Review Panasonic LUMIX GM1

Vlad Bogdan a realizat un review la aparatul foto mirrorless Panasonic LUMIX GM1

In septembrie 2008 Panasonic lanseaza in premiera un nou sistem de camera compact, mirrorless.

Startul a fost dat de seria G urmat de GF, GX, GH, iar acum cel de-al cincilea GM. Aparatul foto mirrorless Panasonic LUMIX GM1, este cel mai nou membru al familiei mai exact mezinul celor de la Panasonic. Lumix GM1 este cel mai mic si cel mai usor din gama sa. Se adreseaza in general celor care isi doresc o trecere nu foarte mare de la un compact la un aparat mult superior. Desigur, nici unui profesionist nu i-ar strica o jucarie atat de mica atunci cand nu este nevoie sa-si care intregul arsenal.

Dispune de un sensor micro four thirds de 16 milioane pixeli, acelasi sensor care se gaseste si pe varful de gama, Panasonic Lumix GX7. Conform celor de la Panasonic au fost nevoiti sa reduca dimensiunea fiecarei component e pentru a ajunge la marimea de acum. Desi dimensiunea senzorului a ramas aceeasi, corpul aparatului a fost redus cu aproximativ 40% fata de GX7. Ca si Olympus  dispune de aceeasi montura iar implicit si de aceleasi obiective plus lentilele de la alti producatori de micro four thirds, Sigma, Samyang, Tokina. De ajuns cu istoria asa ca hai sa trecem la lucruri mai serioase.

Ca si angajat in cadrul F64 dar si responsabil de zona mirrorless am avut primul onoarea si curiozitatea de a vedea aceasta minune mica. Spre sfarsitul programului am fost contactat de colegii mei din depozit ca au ceva bun pentru mine. Interesant, dubios, am zis hai sa vad despre ce este vorba. Eram asteptam de “ puiul “ familiei Lumix. Nici nu l-am luat bine ca am si fost asaltat de colegi, mai mult curiosi sa vada ce e de capul lui. Design placut si cu gust. Un lucru bun dar acum trebuia sa vedem ce stie sa faca cu adevarat acest aparat foto mirrorless.

Cateva cadre trase, analizate mai mult de 100% si am ramas placut impresionati. Asa cum au spus si colegii “ Frate e chiar tare “ si chiar este. Nici nu am stat mult pe ganduri, mi-am zis ca trebuie sa ne cunoastem mai bine asa ca va fi nevoit sa vina cu mine acasa. Dupa ce am primit acordul celor mai mari, l-am luat bucuros, era vineri seara iar week-end-ul meu liber abia incepea. Am ajuns acasa, m-a recunoscut si am inceput sa-l analizez un pic in detaliu.

Review aparat foto mirrorless Panasonic LUMIX GM1: Caracteristici

Primul aspect: Panasonic LUMIX GM1 are un design classic cu o constructive metalica imbracat intr-o material ce se aseamana cu pielea. Intr-un cuvant, retro. Dotat si cu un obiectiv de 12-32mm ( echivalentul unui 24-64) lansat in acelasi timp cu aparatul. Obiectivul trebuie extins pt ca aparatul sa fie functional. Este acelasi sistem de blocare ca la obiectivele de kit de la Olympus. Pe cealalta parte dispune de un monitor tactil de 3 inch. Ar fi fost dragut daca avea un viewfinder, patina de blit sau un grip, macar una dintre cele enumerate dar stau si ma gandesc ca altfel nu aveau cum sa vina cu ceva revolutionar. Una peste alta daca chiar ai nevoie de toate lucrurile astea sunt si alte optiuni cu specificatii asemanatoare.

