Spyder 4TV HD sau cum sa calibrati televizorul

V-ati luat un televizor cu diagonala mare, ultima generatie de LED, cu functii SMART si toate bunatatile? Vreti sa va bucurati de cea mai buna calitate posibila a imaginii? Pentru asta, va trebui sa invatati cateva notiuni despre cum sa calibrati televizorul.

Din fabrica, aproape toate TV-urile sunt setate pe moduri care sa va ia ochii cu contrastul taios si culori super saturate, dar aceasta redare este cat se poata de falsa si inselatoare. In plus, toate au activate un mod care sa faca miscarea sa fie super lina (am povestit aici despre Soap Opera Effect si despre cum se poate dezactiva). Televizoarele trebuie setate astfel incat sa vizualizati un film sau orice alt material asa cum a fost gandit si colorizat de catre cei care l-au realizat.

De aceasta data, vom vorbi despre calibrare si despre un dispozitiv care poate sa faca asta, Spyder 4TV HD de la Datacolor.

Spyder 4TV HD

Dispozitivul Spyder 4TV HD, calibrator TV

Asemenea calibrarii monitoarelor, acesta functioneaza masurand anumiti parametri si raportandu-i la un sistem de referinta. In urma masuratorilor, Spyder 4TV HD va indica valorile ce trebuie setate pentru cea mai naturala imagine.

Pachetul contine dispozitivul de calibrare propriu-zis, o carcasa de plastic cu corzi elastice pentru prinderea de televizor si nu mai putin de 4 discuri, 3 DVD-uri si un Blu-Ray. Inainte de toate, trebuie sa instalati aplicatia Spyder4TV HD pe un calculator. Da, veti avea nevoie de PC sau Mac pentru calibrare, iar in momentul calibrarii, acesta trebuie sa fie langa televizor.

Spyder 4TV HD

Spyder 4TV HDSpyder 4TV HDSpyder 4TV HD

Bun, urmeaza atasarea dispozitivului de calibare. In primul rand, atasati cele 2 corzi elastice de carcasa de plastic, dupa care prindeti-le de televizor. Una dintre corzi trece prin cele 2 urechi superioare, iar cea de-a doua prin urechea inferioara. Carcasa de plastic trebuie pozitionata prin tensionarea corzilor cat mai pe centrul televizorului.

Spyder 4TV HD

Apropo de televizor, acesta trebuie sa fie pornit de minim 20-30 de minute inainte de calibrare. Acum tot ce trebui sa faceti este sa pozitionati calibratorul in carcasa, iar cablul acestuia sa il introduceti in calculator/laptop. Sunteti gata de calibrare!

Spyder 4TV HD

Sa vorbim putin putin despre televizor. Asa cum stiti, exista mai multe moduri presetate, cum ar fi movie, dynamic, standard etc. Indiferent de cel pe care il alegeti, trebuie sa dezactivati toate functiile dinamice, cum ar fi dynamic contrast, si asta pentru ca in timpul calibrarii, imaginea afisata nu trebuie sa sufere nicio modificare.

O alta observatie importanta este ca trebuie sa efectuati calibrarea in conditii de iluminare standard din camera, dar sa nu aveti o sursa de lumina care “bate” direct in televizor. In niciun caz sa nu fie bezna in camera, pentru ca asta influenteaza considerabil calibrarea.

Era sa uit! Asa cum v-am spus, in pachet vin 4 discuri, unul de instalare si trei cu diferite tipare (test patterns) pe care se vor efectua masuratori. Am avut un Blu-Ray player conectat la televizoare (am calibrat o Plasma LG si un LED Samsung pentru acest test).

In timpul calibrarii, va trebui sa folositi telecomanda player-ului (puteti introduce discul si in unitatea optica a calculatorului, dar va fi putin mai complicat), pentru a schimba pattern-urile de test.

Aplicatia va cere inainte de calibrare sa specificati setarea curenta pentru contrast, luminozitate, culoare, tint si temperatura de culoare si valorile minime si maxime. In cazul in care numele acestora nu corespunde sau daca televizorul vostru nu include un parametru, el trebuie debifat din aplicatie.

Spyder 4TV HD

Din pacate, la capitolul documentatie,  Spyder 4TV HD sta cam prost si nu ofera mai multe detalii despre fiecare parametru, mai ales despre tint si temperatura de culoare, care difera intre televizoare. De altfel, testul de tint a dat eroare pe cele doua televizoare pe care am testat, un LED Samsung si o plasma LG si am fost nevoit sa il las cum era initial.  

Asadar, dupa ce incepeti procesul, aplicatia va efectua mai multe masuratori pentru fiecare parametru, urmand sa va ofere valoarea optima pe care trebuie sa o setati.

Odata ce procesul se incheie, vi se va genera un document cu valorile noi si cele precedente. Nu uitati sa aplicati setarile pentru toate input-urile.

Concluzii despre Spyder 4TV HD (sau cum sa calibrati televizorul)

Spyder 4TV HD de la Datacolor isi face treaba destul de bine si, daca nu intampinati dificultati, veti avea un televizor ce reda perfect materialul video. Nu trebuie sa vi se para ciudat daca, in urma calibrarii, imaginea o sa vi se para mai “plata” ca inainte, mai ales daca l-ati avut setat pe un mod ca “dynamic” (o setare Samsung cu contrast si saturatie extrem de ridicate). In plus, folosind test pattern-urile de pe disc, puteti seta si claritatea (sharpness-ul).

Partea neplacuta este ca procesul dureaza cam mult si este anevoios, iar software-ul nu este cel mai prietenos. Pretul cerut pentru Spyder 4TV HD poate fi cam mare pentru un singur utilizator asa ca daca tot vreti sa va calibrati TV-ul, va recomand sa va gasiti 2-3 prieteni la fel de pasionati si sa il cumparati impreuna.

Pana la urma, totul se rezuma la cat sunteti de pretentiosi sau obsedati de calitatea imaginii, mai ales dupa ce ati petrecut ca mine ore intregi inainte de a va cumpara televizorul.

Va urez calibrare usoara si fara incidente!

[products ids=1049662]

Alți fotografi au mai citit și:

1 Comment

  • Lasind ce ne place la o parte trebuie sa spun un lucru si anume:Cineva si de undeva trebuie sa invete consumatorul ca trebuie sa calibreze orice panel LCD sau OLED pentru calitate maxima a vizionarii.Mare pacat ca nu se face acest lucru organizat la vinzatori in cooperare cu cei care au produsele la vinzare.Cultura se invata,nu se capata peste noapte.Trebuie sa ne informam si sa actionam daca tot avem niste scule si la ce bani..

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.