Cum aleg un fundal foto

Un fundal foto îl folosim aproape exclusiv în fotografia de studio, fie ea de portret, acţiune sau produs. Sunt situaţii în care folosim un fundal foto şi afară, în aer liber, însă aceste cazuri sunt foarte rare.
Un fundal de studio pune în evidenţă subiectul şi te lasă să te concentrezi pe ce e important în fotografie.  Este esenţial în a transmite un mesaj foto clar, bine delimitat. Dar cum alegem fundaluri de studio, în funcţie de ce criterii?
Am identificat următoarele criterii pentru a alege fundaluri de studio: tipuri, dimensiune, culoare, sisteme de prindere/de fixare, material.
Tipuri de fundal foto
Un fundal foto poate fi reprezentat de diferite produse: fundal de carton, fundal de pânză, de pwc, de plexic/perspex, sau chiar de o masă dedicată fotografiei de produs, tocmai datorită formei acesteia: uşor curbată pentru eliminarea umbrelor dintre zona de intersecţie a părţii pe care se află produsul şi zona care ţine loc de fundal.
Pe post de fundal foto se pot folosi şi blende mari, de cel putin 90 cm diamertri, pentru fotografiile gen buletin. Aceste blende sunt special facuta pentru a inlocui un fundal mare.
Dimensiunea fundalului
În funcţie de subiect, alegem dimensiunea fundalului. Hai să începem cu cele de mici dimensiuni 🙂
1. pentru fotografia de produs, mai exact produse mici (bijuterii, ceasuri etc)

2. tot pentru fotografia de produs, însă aici folosim mese foto de dimensiuni mai mari, implicit fundaluri mai mari
Masa foto fundal foto pentru fotografie studio
3. am ajuns la dimensiunea standard a unui fundal foto de studio, şi anume 2.72m latime x 11m lungime. De ce are 11m lungime? Pentr că vine rulat sub forma de sul, şi fiind din material de carton, se uzează. Deci e consumabil, asta însemnând că după 1-2 şedinţe foto tăiem din fundal porţiunea uzată.

4. cele mai mari fundaluri sunt de fapt pereţii studioului vopsiţi în alb sau verde (chromakey). Putem folosi vopsea speciala sau capitonăm studioul cu material similar linoleumului, bineînţeles acestea fiind produse dedicate acestui scop (pentru studio foto şi video).
Pentru a fotografia obiecte de mari dimensiuni cum ar fi maşinile, echipamente industriale, mobilă etc., avem nevoie atât de un studio spaţios dar şi de un fundal foto pe măsură.
Vopsea fundal studio foto
Culoarea fundalului
Culoarea fundalului este aleasă de asemenea în funcţie de scopul fotografiei.
Fundalul foto alb cel mai utilizat pentru că este neutru şi nu colorează subiectul (prin reflexia luminii), de asemenea majoritatea site-urilor de comerţ electronic afişează produsele pe fundal alb.
Culorile verde şi albastru chroma au ca scop decuparea subiectului la procesare şi plasarea acestuia într-un alt cadru (vezi studiourile tv unde prezentatorii sunt într-un cadru animat). Decuparea pe aceste 2 nuante se face cel mai usor pentru că sunt cel mai rar întâlnite pe piele, haine etc.
Culorile vii, roz, galben, rosu, portocaliu au mare succes la fotografia copiilor. Nu vrem să scoatem în evidenţă dramatismul în poza cu un copil pe fundal negru. Tot în categoria fundalurilor colorate mai sunt cele imprimate cu diferite teme/modele.

Sisteme de prindere/de fixare
Sistemele de prindere si fixare a fundalurilor diferă în funcţie de scopul folosirii acestora. Dacă avem un fundal de plastic pvc pe care îl folosim pe o masa pentru a fotografia nişte produse, nu avem nevoie decât de nişte cleme pentru fixarea acestuia. Dacă vorbim de fundalurile de carton, sistemele sunt de 2 feluri: fixe şi mobile.
Sistem prindere fundaluri de studio
Materialul din care este facut
Majoritatea fundalurilor utilizate sunt fabricate din carton. Alte materiale folosite sunt: pânza, plastic/pvc sau vinilin, acestea având avantajul că nu sunt consumabile ca cele de carton.

Alți fotografi au mai citit și:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.