Asa cum se vede si in imaginea de mai jos, partea de sus a aparatului este compusa din nelipsita rotita care cuprinde functiile de P, A, S, M, Intelligent AUTO, Scene, Creative control, movie si 2 setari de custom. On/Off cu declansatorul iar dupa aceea rotita de modificare a focalizarii. In centru Fn1, cel putin la mine era butonul de activare a functiei wi-fi si conectarea acestuia cu un smartphone. Conectarea se face foarte simplu cu conditia ca pe un telefon sau pe o tableta sa fie instalata aplicatia Image App care se gaseste free in magazinele online Android respectiv iOS.

aparat foto mirrorless Panasonic LUMIX GM1

Din aparat New Connection si imediat ne apare username-ul si parola dupa care din telefon sau tablet se activeaza wi-fi ul, imediat ce am gasit numele aparatului, connect, ii introducem parola iar dupa aceea pornim aplicatia care am instalat-o. Miscarea si informatiile primite nu sunt chiar in timp real avand o intarziere de 1,2 secunde ceea ce mi se pare normal. Control integral al camerei iar ce m-a deranjat foarte tare este faptul ca se deconecta la un interval de timp desi eram la o distanta mica. Declansarea se face direct din telefon/tablet iar imaginile captate se vor salva in memoria acestuia.

Panoul din spate este destul de simplu, pe langa ecranul de 3 inch in partea dreapta avem cateva butoane, inregistrare video, redare, menu, white balance , compensarea expunerii, moduri declansare etc.

Daca toate componentele acestui aparat au avut de suferit sa nu uitat ca si blitz-ul a fost putin modificat. Acesta dispune de un nou tip de ridicare, pantograph-type, greutarea i-a fost micsorata iar miscarea lui se face de sus in jos.

Avand acelasi sensor ca si fratele lui mai mare mare GX7, ambele camere au suferit cateva modificari la nivelul diodelor foto. Fiind marite cu aproximativ 10% acestea vor capta mai multa lumina rezultand in final o calitate mai buna a imaginii cu aprox 25%. 

Chiar si in valori ridicate ale sesibilitatii acesta reuseste sa pastreze detalii si textura, asa cum spun si cei de la Panasonic.
Textura imbunatatita cu 10%
Detalii chiar si la ISO25600
Aplicarea unui NR puternic la declansarea in lumina scazuta a zonelor intunecate si plate ce va rezulta o imagine clara si fara parti aspre.

Am tot vorbit de date tehnice si imbunatatiri dar cea mai buna metoda de a le vedea este exemplul.  In ultimul timp observ o crestere a interesului fata de ISO. Desi este un aparat mic, asa cum am mai spus am ramas surprins de cat de bine poate Panasonic LUMIX GM1 sa scoata o imagine la o sensibilitate ridicata.

Am folosit urmatoarele valori ale ISO: 200, 400, 800, 1600, 3200, 6400, 12800, 25600

Dupa ce am luat aparatul la joaca, nu dupa mult timp am simtit nevoia unui zoom mai mare, norocul meu a fost ca in continuare cei de la Panasonic pastreaza functia de Teleconvertor sau mai exact zoom digital. Ca in orice zoom digital nu te poti astepta sa imaginea sa fie cine stie ce dar te ajuta atunci cand ai nevoie.

aparat foto mirrorless Panasonic LUMIX GM1

Imagine realizata de pe malul opus al parcului cu tot zoom-ul la maxim cu aparatul foto mirrorless Panasonic LUMIX GM1. La prima vedere imaginea este buna iar cu un pic de zomm in ea se vede cum detaliile nu mai exista.

Functia de Creative Control la aparatul foto mirrorless Panasonic LUMIX GM1

Pe langa dimensiunea redusa si sensibilitatea iso care isi facea treaba foarte bine, mi-a placut enorm de mult ca avea o multitudine de filter prestabilite pentru diferite situatii. Se pot scoate fotografii chiar minunate cu ajutorul lor. Din cate stiu GM1 detine cele mai multe filter de acest gen cu un numar de 22.
Mai jos se pot vedea toate cele 22 cu cate un exemplu afferent.

imagine 6

 

