THE NAME'S…

“ACTIUNE!”

Usa magazinului s-a inchis in spatele meu cu un clantanit metalic. O zi lunga de lucru tocmai ce se incheiase si totusi nu ma simteam deloc obosit. Am tras adanc in piept aerul cu miros de ploaie si m-am uitat contemplativ spre Piata Unirii. Semaforul de la tribunal tocmai schimba verdele cu galben si apoi cu rosu, oprind cele cateva masini ratacite pe bulevard. Orasul spalat de ploaia marunta de la pranz se mandrea cu luminile sale in asfaltul umed. N-am niciun chef sa merg acasa, mi-am zis, si am pornit cu pasi agale prin spectacolul nocturn spre centrul vechi.
Hoinaream de ceva vreme cu gandurile aiurea, cand zgomotul unor pasi grabiti pe pavajul din granit m-a facut sa tresar. M-am apropiat de peretele din dreapta si m-am ascuns in intunericul unui mic intrand.
Pasii s-au oprit odata cu mine, iar strada s-a scufundat intr-o liniste ireala. M-am uitat cu ochi mici de chinez in lungul strazii, fara sa pot distinge nimic in lumina slaba a felinarelor. Simteam cum frica incepe sa mi se suie pufos pe sira spinarii, frica de acel ceva invizibil care se uita la mine. “Nu-i nici dracu, si daca o fi ce treaba sa aiba cu mine” si abordez un mers relaxat de parca m-ar durea in pantof, sa-i arat ca nu mi-e frica. Nu-mi termin bine gandul ca-i si aud pasii grabiti, de-asta data chiar in spatele meu. Piei satana!!! si-am navalit cu usa-n brate in primul bar care mi-a iesit in cale. Nu-i cel mai cuser loc unde sa te ascunzi de aghiuta, dar macar are barman, si vreo doi musterii. Intrarea mea furtunoasa a fost intampinata cu un zambet stirb de dincolo de bar si-un ragait prelung de la masa din dreapta. Mai arunc o privire in strada, nu vad pe nimeni si inchid usa rasufland usurat.
Barul nu arata deloc rau, un fel de bacanie de la jumatatea secolului al XIX-lea. Incaperea cu tavan inalt din lemn sculptat era luminata bland de cele cateva lumanari din candelabrul din fier forjat de deasupra barului. Pe rafturile grele din lemn negru sculptat se odihneau felurite bauturi spirtoase, intr-o harababura calculata. The Glenlivet, Macallan, Glen Rothes, Hart Brothers, Linkwood si alte single malt-uri fine isi dadeau aere nobile de pe cel mai inalt raft. M-am asezat la bar si am cerut un Hennessy de pe randul al doilea. Savuram aroma puternica de lemn de stejar cu usoare note de vanilie si strugure, iar privirea inca imi mai umbla curioasa peste etichetele unor bauturi de care nu auzisem niciodata, cand, din dreapta mea, o voce feminina comanda cu siguranta unui cunoscator: “Vodka Martini shaken, not stirred”.
Purta o jacheta din tweed tesut in zigzag, croita in stil vanatoresc, cu reverele suprapuse. Gulerul ridicat ii acoperea aproape in intregime fata, lasand sa se vada totusi parul saten, bogat, probabil lung. Sapca din acelasi material, cu cozoroc si curelusa din piele neagra, era lasata protector peste ochi. Si-a ridicat putin cozorocul si m-a privit cu ochii ei verzi in nuante de aluna de padure. Apoi cu o miscare sigura dar delicata a ridicat paharul cu picior inalt, si-a umezit buzele in bautura aproape incolora si l-a asezat inapoi pe tejgheaua din lemn masiv.
– Look for me in another time! mi-a soptit cu o voce abia auzita, apoi s-a uitat cu atentie spre usa barului s-a ridicat si a plecat cu pasi grabiti fara sa priveasca in urma.
M-a lovit un puternic sentiment de retraire, ochii si tonul vocii ei imi erau cunoscute dintr-un timp imemorial. Nu era o ramasita a unei memorii colective subconstiente, pe ea am recunoscut-o la nivel de sine. Un amalgam de sentimente dintr-un trecut diferit mi-au invadat constientul, dorinta, disperare, si dependenta obsesiva.
– Nu pot sa te pierd inca o data … si m-am repezit ca un nebun pe urmele ei. Am navalit afara, si m-am uitat in lungul strazii. In lumina laptoasa a felinarelor o pisica s-a uitat spre mine pentru o clipa cu ochii ei verzi si dintr-un salt s-a scufundat in intunericul la fel de negru ca ea.
Am vrut sa ii strig numele, un nume pe care nu il cunosc si pe care totusi l-am soptit de atatea ori.
M-am intors deznadajduit cu gandul sa-l intreb pe barman daca stie cine este acea femeie, insa, acolo unde as fi jurat ca este barul, nu am gasit decat o usa din lemn masiv harbuita, blocata cu scanduri vechi de brad si resturi de tencuiala. Deasupra usii pe peretele cu tencuiala macinata de timp am reusit sa disting o parte din ceea ce a fost candva numele unui local, THE NAME’S …

