Bucureşti, la vânătoare de trandafiri. Trebuie să recunosc, au fost situaţii când autofocalizarea a dat rateuri sau nu găsea un punct pe care să se fixeze cu superglue (şi nu din vina lipsei de contrast a „subiectului”).


Dar gata cu atâţia trandafiri, că devine „obositor” şi începe să miroasă a parfum bulgăresc.
Cum am mai spus, distanţa focală de 105 mm limitează sfera de utilizare, mai ales dacă avem şi un aparat APS-C. Pe de altă parte, poţi folosi cei 105mm la orice îţi trece prin cap. Numai să îţi treacă…
În ciuda celor care strâmbă din nas la pozele cu floricele (masa aia mare de „artişti”):

 
Pentru fotografiatul în natură, distanţa focală de 105mm este prea scurtă pentru fotografiat păsări sau animale şi prea lungă pentru imagini de ansamblu.

 
Nu mă înţelegeţi greşit, mi-a plăcut obiectivul destul de mult. Doresc numai să punctez anumite aspecte. Îmi pare rău că nu l-am putut testa la portrete, dar… ştiţi voi de ce, doar aţi citit mai sus. Aici intervine ceva ce o persoană de marketing nu ştie sau nu vrea să se ştie că ştie: Pentru un test în condiţii normale (adică nu teste de laborator, diagrame, scheme etc.) ai nevoie de timp, mai ales când faci muncă gratis şi mai ai şi un job (normal, trebuie să îţi câştigi şi existenţa). Aşadar, vă rog să mă scuzaţi pentru caracterul incomplet al acestui test. Nu am apucat nici măcar să pot prezenta un test comparativ de claritate la diverse diafragme. Sau cât de îngust este câmpul de profunzime atunci când se fotografiază macro.
Ce m-a deranjat
Selectorul pentru stabilizare mi-a dat ceva de furcă şi a reuşit să mă scoată din sărite, ulterior, la vizionarea trăsnitelor de poze. Au fost cazuri când l-am oprit, iar la pornire, datorită cursei foarte mici intre modul 1 si modul 2, m-am pomenit in modul 2 fără sa realizez si astfel unele dintre imagini au ieşit mişcate deşi în mod normal nu trebuiau.
Nu îmi pot da seama de ce, dar sistemul de stabilizare nu m-a “convins” aşa cum sunt obişnuit din partea altor obiective. Mi-ar place sa cred ca singurul vinovat sunt eu, dar îmi permit sa am oarece dubii în această privinţă.
Ce mi-a plăcut
Mi-a plăcut inelul de focalizare. Generos din punct de vedere al lăţimii, suficient de fin în mişcare, iar datorita motorului HSM se poate intervenii imediat pentru mici corecții, la nevoie. Am apreciat faptul ca focalizarea este interna, astfel încât obiectivul nu îşi schimbă lungimea.
Obiectivul vine cu doua parasolare, unul pentru aparatele foto full frame şi unul pentru aparatele foto cu senzor APS-C. Nu am mai pomenit aşa ceva la alte obiective.
La final
Un obiectiv macro normal. Şi când spun normal, mă refer la o normalitate specifică obiectivelor macro: construcție solidă şi performanţă optică superioară. Pentru mine personal însă nu excelează, dacă mă înţelegeţi ce vreau sa spun.
Mi-a făcut plăcere sa îl folosesc, fără nici cea mai mică îndoială.
După pararea mea, în unele privinţe este mai ok decât mult mai scumpul 105mm de la Nikon (ups, scuzaţi). Eu personal aş paria însă pe un alt “competitor”: Tamron 90mm macro. Categoric!
Lucrul cu un obiectiv fix ţine foarte mult de acomodare. Nu puţine sunt situaţiile în care simţi nevoia de un obiectiv cu un câmp de cuprindere mai mare, alteori îţi dai seama că distanţa focală disponibilă este prea scurtă.
Când am spus unui amic ca am cărat obiectivul pus pe aparat zi de zi, la muncă sau la sfârşit de săptămână, s-a uitat ciudat la mine. Este oarecum normal. Sigma 105mm macro nu este un obiectiv pentru zi de zi. Asta dacă nu fotografiezi de dimineaţă si până seara subiecte macro şi/sau portrete. Sau peisaje care să permită folosirea unei astfel de distanţe focale.
În general, Sigma 105mm macro este un obiectiv bun spre excelent. Personal simt că parcă îi lipseşte acel “ceva” oferit de noua gamă de obiective Sigma (Art). Am avut unele “rateuri” la diafragma 2.8 şi subiecte aflate la o distanţă ceva mai mare. Aş putea spune că este vorba de o inconsistenţă în autofocalizare. Deşi subiectul era bine definit, atât ca distanţă între acesta şi fundal, cât şi din punct de vedere al contrastului, fotografia nu a ieşit aşa de bine cum aş fi dorit. Dacă la fotografia de aproape, în speţă macro, existenţa rateurilor de focalizare se datorează, în cele mai multe cazuri, mişcării involuntare a utilizatorului, amplificat de câmpul de claritate extrem de mic, la distanţă “uzuală” sau la distanţe mari faţă de subiect, acest lucru nu se mai poate pune în cârca utilizatorului.
La final, alte câteva imagini.

 
[products ids=1043558]