Fuji X-E2 in test

Prin amabilitatea echipei F64 Studio am avut ocazia sa testez, pana acum, toate aparatele foto lansate de Fujifilm din seria “X”. Mai mult, am ‘adoptat’ chiar eu aceasta serie si am ajuns sa detin unul.

Totusi am crezut ca cineva a incurcat comenzile, atunci cand am primit noul mirrorless Fujifilm X-E2 pentru teste. Arata identic cu predecesorul sau. Si pe moment creeaza confuzie. Dar, Fuj X-E2 este mai mult decat o reiterare a lui X-E1. Este un aparat imbunatatit in aproximativ 30 de puncte cheie (conform Fuji). Asa ca am fost mai mult decat curios sa il testez. Cum se descurca? Aflam impreuna, in continuare!

Fuji X-E2: Deja vu? 

“Cand ceva functioneaza, nu-l schimba”… aceasta pare sa fie deviza dupa care s-au ghidat specialistii Fuji cand au proiectat urmasul lui X-E1. La exterior, pare tras la indigo. Cu exceptia catorva butoane, plasate in acelasi loc dar care acum executa alte functii. Nici cel mai aprig spirit de observatie nu va gasi usor diferentele dintre body-ul lui Fujifilm X-E1 si cel al lui Fujifilm X-E2. O fi de bine, o fi de rau? Eu as zice ca e de bine! De ce?

 Fujifilm X-E1

Mi-a placut X-E1 tocmai pentru feelingul retro, un design care aminteste de celebrele aparate range-finder pe film, iar Fuji X-E2 continua in acelasi stil. Un design simplu, dar functional, cu butoane dedicate pentru majoritatea parametrilor. Un body din metal, foarte solid, care iti ofera o senzatie de siguranta. Punctul central al designului pare a fi rotita de selectie a timpului de expunere, definitorie pentru modelele Fuji X avansate, care impreuna cu inelul de diafragma de pe obiectiv ofera un feeling clasic in utilizare. Bineinteles, asta nu trebuie sa ii sperie pe cei care sunt adeptii aparatelor ‘automate’ (doar suntem in 2014, nu?). Atat diafraga cat si timpul de expunere pot fi calculate si setate automat de aparat, pozitionand ambele rotite de selectie pe “A”.

Asadar, chiar daca nu veti regasi in meniul lui X-E2 modurile consacrate (P/Av/Tv/M), Fuji a gasit un mod subtil si elegant de a le integra: utilizand rotitele de selectie de timp si diafragma. De exemplu, modul “Av” – prioritate de diafragma – se obtine setand diafragma pe inelul de pe obiectiv si lansat rotita de timp de expunere pe “Auto”… Inedit si interesant, in acelasi timp, nu?

 

 Fujifilm X-E1

  

La exterior, Fuji X-E2 se deosebeste de generatia anteriora printr-un ecran LCD mai mare, aparitia unui al doilea buton cu functie programabila (Fn2) si a butonului “Q” (pentru acces rapid la parametrii de baza ai fotografiei). Bineinteles nu trebuie sa uitam nici de vizorul electronic imbunatatit. Fuji se lauda acum cu un framerate de pana la 60 fps, o performanta care a adus gama X la standardul anului 2014 si la acest capitol. Si, intr-adevar vizorul se vede bine, nu are lag vizibil (nici macar seara/noaptea) iar focalizarea manuala este extrem de simpla si facila.

  Fujifilm X-E1

Daca tot am vorbit despre focalizarea manuala, trebuie sa amintim motivul numarul 1 pentru care multi fotografi entuziasti aleg aparatele din seria Fuji X: compatibilitatea cu aproape orice obiectiv vintage sau modern, dar cu alta montura. Gratie adaptoarelor care se gasesc la preturi destul de accesibile, Fuji X-E2 poate utiliza orice obiectiv Leica M, Voigtlander (pe montura M39/M42), Cossina, Pentax sau chiar Canon si Nikon. Bineinteles, focalizarea va fi realizata manual, iar pentru ca acest lucru sa devina o rutina (si mai ales pentru eficienta), Fuji X-E2 ofera nu unul ci – atentie – 3 moduri de vizualizare si asistenta la focalizarea manuala. Astfel, pe langa deja clasicul “zoom pe centru imaginii”, avem Focus Peaking (evidentierea cu o culoare a zonelor de focus din cadru) si un sistem electronic cu ‘rupere de plan’ (Digital Split Image) care aminteste de celebrele aparate cu telemetru.

