Cum să faci un portret bun: ce cred fotografii români (II)

Discutia despre cum să faci un portret bun a ajuns la partea a doua. Am dorit o diversitate a răspunsurilor, cât şi a tipurilor de fotografie de portret abordate: fotografie de studio, spontană, regizată etc. 

Am vorbit cu Andrei Pandele, unul dintre puţinii fotografi români care a documentat sistematic (şi sincer) perioada anilor ’70 şi  ’80, cu Bogdan Ivan, care se află pe lista scurta a ediţiei din 2014 a premiilor Sony World Photography, cu Alex Tomazatos, un fotograf tânăr, care documentează realitatea socială din Delta Dunării, cu Mihai Stetcu, fotograf cu o experienţă îndelungă în fotografia sportivă, dar şi cea de studio, cu Luiza Puiu, fotografă tânără din Timişoara, care este asistentă universitară la Universitatea Viena şi fotografiază pentru diverse reviste, cu Andrei Becheru, fotograf care documentează printre altele povestea Sulinei.  

Portret, de Andrei Pandele

“Ochii sunt ca nişte ferestre către suflet. Portretul este o interacţiune fericită (sau nu) între personalitatea subiectului şi cea a autorului. Îmi plac fotografiile reuşite cu subiecte relaxate. Prefer spontaneitatea, mai convingătoare, frumuseţii plastice, atât de tributară modei. Am convingerea că fotografiile, aşa zis artistice, mai mult, mai puţin manipulate, sunt regizate, edulcorate – şi implicit mai puţin credibile. Nu sunt adeptul unor portrete în care oamenii aşteaptă pasiv să fie imortalizaţi.”

Portret, de Bogdan Ivan

“Portretul acesta a fost făcut doar cu lumină naturală ce trecea printr-o perdea albă, lucru care a ajutat şi mai mult la difuzarea uniformă pe subiect. În opinia mea, prima regulă pentru un portret reuşit este aceea ca subiectul să fie relaxat, căci în caz contrar, oricât de mult ar încerca să ascundă lucrul acesta, se va vedea în fotografie. Doamna din imagine, deşi bolnavă, era foarte jovială şi încântată că i se fac fotografii.”

Portret, de Mihai Stetcu

“Fiecare fotograf are propria tehnică şi mod de abordare în realizarea unui portret. În opinia mea, pentru a obţine un portret reuşit în studio, trebuie să fii atent la toate detaliile cum ar fi: Alegerea modelului / Comunicarea cu modelul (modelul trebuie să se simtă în largul lui pe tot parcursul şedinţei foto) / Make-up &hairstyling / Alegerea lentilei (eu prefer focale de peste 50mm) / Setup-ul flashurilor / Muzică (un factor extrem de important)

Fotografia pe care o vedeţi a fost realizată în studio cu Nikon D800, obiectiv Nikkor 85mm f/1.4, ISO 125, f/5.6, S 1/160 WB 4850 K, RAW, iar pentru flashuri am folosit următorul set-up: fundal gri/ lumina principala un flash cu softbox octa 135cm + grid/ un panou alb de reflexie în zona pieptului modelului/ două flashuri cu softboxuri stripe folosite că lumina de contur fiecare având câte un panou negru că lumina lor să nu ajungă pe fundal/ un flash cu filtru de difuzie şi voleţi pentru iluminarea fundalului.”

Fratii Serbov, de Alex Tomazatos

“Pe fraţii Serbov tot oraşul îi ştie de oameni voioşi şi de treabă. Prima dată când i-am văzut trişti a fost în ziua în care şi-au înmormântat tatăl. Am întâlnit cortegiul funerar pe malul Dunării şi l-am urmat până în afara oraşului, la cimitir. Nu prea am fotografiat decât foarte puţin pe ultimul drum şi doar de pe margine, în principal din cauză că nu doream să incomodez, iar lumina nu ajuta nici ea deloc. Am stat la înmormântare şi apoi m-am apropiat de cei doi fraţi. Am schimbat câteva vorbe şi apoi i-am întrebat dacă ei vor să le fac o fotografie. Ce m-a surprins nu a fost răspunsul afirmativ, cât a fost reacţia lor la prezenţa unuia care fotografiază înmormântarea tatălui lor. Erau foarte mulţumiţi că cineva s-a nimerit acolo pentru câteva ultime fotografii cu tatăl, ceva normal chiar şi în acele momente grele.

Infuzat pe de-o parte cu prejudecăţile părinţilor care văd fotografierea înmormântării ca ceva oarecum bizar şi deloc necesar, iar pe de altă parte văzând moartea ca ceva absolut firesc, încerc să înţeleg de ce omul nu îşi fotografiază înmormântările aşa cum îşi fotografiază nunţile, ambele fiind evenimente la fel de importante în viaţă.”

Portret, de Andrei Becheru

“De cum am citit întrebarea “cum să faci un portret bun?”, am tot ezitat în mod instinctiv să scriu despre acest subiect, şi nu neapărat pentru că este genul de întrebare pe care ar trebui să o eliminăm (!), ci pentru că implică o standardizare. Porneşti cu un subiect şi te gândeşti cum să îl înfăţişezi. Până la urmă, poate fi vorba de nişte întâmplări cu totul neprevăzute. Să zicem, portretele lui Francis Bacon, create printr-un accident produs cu vopsea pe pânză, nu în mod deliberat; lucru care cred că se leagă într-un fel şi de ce spunea Cartier Bresson, pentru că de la un punct, chiar trebuie să eviţi să te forţezi, să eviţi să te străduieşti prea mult.

În cazul meu, când am ajuns în ultimul vagon de tren, câinele stătuse deja tot drumul cu botniţă pusă. Mie îmi plac foarte mult ogarii, aşa că nu m-am abţinut să nu socializez cu el. L-am rugat pe tip să mă lase să-i pozez câinele, a  acceptat şi i-a dat ogarului botniţa jos. Câinele stătea ridicat pe labele din spate, proptit pe o bicicletă încărcată cu bagaje, rezemată de peretele vagonului. Am declanşat de vreo 3-4 ori cred. Apoi toţi ne uitam în linişte afară pe geam, inclusiv ogarul. Imediat după, câinele a avut o reacţie spontană, a coborât de pe bicicletă, iar eu am mai făcut încă o poză, cea pe care am ales-o acum.”

Portret, de Luiza Puiu

“Cineva spunea că elementele clasice care definesc o fotografie bună sunt subiectul, compoziţia, cromatica şi emoţia. Fotografiile geniale strălucesc în toate cele 4 criterii, fotografiile bune sunt cu atât mai interesante, cu cât întrunesc mai multe din ele.  Însă elementul miraculos al fiecărei fotografii, cred eu, acela care ne atrage atenţia pentru mai mult de o secundă, e emoţia. Probabil că într-o societate în care sentimentele şi emoţiile sunt strict private iar oamenii trebuie să „funcţioneze“ zilnic şi să păstreze distanţa de politeţe, să vezi emoţii în imagini e cu atât mai atrăgător. De acest fapt se foloseşte în special publicitatea – cu zâmbetele „colgate“ pe aproape fiecare produs.  Cert este că emoţiile, în special cele sincere ne captivează ca o poveste. ”

Citeşte aici prima parte a articolului: Cum să faci un portret bun: ce cred fotografii români (I)

Voi ce credeţi? Care sunt elementele esenţiale pentru un portret bun? Legat de tehnică, ce aparate şi ce obiective folosiţi pentru un portret? Ce fotografi de portrete vă plac?