Moduri presetate ( SCENE ) la camera mirrorless Panasonic LUMIX GM1

Pe langa modurile creative, GM1 mai dispune de inca alte 23 scene presetate. Acestea sunt Clear Portrait / Silky Skin / Backlit Softness / Clear in Backlight / Relaxing Tone / Sweet Child’s Face / Distinct Scenery / Bright Blue Sky / Romantic Sunset Glow / Vivid Sunset Glow / Glistening Water / Clear Nightscape / Cool Night Sky / Warm Glowing Nightscape / Artistic Nightscape / Glittering Illuminations / Clear Night Portrait / Soft Image of a Flower / Appetizing Food / Cute Dessert / Freeze Animal Motion / Clear Sports Shot / Monochrome / Panorama.

aparat foto mirrorless Panasonic LUMIX GM1

Fotografie realizata din mana 1/10, iso3200, +0.3 step.

Low light AF la aparatul foto mirrorless Panasonic LUMIX GM1

Lumix GM1, este capabil sa focalizeze chiar si in lumina scazuta cum ar fi fotografierea in lumina lunii sau mai exact sub cerul instelat. Datorita sistemul bine pus la punct nici nu mai este nevoie de lampa de autofocus.

Vivid Sunset

aparat foto mirrorless Panasonic LUMIX GM1

 

Impressive ART

aparat foto mirrorless Panasonic LUMIX GM1

Vivid Sunset

aparat foto mirrorless Panasonic LUMIX GM1

Movie MODE la camera foto mirrorless LUMIX GM1

Lumix GM1 permite de asemenea realizarea de filme cu o calitate foarte buna, full hd avand un sunet stereo. Calitatea este una buna, iar sistemul de stabilizare isi face simtita prezenta mai ales la filmarile din mana.
Camera dispunde si de un conector HDMI pentru redarea filmelor pe un televizor HD.
In modul de filmare exista posibilitatea de a allege modul de declansare. Prioritate de diafragma sau de timp. Declansarea filmarii se va face de pe clasicul buton rosu situate deasupra butonului de play.

Alte specificatii tehnice Panasonic LUMIX GM1:
Format sensor: Crop (1.3x – 2x)
Format fisiere: Foto: JPEG(DCF, Exif 2.3), RAW, MPO (3D) 
Video: AVCHD (Audio Dolby Digital 2ch) / MP4 (Audio AAC 2 canale)
Senzor: CMOS 4/3 (17.3 x 13 mm)
Tip Focalizare: AF detectie de contrast, MF.
Mod focalizare:
Single-servo AF (S)
Continuous-servo AF (C)
Manual Focus (M) asistat de focus peaking
Face detection 
AF Tracking 
23-area-focusing 
1-area-focusing 
Pinpoint
Sensibilitate: Auto, 200-25600
Tip Obturator: electronic si mechanic
Viteze obturator: 120 – 1/16000 sec
1/16,000 maximum shutter speed (with all-electronic shutter)
Interfata computer: Wi-Fi
USB 2.0 High Speed
Iesire video: miniHDMI TypeC
Display LCD: Ecran LCD tactil 3.0inch (7.6cm) 1,036,000
Dimensiuni: 98.5 x 54.9 x 30.4 mm
Greutate: 204 (cu baterie si card)

Bile albe:
Sensibilitate iso buna
Dimensiuni reduse
Declansator rapid si silentios
Autofocus rapid 
Calitatea buna a imaginilor

Bile negre:
Distanta minima de focus prea mare, cel putin pt obiectivul de kit
Acumulator mic: aproximativ 250 de cadre.

 

Alte impresii la camera mirrorless Panasonic LUMIX GM1

Inainte de a incheia prin ultimele cuvinte acest articol as dori sa imi exprim propria parere. Asa cum am spus si mai sus pe undeva pe acolo mi-a placut foarte mult aparatul.Il puteam lua foarte usor intr-un buzunar fara sa ma incurce mai deloc. In general acest aparat poate fi folosit cam de orice fotograf, fie el entuziast, profesionist sau chiar in activitatile zilnice din dorinta de a capta anumite moment.

[products ids=125008459]

 

Alți fotografi au mai citit și:

1 Comment

  • Un review obiectiv, felicitari!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.