 Fujifilm X-E1

Astfel, chiar nu mai exista nici un motiv sa nu puteti folosi in (foarte) bune conditii obiectivele vintage cu noul mirrorless Fuji X-E2, deoarece principala problema – cea a focalizarii – a fost rezolvata. Cum? Cu ajutorul a trei instrumente digitale (zoom, peaking si digital split image) care functioneaza impecabil in vizorul electronic si care nu ar fi posibile pe nici un DSLR actual (cel putin nu in vizor). Un mare atuu la acest capitol pentru Fuji.

Functii software la noul Fuji X-E2

Daca pana acum am vorbit strict de aspectul exterior al lui Fuji X-E2 si am facut oarecum trecerea catre meniu/software cand am amintit de functiile de asistenta la focalizarea manuala, sa vedem acum, pe scurt, cu ce functii ne atrage X-E2 in meniu. Pentru a nu exagerea si pentru a va lasa si voua placerea de a descoperi ce poate sa ofere X-E2, am pregatit aici doar o lista cu cele mai importante functii si optiuni care se regasesc in meniu:

Functie Auto ISO, cu praguri definite de utilizator (min/max) si timp de expunere minim
Transfer Wi-fi
Convertor RAW integrat (transforma imaginile inregistrate RAW in JPEG cu cateva optiuni de editare: crop, rotate, filtre – Velvia, Provia etc).
Extinderea gamei dinamice (Dynamic Range 100%-400%)
Moduri de simulare a filmului (Film Simulation – Velvia, Provia, Astia, B&W)
Filtre si efecte (Miniatura, HDR, Hi-key, Low-key, etc)
Inregistrare imagini panoramice
Eliminarea efectului “ochi rosii”
Configurarea butoanelor pentru functii (Fn1 si Fn2)
Detectia fetei (Face Detection)
Setari pentru pre-focalizare
Setari pentru Highlight Tone, Shadow tone
Balans de alb Automat, in grade Kelvin, valori presetate sau Custom (dintr-o fotografie)

Senzorul X-Trans recidiveaza. Sa vorbim despre calitatea imaginilor la Fuji X-E2

Cel mai probabil, voi cei care cititi acest review, sunteti deja familiarizati cu denumirea “X-Trans” si tehnologia din spatele ei, pentru ca am mai vorbit in nenumarate randuri despre ea aici, la Clubul Foto. Daca nu, pe scurt, ar fi bine sa stiti ca Fuji s-a evidentiat in lumea foto, in ultimii ani, tocmai datorita utilizarii unui tip de senzor cu o aranjare diferita a pixelilor. Asa numit-ul senzor “X-Trans  nu utilizeaza matricea Bayer ci foloseste un algoritm de dispunere a pixelilor diferit (asemanator dispunerii particulelor sensibile la lumina de pe celuloid), care elimina necesitatea montarii unui filtru AA (imaginile fiind astfel mai sharp si mai bogate in detalii) si – in acelasi timp – fiind mai sensibil la lumina. Astfel, Fuji a lansat in utlimii ani aparate cu senzori care s-au evidentiat in primul rand datorita performantelor la valori ISO ridicate, ajungand sa concureze, de multe ori, cu aparate din cu totul alte categorii de pret.

Altfel, Fuji X-E2 continua sa ne ofere imagini bogate in detalii, cu culori vii, iar procesorul de imagine EXRII reuseste sa utilizeze la maxim senzorul si capacitatea sa de a inregistra imagini de calitate, chiar si la valori ISO mari. Fuji X-E2 este printre putinele aparate care chiar pot fi utilizate fara prea mari probleme la ISO 3200, 6400 sau chiar 12.800, o performanta cu care nu se pot lauda nici majoritatea aparatelor foto DSLR cu senzor APS-C.

Tocmai din acest motiv am ales sa ‘profit’ de vremea nu tocmai prielnica pentru fotografii, la inceputul lunii Februarie si sa testez noul X-E2 mai mult seara / noaptea. Am vrut sa scot in evidenta exact unul din aspectele definitorii: calitatea imaginilor la valori ISO ridicate. Toate fotogarafiile de noapte pe care le vedeti in acest test sunt trase in intervalul ISO 1600-6400.

Ce se mai intampla in ‘departamentul’ Autofocus? 

