Prietenii Altfel – Terapie asistata de animale

Proiectul Prietenilor Altfel a inceput odata cu o vizita alaturi de Aksel si Luck (doi Golden Retriever-i) la Fundatia “Un Copil O Speranţa” din Sibiu. Aici sunt ajutaţi copiii cu diferite dizabilitati: de la Tulburări din Spectrul Autist până la Sindrom Down sau Dizabilităţi psiho-neuro-motorii.
Aceea a fost ziua in care s-a decis ca trebuie să contribuie la recuperarea acestor copii. Aşa au prins contur şedinţele de Terapie Asistată de Animale. De atunci, în fiecare zi, de luni până joi, merg câteva ore la Fundaţie pentru a aduce un zâmbet pe chipurile copiilor, greu încercaţi de soartă.
De ce această formă de Terapie? Pentru că este una din formele de terapie care se apropie cel mai mult de sufletul copilului. Câinii îi acceptă, încurajează, iubesc pe micuţii aflaţi în situaţii speciale în mod necondiţionat, ei nu pun preţ pe aspectul fizic sau pe condiţia socială. Ei îi privesc pe toţi copiii în acelaşi mod: cu multă dragoste.
Au început această activitate ca voluntari, iar acum sunt angajaţi cu drepturi şi obligaţii depline, însă situaţia nu s-a schimbat cu nimic, doar ca isi petrec mai mult timp în preajma copiilor de la Fundaţie.
Planuri de viitor. Marele lor vis în ceea ce priveşte Terapia Asistată de Animale este crearea unui centru de formare a echipelor de intervenţie om-câine, echipe care să ajute cât mai mulţi copii aflaţi în dificultate. I-ar bucura să reuşeasca sa ofere un cadru propice şi pentru formarea câinilor însoţitori de terapie care, după ce trec printr-un program de formare specific acestor câini, să fie adoptaţi de familii care au nevoie de ajutor în lupta cu diferite afecţiuni.
F64 nu a ramas indiferent la povestea acestor copii si incearca sa sprijine actiunile Prietenilor Altfel prin promovarea lor.
06, the poetic cats - vol I
Mai jos poti gasi evenimentele pregatite de catre cei de la Prietenii Altfel. Acestea se vor desfasura la Zoomania, Sibiu. Adresa: Parcul Comercial “European Retail Park Sibiu”. Telefon: 0269.224.434; Mobil: 0730.111.499
Data: 7 septembrie 2013
Ora: 10.00 – 10.45
Eveniment: Atelier “Copii şi câini – prietenie fără riscuri”– va conţine informaţii de bază referitoare la modul în care copiii trebuie să interacţioneze cu câinii astfel încât să evităm situaţiile riscante şi neplăcute. Susţinut de Alexandra Stăncescu-Nicula.
Data: 7 septembrie 2013
Ora: 19.00 – 19.30
Eveniment: Expoziţie foto “Prietenii Altfel”. Andrei Marcu va prezenta fotografii cu pisici din diverse oraşe ale lumii, iar Cristian Bassa va aduce în faţa dumneavoastră o parte din “Pisicile Poetice”. Fotografiile prezente pot fi achiziţionate, iar banii vor fi donaţi integral către Fundaţia „Un Copil, O Speranţa”. Expoziţia va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii septembrie.
Dată: 8 Septembrie 2013
Ora: 10.00 – 10.45
Eveniment: Atelier “Prietenii Altfel ai Copiilor Speciali” – va oferi informaţii despre Intervenţiile Asistate de Animale (Terapia Asistată de Animale şi Activităţile Asistate de Animale) acordate persoanelor cu diferite dizabilităţi (Tulburări din Spectrul Autist, Sindrom Down şi alte dizabilităţi psiho-neuromotorii). Susţinut de Alexandra Stăncescu-Nicula.
Intrarea este libera, asa ca va asteptam in numar cat mai mare.

Alți fotografi au mai citit și:

1 Comment

  • Incredibilă diferența de atitudine între susținătorii eutanasiei pentru animalele fără stăpân și cei care prezintă proiectul de mai sus: despre primii citești în toată media, iar despre ultimii mai găsești câte un articol rătăcit pe bloguri,
    Felicitări pentru ideea promovării acestei acțiuni.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.