“TAIATI!”

Stilul de iluminare folosit in filmele de la Hollywood din anii 40 a devenit foarte popular si in randul fotografilor. Se foloseau surse de lumina continua incandescenta, puternica, directa si dura. Se punea accent foarte mult pe controlul luminii, motiv pentru care se foloseau deseori lampi focusabile de tip Fresnel. Modificatorii de lumina constau in principal in reflectoare, griduri si voleti.
Portretele erau bineinteles alb-negru, cu contrast puternic, pielea fetei fiind uneori supraexpusa pentru a ascunde ridurile, sau alte mici “defecte”.
Postura era bineinteles si ea regizata, pozitiile mainilor, a capului, a umerilor erau folosite strategic, pentru a adauga un plus de drama. Subiectul evita de cele mai multe ori sa priveasca in obiectiv, abordand o privire contemplativa, visatoare, orientata desigur in sus. Camera privea subiectul dintr-un punct de statie aflat sub nivelul ochilor acestuia, pentru a-i da importanta cuvenita unui star.
Imaginile ce urmeaza sunt o adaptare a stilului, cu mijloacele unui fotograf modern, motiv pentru care am inlocuit desuetele lumini incandescente cu blituri monobloc. Tema este de inspiratie hollywoodiana, celebrul 007 intr-o interpretare contemporana, desigur feminina.

Lumina principala, zisa si lumina cheie, este modelata de un beauty dish de 70cm cu grid. L-am asezat in dreapta in mea, orientat intr-un unghi de 45 de grade fata de fundal, suficient cat sa nu il ilumineze in zona fotografiata.
Un al doilea monobloc, cu reflector de 18cm si grid este orientat catre fundal si asigura decuparea subiectului in partea dreapta a imaginii. Unghiul in care lumina cade pe fundal coincide cu directia de desfasurare a subiectului.
Din partea opusa, un striplight cu grid asigura si el aceeasi detasare de fundal, insa prin iluminarea conturului subiectului. Pentru obtinerea highlight-ului de pe arma am asezat sursa de lumina si subiectul astfel incat unghiul de reflexie sa fie direct in obiectiv. Inclinarea usoara a capului a creat aceeasi reflexie si in cozoroc.

In fotografia de mai sus, am schimbat putin pozitia subiectului in raport cu lumina principala. Aceasta cade direct pe fata subiectului, umbra nasului este mult mai mica si nu se mai uneste cu umbra de pe lateralul fetei (iluminare butterfly). Accentul este pus pe fata subiectului, lumina principala avand un rol pronuntat descriptiv. Lumina de contur este orientata mai mult spre spatele subiectului.

Intr-o a treia ipostaza, luminile de separare sunt orientate catre subiect. Lumina din stanga rezolva conturul parului, spatelui si mainii din plan apropiat, iar cealalta scoate in evidenta conturul fetei si lumineaza cele doua arme. Mainile au fost pozitionate astfel incat lumina de contur sa se reflecte din suprafata metalica a pistoalelor direct in obiectiv.
Desigur ca introducerea in schema de iluminare a unui softbox, chiar si cu grid, ar putea fi considerata o veritabila ofensa adusa stilului clasic, insa acest experiment nu este o reproducere ci un deja vu trait de un fotograf al prezentului.