Stim cu totii ca una din principalele criticii care i-a fost adusa sistemului Fuji X a fost legata de sistemul autofocus, mai exact de acuratetea lui. Daca la capitolul viteza lucrurile sunt ceva mai subiective (ficecare dintre noi apreciand ‘viteza’ in felul lui…), in ceea ce priveste acuratetea focusului lucrurile sunt clare: o fotografie este sau nu corect focalizata.

Cand am primit comunicatul de presa, in Octombire, Fuji X-E2 se lauda cu “cel mai rapid sistem autofocus prezent pe un aparat mirrorless (CSC) la ora actuala”. N-am fost prea impresionat (toti se lauda astfel!) si, intr-un fel, bine am facut: in ceea ce priveste viteza de focus, cu obiectivul de kit 18-55mm f/2.8-4, eu n-am observat imbunatatiri seminificative. DAR, pentru ca exista un mare “dar” aici, acuratetea sistemului de focus s-a imbunatatit enorm. Din aproape 400 de cadre doar unul singur a fost ‘ratat’, iar acela a fost tras noaptea, in low-light. Asadar, da, va pot spune acum cu certitudine ca Fuji au reusit in sfarsit sa faca un aparat care sa nu mai dezamageasca la capitolul “focalizare”. Fuji X-E2 face un mare pas inainte fata de X-Pro1, X-E1 sau chiar X100s, in acest sens.

In plus, mai are un atuu extrem de important: senzorul integreaza pixeli dedicati pentru sistemul de focalizare cu detectie de faza. Asadar, probabil principalul motiv pentru care vom afirma ca X-E2 este mai bun decat predecesorul sau nu tine neaparat de calitatea imaginilor (care se situeaza putin mai sus) ci de sistemul de focus mult mai precis si mai performant.

Fuji X-E2, un maestru al fotografiilor panoramice?

Am putea spune ca DA! Desi cei mai ‘carcotasi’ m-ar putea contrazice observand filetul de trepied pozitionat excentric axului optic (facand astfel mai dificila utilizarea capetelor de panoramare), Fuji X-E2 compenseaza cu functie automata ce ii poate satisface chiar si pe cei avansati, gratie unui set de optiuni bine definit.

Astfel, Fuji X-E2 este capabil sa surprinda imagini panoramice automat, inregistrand o serie de cadre succesive si “compunand” fotografia panoramica finala in aproximativ 5 secunde. Rezultatul? O imagine cu unghi de cuprindere de aproximativ 240 de grade (sau chiar 360 de grade in modul extins), care va prezinta ‘lumea’ dintr-o perspectiva noua:

Test cu Fujifilm X-E1

Test cu Fujifilm X-E1

 

Fuji X-E2 merge la Hollywood?

Din pacate, nu. Chiar daca face cativa pasi timizi inainte in ceea ce priveste calitatea filmelor inregistrate, Fuji X-E2 inca nu se ridica la nivelul competitorilor sai la acest capitol. Au redus compresia, filmele se vad acum mai bine, dar in continuare se observa efectul de moire iar lipsa setarilor manuale de expunere este un real deal braker pentru cei pasionati de cinematografie. Daca totusi puteti trece peste lipsa setarilor manuale, veti observa culorile vii, bine redate, gama dinamica extinsa (care caracterizeaza atat fotografiile cat si filmele inregistrate de X-E2) si focalizarea rapida si silentioasa, in timpul filmarii.

 

Autonomie, conectivitate, accesorii

Un alt capitol la care lui Fuji X-E2 i-au fost aduse imbunatatiri este cel al autonomiei. Cu un singur acumulator Fuji NP-W126 de 1260MhA (acelasi ca si la X-Pro1, X-E1, X100), noul X-E2 este capabil sa surprinda peste 400 de cadre (testat de mine). Asta inseamna ca, in ciuda ecranului si al vizorului mai performant, consumul de energie s-a redus, aparatul avand acum o autonomie cu aproximativ 70-100 de cadre mai extinsa decat la generatia anterioara. E un lucru bun, dar sfatul meu este sa aveti in vedere achizitia unui acumulator suplimentar.

In ceea ce priveste conectivitatea, Fuji X-E2 se lauda in primul rand cu modulul Wi-Fi integrat, care permite transferul fotografiilor pe un smartphone sau o tableta cu Android sau iOS, gratie aplicatiei Fujifilm disponibila gratuit in Apple Store sau Google Play. Bineinteles, nu puteau lipsii conectorii hardware, cum ar fi cel USB 2.0 sau cel HDMI. In plus, pentru cei care vor sa filmeze, exista si un conector de 2,5mm pentru microfon extern.

Stocarea fotografiilor se face pe carduri de tip SD/SDHC/SDXC de maxim 64 de GB. Si aici putem observa o imbunatatire, X-E2 fiind capabil sa transfere fotografiile din buffer pe cardul de memorie de aproximativ doua ori mai rapid decat predecesorul sau. Asta se observa mai ales cand trageti in ‘rafla’.

Poate ar fi cazul sa concluzionam…

Chiar daca la exterior nu pare cu mult schimbat fata de generatia anterioara, Fuji X-E2 este un aparat mai bun din toate punctele de vedere. Vine cu un nou senzor de imagine, un procesor mai rapid, un vizor electronic mai bun si chiar si cateva functii software in plus. Nu exceleaza la capitolul inregistrare video, dar “il iertam” repede atunci cand descarcam si analizam fotografiile realizate la valori ISO ridicate. Pana la urma, este un aparat de fotografiat, nu o camera video. Fuji X-E2 reuseste sa se mentina in varful clasamentului aparatelor foto mirrorless si iese in evidenta pe toate planurile: ISO, reprezentara culorilor, gama dinamica extinsa, functii software etc. Nu este un aparat perfect (nici unul nu este), dar este unul din cele mai bune aparate mirrorles pe care le-am testat pana acum.

ACCESORII SI OBIECTIVE RECOMANDATE:
Acumulator de rezerva Fuji NP-W126
Obiectiv Fujinon XF 35mm f/1.4
Obiectiv Carl Zeiss Touit 12mm f/2.8
Grip suplimentar
Blitz Fuji EF-20

Bile albe

Calitatea foarte buna a imaginilor (“best in class”)
Focalizare imbunatatita, mult mai precisa (fata de X-E1)
Filmare Full HD 30p cu sunet stereo, conector pentru microfon extern
Mod “Auto” versatil
Constructie foarte solida (din aluminiu)
Vizor electronic imbunatatit, cu rata de refresh mare
Conectivitate Wi-Fi rapida si usor de configurat
Patina pentru blitz extern
Butoane dedicate pentru majoritatea functiilor de baza
Posibilitatea de a configura butoanele Fn1 si Fn2
Fotografiere imagini panoramice
Asistenta la focalizarea manuala (Focus Peaking, marire pe zona de focus si/sau rupere de plan (digital))
Compatibilitate cu aproape orice obiectiv non-Fuji, gratie adaptoarelor de montura disponibile (inclusiv Leica M, M39, M42, Canon EF/FD, Nikon  etc)

Bile negre

Ecran LCD fix (nerabatabil)
Autonomie redusa cu functia WiFi pornita
Lipsa setarilor manuale pe Video
Viteza redusa de fotografiere in rafala
Af destul de lent in cazul subiectelor aflate in miscare
Wi-Fi doar pentru transferul fotografiilor (nu are functie remote-shooting)

 

Specificatii tehnice Fujifilm X-E2
Senzor APS-C CMOS X-Trans de 16 Megapixeli (crop 1,5x)
ISO 100-12.600
Obturator mecanic
Vizor Electronic, 2.36 megapixeli
Ecran LCD fix, de 3 inch, 1 milion pixeli
Focalizare prin detectia fazei la nivelul senzorului (pixeli dedicat PDAF)
Procesor EXR II, Montura Fuji X
Convertor RAW integrat
Functie focus peak, Digital Split Image
Filmare Full HD 1920 x 1080 (60p, 30p), 1280 x 720 (60p, 30p), MPEG-4, H.264
Blitz integrat, numar de ghid 12
Patina pentru blitz extern
Wi-Fi integrat
Stocare: 1 slot card SD
Acumulator Lithium-Ion NP-W126, autonomie aprox. 350 cadre (CIPA)
Body construit din aluminiu (cu elemente de policarbonat)
Dimensiuni: 129 x 75 x 37 mm
Greutate 350g

Review de Calin Stan

 [products ids=125008472]

Alți fotografi au mai citit și:

1 Comment

  • Pozele pe care le face Fuji Xe2 sunt foarte bune. Imi place foarte mult focalizarea!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.