Fotojurnalistul Octav Ganea de la Mediafax a testat Nikon Df si isi prezinta concluziile in review-ul de mai jos. 

La nici 24 ore dupa un apropo deloc subtil batut in directia F64, in redactia Mediafax a ajuns o cutie neagra. Recunosc, filmuletul din toamna lui 2013 care anunta Nikon-ul Df si vorbea despre “pure photography” m-a intaratat. Parte pentru ca sunt adeptul zicalei “nu camera face pe fotograf” (iar camerele ce le imita pe cele din vremea filmului par sa vrea exact asta) si parte pentru ca voiam sa vad daca si in ce masura cei de la Nikon au respectat valorile anilor de glorie ai seriei F.

Review Nikon Df: fotografie pura (sau nu?)

Ce este Nikon Df, din punctul meu de vedere? Un D4 partial strangulat tehnic (numar de cadre in rafala, puncte de focus, viteza autofocus) fie din cauza lipsei de spatiu in cutia mai mica fie din ratiuni de marketing, gata sa faca fata celor mai multe dintre necesitatile unui fotograf de presa, o camera rezistenta si gata de aruncat pe umar si iesit pe strazi. Senzorul full frame, luat direct de la fratele lui de top, D4 şi procesorul de imagine care  il insoteste fac ca imaginile livrate de Df sa se mentina la acelasi standard precum cele ale multor altor camere din zona de pret. In ceea ce priveste ISO, mai exact valorile ridicate ale ISO, Df se mentine in traditia inceputa de D3, ba mai mult ridicand si el stacheta cu nivelul mic al zgomotului de imagine in zona ISO 3200. ISO 12800 nici nua fost atins, cred ca o camera ce incearca sa recreeze sentimentul si modul de lucru al anilor 80-90 nu ar trebui sa aiba ISO 12800.

Si asta ridica principala mea intrebare. Daca vrei sa ii livrezi clientului “pure photography”, de ce sa nu duci totul pana la capat? Daca poti oferi asemenea rezolutie, o constructie foarte solida intr-un corp de camera cu un aspect deosebit, de ce sa introduci optiunea de detectare a fetei, optiunea de HDR sau cea de “efect de miniatura”? De ce sa nu ramai la notiunile de baza ce i-ar stimula pe mai multi sa abordeze fotografia intr-un mod “pur” decat sa incarci camera cu optiuni demne de o compacta a anului 2012?

Cum lucrezi cu  Nikon Df

Din punct de vedere al usurintei in utilizare, camera nu iti cere mult timp pentru a te obisnui cu modul ei de lucru, designul clasic lasand la indemana comenzile pentru timp, compensarea expunerii si ISO asa cum e normal. Mai mult de atat, pe spatele aparatului si in zona din fata, sub declansator, exista doua rotite, inspirate din designul dSLR-urilor moderne, care usureaza accesul la setarile expunerii, timp si diafragma. Spre exemplu, daca timpul ales din selectorul de pe partea de sus a camerei este de 1/500 din rotita din spate poti urca sau cobori cu cate un stop de expunere, lasandu-ti de ales, ajungandu-se la un compromis, din punctul meu de vedere, care usureaza foarte mult utilizarea.

In ultima zi de test camera m-a insotit la repetitiile unei piese de teatru unde am putut sa ii testez reactiile in semi intunericul scenei. In conditiile de lumina disponibila de pe scena si mai ales din spatele ei, nu o data a trebuit sa recaut un punct cu un contrast puternic pentru ca la prima incercare unul dintre cele 39 de puncte de focus ma dezamagise. Lucrul asta s-a intamplat cu o frecventa redusa, dar s-a intamplat, lasandu-ma sa cred ca in mod clar exista o alternativa mai buna pentru modulul de autofocus.

Constructia clasica a DSLR-ului Nikon Df

Din punct de vedere al ergonomiei, Df-ul este evident, dezavantajat de constructia clasica. Am descoperit pe parcursul testului ca pe cat de usor e sa il iei cu tine peste tot pe atat de greu e sa il simti in mana asa cum simti un dSLR moden, pentru ca in perioada de glorie a seriei F de la Nikon era mult mai important sa faci un corp de camera compact si solid decat sa ii oferi utilizatorului un confort sporit, lucru de inteles in perioada aceea dar putin mai greu de digerat acum, cand ergonomia unor camera ca D4 sau D800 este mult imbunatatita.

M-am simtit bine alaturi de Df, l-am trecut prin mai multe probe ale utilizarii zilnice in cadrul Mediafax, mai putin un eveniment de sport. A livrat pas cu pas imagini de calitate in teren, la un protest, la un mini reportaj pe tema economica, la o sedinta foto in studio si la repetitii de teatru in lumina putina. Mai mult de atat, intre toate evenimentele de care am vorbit mai sus, am simtit ca il pot avea la indemana si pe drumurile dinspre si inspre evenimente. Fiind mult mai mic decat SLR-urile normale poate fi usor de tinut la indemana cand calatoresti, lucru de care m-am bucurat in toate zilele de test. Si cat se poate de sincer, din punctul meu de vedere acesta este marele avantaj al lui Df, mobilitatea crescuta, posibilitatea de a-l avea oricand la tine pentru ca este pur si simplu mai putin invaziv decat alte SLR-uri digitale mai voluminoase, livrand totusi imagini de calitate.

Concluzia la DSLR-ul Nikon Df

Concluzia mea ? Df-ul este o un aparat potent si robust, gandit si construit dupa chipul si infatisarea unor camere care au facut istorie in campul muncii fotografice si care are in interior tehnologia zilei de azi, un amestec care va duce la vanzari constante. Dupa ce l-am testat i-am recunoscut pe deplin calitatile, dar imi pastrez afirmatia facuta in momentul in care s-a anuntat lansarea lui, in toamna: in piata zilelor noastre, in care exista deja optiuni cel putin la fel de bune in aceeasi zona de pret, poate chiar mai jos, Df-ul lucreaza cel putin la fel de mult la a-ti construi tie o imagine de fotograf pe cat de mult lucrezi tu la un cadru bun.

Nikon Df poate fi cumparat de la magazinul F64, online si offline, in varianta simpla sau cea de kit, cu obiectivul nou de 50mm f1.8.

[products ids= 125009206]