La fel cum Superman îşi ascundea adevărata identitate sub numele de Clark Kent, mulţi dintre noi ne ascundem identitatea de fotograf sub diferite straturi de haine, de joburi şi de obligaţii de zi cu zi. Dar la sfârşitul zilei, ne reîntoarcem la fotografie.

Susţinem pasionaţii de imagini, indiferent de jobul lor şi credem în ideea de fotografie ca stil de viaţă. De aceea vrem să facem auzite poveştile celor care îşi găsesc energia şi entuziasmul în fotografie. Începem cu Eugen Popa, fotograf pasionat (şi încăpăţânat) şi consultant F64.

Eugen, cum a început povestea ta cu fotografia?

La întrebarea asta Eugen este copleşit de un hohot de ras. “Gata!” spune acesta, încercând să devină serios, dar este asaltat de un alt val de râs.

Îşi caută câteva secunde tonul serios, şi apoi îşi începe istoria: “Povestea mea a început prin 2009. Lucram la o firma de rent a car pe atunci şi s-au întâmplat mai multe lucruri care m-au făcut să mă gândesc la viitor. Băi, ce vreau să fac cu viaţă mea?”

Eugen lucrase anterior la o bancă, dar nu i-a plăcut mediul corporatist, şi nici nu voia să închirieze maşini toată viaţa. Şi-a dat seama însă că există ceva care l-ar entuziasma foarte tare, fotografia. Nu avea însă un aparat foto,  iar cunosţintele în domeniu lipseau cu desăvârşire. A luat lucrurile treptat:

1) Aparatul foto

“Mamă, vreau să îmi cumpăr un DSLR,” Eugen i-a spus mamei sale. “Mi-a fost greu să îi explic ce înseamnă DSLR, pentru că nici eu nu ştiam prea bine. Ştiam doar că voiam un aparat profesional. Am căutat oferte pe internet şi am găsit F64. Puteam să plătesc cu cardul, a fost un mare avantaj.”

Primele lucruri despre fotografie le-a auzit de la un consultant F64, care i-a devenit ulterior coleg. “Mi-a explicat ce-i diafragmă, nu am înţeles nimic, ce e ISO, nimic, dar a fost totul în regulă,” povesteşte Eugen acum râzând. “Şi cam de aici a pornit.” Imediat după, s-a dus la un prim curs de fotografie.

“Primul meu aparat a fost un Canon 1000D cu binecunoscutul obiectiv de kit 18-55mm, cu stabilizare, bineînţeles,” spune Eugen.

S-a îndrăgostit de magazin şi la câteva luni s-a angajat acolo.

Eugen Popa

2) Studioul foto

“Povestea cu propriul studio e destul de complicată,” povesteşte Eugen.

După câţiva ani de fotografiat raţe în parc şi oameni pe stradă şi-a dat seama că fotografia de stradă, sau cea de natură nu sunt stilul său. “Am realizat că cel mai bine mă prinde fotografia de studio.” Cu ajutorul unor prieteni, care au crezut în visul său, a pus pe picioare ideea şi aşa s-a născut studioul său foto.

Eugen Popa

“Studiul a fost gândit ca locul în care să pot pune în practică tot ce aveam în cap.”

Cu timpul Eugen şi prietenii săi au realizat că studioul este un spaţiu de care s-ar putea bucură şi alţi fotografi, şi au ajuns să îl promoveze şi să îl închirieze.

3) Shootinguri

“Nu am ajuns să fac foarte multe victime, să le dau microbul ăsta al fotografiei multor prieteni, dar am ajuns să fiu foarte solicitat la petreceri,” spune Eugen. “Din când în când mai primesc câte-un mesaj pe Facebook. ‘Salut, eşti liber în weekend? Ai putea să îmi faci şi mie nişte poze?’. Chiar weekendul trecut am avut un shooting în parc.”

4) Sacrificii

“Dacă stau să mă gândesc am renunţat la câteva lucruri de-a lungul anilor, dar lucruri insignifiante, cum ar fi timpul liber,” spune Eugen şi pufneşte în ras. “Per total a meritat.”

Mai e ceva. “Din 2009, de când m-am apucat de fotografie aş fi putut să îmi schimb maşina de două ori până acum, dar am ales să am aceeaşi maşină veche şi drăguţă pe care o aveam şi atunci. Deci am renunţat la o maşină…două.”
5) Oameni noi 

„De când m-am apucat de fotografie şi în principal de fotografia de studio am ajuns să cunosc foarte mulţi oameni, hair stylisti, make-up artişti, oameni pe lângă care altfel aş trece pe stradă şi nu aş avea habar ce e cu ei, dar aşa am ocazia să îi cunosc bine şi să stabilim legături pe termen lung…sper.”

“Am interacţionat chiar şi cu câteva vedete locale,” completează Eugen râzând.

Urmăriţi aici video-ul complet cu Eugen Popa: