Acum ceva timp, am descoperit-o pe Mihaela Noroc, o fotografă din România care a pornit într-o călătorie în jurul lumii, în căutarea frumuseţii. Proiectul BAW,  Beauty Around the World, combină pasiunea ei pentru fotografia de modă cu cea pentru călătorii.

Ce e grozav la Mihaela e că şi-a pus rucsacul în spate şi merge prin ţări ca Iran, sau China, sau India, unde caută femei expresive, frumoase, pe care le fotografiază. Uneori apelează la agenţii, iar alteori le descoperă pur şi simplu întâmplător pe stradă, lângă un templu, sau pe o ambarcaţiune. 

Am contactat-o pe Mihaela, pentru a auzi mai multe despre proiectul ei cu noroc.

Cum ţi-a venit ideea proiectului?

În ultimii ani, eu şi soţul meu ne-am cheltuit mai toate economiile călătorind în diverse colţuri îndepărtate ale lumii. În aceste vacanţe eu făceam fotografii de travel, cu oameni, peisaje, locuri interesante. Acasă, în schimb, fotografiam cu totul altceva, focalizându-mă pe zona de fashion şi beauty. Acum un an şi jumătate, într-o călătorie în Etiopa, am descoperit unele dintre cele mai frumoase femei de pe pământ. În acel moment mi-am dat seama că pasiunea mea pentru fotografia de travel se poate îmbina perfect cu profesiunea de fotograf de fashion şi beauty. Astfel s-a născut proiectul Beauty Around the World.

Când ai pornit la drum şi cum te-ai decis să îţi organizezi proiectul. De ce spre Est şi nu spre Vest?

Am plecat la drum în căutarea frumuseţii feminine pe 7 august 2013. Împreună cu soţul meu, reuşiserăm să economisim bani suficienţi pentru a înconjura planetă timp de un an. Fireşte, ştiam că bugetul ne va ajunge doar dacă vom călători în condiţii cât mai ieftine, renunţând total la confortul de acasă. Mai întâi am pornit spre nord, vizitând Ucraina, Polonia, Ţările Baltice şi două oraşe din Scandinavia. Abia apoi am pornit spre est, mai întâi prin imensa Rusie, iar apoi în Asia. Am ales acest traseu cu gândul la oportunităţile care pot apărea pentru proiectul meu, dar şi la vremea şi anotimpul care o să ne aştepte în fiecare ţară în care ajungem.

Povesteşte-ne despre una dintre cele mai deosebite experienţe în călătoria ta foto.

Au fost multe experienţe de neuitat, până acum. În Ucraina, am intrat pe ascuns într-o universitate spectaculoasă, cu un model, deşi paznicul era pe urmele noastre. Pe vaporul care mă ducea din Suedia în Finlanda am reuşit să găsesc o fată splendidă, cu care am organizat o şedinţă foto spontană pe imensa punte a ambarcaţiunii şi totul a ieşit de parcă ar fi fost planificat zile întregi.

proiectul BAW Mihaela Noroc fotografie de moda

La Sankt Petersburg era să compromit o rochie care costă multe mii de euro, iar asta ar fi însemnat un dezastru financiar pentru bugetul călătoriei. În Tbilisi am fotografiat-o pe Miss Georgia, care devenise o adevărată vedetă acolo, aşa că la şedinţa foto eram urmăriţi de zeci de fani care vroiau autografe. În Thailanda am realizat prima şedinţa foto cu un model nud, pentru BAWproject.

Cea mai frumoasă amintire e însă legată de prima şedinţă foto din Iran. Mă aflam într-o ţară cu legi islamice stricte, unde femeile sunt obligate să-şi acopere capul, fiindu-le interzis să cânte sau să danseze. De modeling, ce să mai vorbim. Îţi dai seama că un proiect ca al meu, într-o ţară cu astfel de legi stricte, implică multe riscuri. Am reuşit însă să găsesc o faţă foarte frumoasă care mi-a dat curajul să organizez ceva la care nici nu visam: o şedinţă foto într-o moschee. Am avut şansa să găsesc cu ajutorul unor oameni binevoitori o ţinută tradiţională foarte rară şi, cu discreţie, am realizat fotografiile cu tânăra persană, în acea locaţie fabuloasă. Lumina dimineţii m-a ajutat enorm creând o atmosfera de basm oriental de care o să-mi amintesc toată viaţă.

Mihaela Noroc fotografie de moda travel photography

Ce oraş ţi-a plăcut cel mai mult şi de ce?

Sunt unele oraşe care îţi rămân în suflet, nu pentru că ar fi frumoase sau spectaculoase, ci pentru că acolo ai trăit momente de neuitat. Pentru mine un astfel de oraş a fost Teheran, capitala Iranului. Un oraş haotic, aglomerat, poluat şi neinteresant din punct de vedere arhitectural. Totuşi, acolo am reuşit să cunosc nişte oameni incredibili şi mi-am făcut zeci de prieteni. Am locuit în casele lor primitoare, am mers la petrecerile lor entuziasmante, am mâncat bucate minunate cot la cot cu ei şi am avut ocazia să experimentez stilul lor de viaţă.

proiectul BAW Mihaela Noroc fotografie de moda

Sunt alte oraşe în care nu m-am bucurat de aceeaşi interacţiune cu localnicii, dar am rămas impresionată de partea vizuală. Aici aş menţiona Kyoto, de exemplu, cu palatele şi templele sale splendide înconjurate de o natură parcă pictată.

Oricum, în general sunt mai atrasă în călătoriile mele de aşezările rurale, decât de cele urbane.

Cum le găseşti pe fetele pe care le fotografiezi?

Cred că răspunsul ar fi mai scurt dacă ar trebui să spun cum nu le găsesc. Această etapă a proiectului meu e de departe cea mai complicată. În primul rând scriu la zeci de agenţii de modele din ţările pe care le vizitez. De cele mai multe ori, ce îmi oferă ei nu e tocmai ce caut eu. Aşa că trebuie să fiu perseverenţă şi să le cer variante noi. Dacă nu iese nimic, apelez la cunoştinţe. Apoi, la site-uri specializate în modeling şi reţele de socializare, făcând efectiv scouting pe profilurile utilizatorilor. Nu de puţine ori mi-a fost blocat contul de facebook, datorită activităţii intense pe care am avut-o. Au fost momente în care am căutat şi săptămâni întregi un model potrivit pentru proiectul meu. Sigur, au fost şi cazuri fericite când am avut norocul să găsesc fete frumoase, în jurul meu. În acel caz fie le-am făcut 2, 3 fotografii pe loc, fie le-am invit la o şedinţa foto mai amplă, ulterior. Nu e însă uşor să convingi un necunoscut, dintr-o ţară îndepărtată, să îţi pozeze.

Oricum, în ultima vreme proiectul a crescut, am un portofoliu mai amplu, iar oamenii sunt mult mai deschişi.

Cum diferă colaborarea cu modele profesioniste de cea cu fete obişnuite, descoperite întâmplător?

Diferenţele sunt mari, dar, paradoxal, de multe ori mi-e mai uşor să lucrez cu fetele care nu au experienţă în domeniu. Asta pentru că multe modele sunt deja “şcolite” pe un stil de a poză mult prea ostentativ şi artificial pentru proiectul meu. În cazul lor, muncă mea e dublă. Mai întâi trec prin etapă “aşa nu” şi abia apoi ajung la “aşa da”. De asta, de multe ori prefer naturaleţea fetelor care n-au experienţă în domeniu. Nu mă înţelege greşit, iubesc să lucrez cu un model talentat cu care rezonez, dar nu e uşor să-l găsesc într-o ţară străină, într-un timp atât de scurt.

BAW Project travel photography

Cât anume este noroc într-o fotografie şi cât anume alegere?

Aş spune că poţi să faci o fotografie extraordinară şi fără să ai noroc. Însă doar cu noroc şi fără discernământ şi căutare, n-ai nicio şansă. Sigur, sunt momente în care soarta îţi scoate din nori soarele sau îţi aduce în cale un subiect nemaipomenit. Dar chiar şi acel moment e determinat probabil de flerul şi perseverenţa fotografului.

Cum alegi locurile în care le fotografiezi pe fete având în vedere că sunt oraşe noi, în care nu cunoşti locaţiile?

În unele oraşe nu petrec mai mult de două, trei zile. Tocmai de aceea încep să caut locaţii din timp, pe internet. Apoi, când ajung acolo mă plimb ore întregi să o descopăr pe cea mai potrivită. Uneori am nevoie de aprobări, alteori vremea sau lumina îmi joacă feste. Nu e deloc uşor, dar am avut nişte satisfacţii incredibile reuşind să fac şedinţe foto în locaţii fabuloase ca Oraşul Interzis din Beijing sau moscheea superbă din Iran de care povesteam mai sus.

proiectul BAW Mihaela Noroc

Călătoreşti singură? E sentimentul unei aventuri, sau mai degrabă se simte ca muncă?

Călătoresc alături de soţul meu. El mă ajută enorm pentru că, pe lângă proiect, trebuie planificată şi călătoria în sine. La două trei zile schimbăm locuri de cazare sau mijloace de transport. Avem nevoie de vize sau informaţii. Trebuie să avem grijă de securitatea noastră şi de sănătate. Trebuie să stabilim trasee şi să gestionăm atent bugetul. Toate astea, alături de proiect în sine, sunt activităţi complexe. Lucrez cu constintiozitate pentru BAWproject, dar în acelaşi timp trăiesc şi aventurăa vieţii mele şi mă bucur de locurile şi oamenii care îmi ies în cale.

Eşti în căutarea frumuseţii. De ce te atrage frumuseţea şi nu fericirea sau tinereţea etc etc?

Pentru că asta mă face să scot aparatul foto din rucsac, arzând de nerăbdare şi declanşându-l cu entuziasm. Frumuseţea e mai degrabă un atribut al imaginii, al vizualului. Iar personalitatea mea mai mult spontană, decât raţională, şi-a găsit împlinirea în zona asta.

Ai fotografiat femei frumoase din tot felul de ţări. Diferă felul în care este percepută frumuseţea de la o ţară la altă sau cumva imaginea asupra ce e frumos devine tot mai uniformă odată cu globalizarea?

Sigur, în multe locuri ale lumii idealurile de frumuseţe tind să fie influenţate de trendurile aduse de globalizare. Dar eu călătoresc în multe ţări unde globalizarea nici măcar nu există în dicţionar. În aceste spaţii, gusturile în materie de frumuseţe pot fi dintre cele mai ciudate, pentru un european.

Dar BAWproject nu este un proiect despre cum percep diverse culturi frumuseţea, ci despre cum percep eu frumuseţea, în diverse culturi.

Este frumuseţea echivalentă cu tinereţea?

Pentru mine, nu. Însă cele mai multe femei frumoase sunt şi tinere. Dar asta e doar statistică, iar excepţiile sunt cu-atât mai interesante.

Eşti într-o călătorie de explorare a frumuseţii. Ce defineşte frumuseţea?

Cred că frumuseţea e definită de gusturile fiecăruia. Chiar dacă media a încercat să creeze nişte tipare în ultimii zeci de ani, subiectivitatea fiecăruia dintre noi şi-a păstrat parţial supremaţia. Sigur, dacă ar trebuie să găsim o definţie am putea să spunem că frumos e ceea ce place cât mai multor oameni. Dar asta e ca şi cum ai spune că cel mai bun politician e cel care ia cele mai multe voturi.

proiectul BAW Mihaela Noroc fotografie de moda

Cum ai descoperit fotografia?

În copilărie petreceam foarte mult timp în atelierul tatălui meu, care e pictor. De-atunci s-a născut probabil pasiunea mea pentru artele vizuale. La 17 ani, când adolescenţa era pe sfârşite, mi-am dat seama că trebuie să aleg un drum. Am ales fotografia. Nu a fost dragoste la prima vedere şi nu de puţine ori s-a întâmplă să ne despărţim. A fost o relaţie complicată, dar în timp mi-am dat seama că asta e drumul meu iar acum iubesc enorm ceea ce fac.

Mai ţii minte care a fost primul tău aparat?

Un Yashica foarte uzat, care mi-a agăţat multe filme.

De ce te-a atras fotografia de modă?

Întotdeauna m-am simţit mai apropiată fotografic de subiectele vii decât de naturile statice. Îmi place enorm să socializez cu oamenii şi să le cunosc poveştile. Fotografia de modă a fost un teritoriu în care m-am înconjurat de oameni şi am avut libertatea de a experimenta. E un domeniu unde instantaneul şi conceptul se îmbină excelent iar piaţa competitivă te obligă să progresezi în permanentă. Aici mi-am găsit locul, fără a renunţă însă, la alte genuri de fotografie.

proiectul BAW Mihaela Noroc

Ce te-a determinat să iei fotografia în serios şi să nu o laşi să rămână un simplu hobby?

Ani de-a rândul am muncit în diverse locuri care n-aveau nicio legătură cu fotografia. Aşa am realizat cât de greu şi frustrant e să faci ceea ce nu-ţi place, pentru un venit lunar. Am suferit mult, dar asta mi-a dat puterea să invetesc toată energia mea în fotografie, încercând să o transform într-o meserie.

Cu ce aparat lucrezi acum?

De 4 ani lucrez cu acelaşi aparat: un Canon 5D, Mark ÎI. Înainte am lucrat pe Nikon.

Cum ai vrea să arate viitorul tău profesional?

Peste 7, 8 luni mă voi întoarce în ţară după ce voi vizită alte 15, 20 de ţări. Dar îmi doresc să continui BAWproject, mulţi ani de-acum înainte, atât în ţară cât şi în străinătate. E un proiect unic, original şi vreau să îl împărtăşesc cu cât mai mulţi oameni din lumea întreagă. Cu el şi cu alte proiecte în care mă voi implică, sper să îmbin toată viaţă pasiunea mea pentru călătorit cu profesiunea de fotograf.

Te trezeşti în diferite oraşe. Care au fost cele mai frumoase dimineţi ale tale?

Dimineţile în care nu a trebuit să mă trezesc la 4 sau 5, ca să prind un autobuz, un tren sau un vapor. Adică dimineţile în care m-am trezit de voie şi mi-am dat seama că nu visez, ci chiar trăiesc cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea.

Mihaela Noroc fotografie de moda travel photography