Aurora Boreala

Postat de: Alex Conu Alex Conu

Acum vreo 24 de ani, decupam desene și fotografii ale Aurorei Boreale și le lipeam într-un caiet de însemnări astronomice. Erau imagini alb-negru, dar, citind povestea atașată lor, îmi imaginam perdelele verzi unduindu-se deasupra capului. După o vreme, m-am apucat de astrofotografie. Am fotografiat galaxii, nebuloase, roiuri stelare, comete, eclipse, planete, meteori, ocultații, tranzite ș.a.m.d. Într-un cuvânt, am fotografiat cam tot ce se poate întâmpla pe cer. Însă, Aurora Boreală lipsea de pe listă. Anul acesta, lista s-a completat.

Pentru observarea și fotografierea fenomenului, am ales Insulele Lofoten, aflate în Nord-Estul Norvegiei, la câteva grade Nord de Cercul Polar. Deși se află în zona de climă arctică, Insulele Lofoten prezintă cea mai mare anomalie termică pozitivă corelată cu latitudinea. Astfel, datorită Gulf Stream-ului, în tot timpul anului, în Lofoten, clima e blândă. Pe parcursul excursiei, temperatura nu a scăzut sub -3 grade Celsius. Vreme de tricou, nu alta! Arhipelagul Lofoten se află sub Ovalul Auroral Nordic. Ovalul ăsta e un fel de centură ce înconjoară Polul Nord Magnetic al Pământului. Dacă te afli sub el, șansele de a vedea Aurora cresc considerabil. Am fost la vânătoare de Auroră în luna martie, în preajma echinocțiului de primăvară, pentru că, statistic, activitatea e mai intensă în această perioadă. Și am avut noroc. De fapt, m-am pregătit temeinic, înainte.

F64 și Canon România au fost alături de mine în tentativa de a fotografia Aurora Boreală. Am avut cu mine un corp Canon EOS 5D Mark III, două corpuri Canon EOS 6D și mai multe obiective: Canon EF 16-35mm f/2.8L II USM, Canon EF 17-40mm f/4L USM, Canon EF 70-200mm f/2.8L IS II USM, Canon EF 50mm f/1.4. Pentru că e greu să fotografiezi cerul nocturn “din mână”, am luat cu mine și două trepiede: unul compus din picioare Giottos MT9360 Professional și cap Slik SBH-200DQ și unul compus din picioare Giottos MT9370 Professional și cap Manfrotto 808RC4. Un alt accesoriu util astrofotografului este declanșatorul cu fir, așa că am avut mai multe asemenea dispozitive de tip Micnova MQ-TC1 și Canon RS-80N3. Trusa a fost completată de mai multe încălzitoare pentru obiective (nu le-am folosit, datorita atmosferei uscate), de briceagul elvețian și de o unealtă multifuncțională care se transformă în orice îți trece prin cap. Aveți grijă cum vă faceți bagajul când plecați să fotografiați în locuri mai greu accesibile. E suficient să uitați o mufă adaptoare.

Nu o să vă povestesc foarte multe despre experiența turistică din Lofoten. Pentru asta, vă invit să citiți doipeglob.ro. Vă spun doar că e cel mai frumos loc pe care l-am văzut vreodată. Lofoten pur și simplu te fascinează. Te fascinează prin modul în care se schimbă totul, de la oră la oră sau chiar mai repede. Acum plouă, imediat apare Soarele, apoi totul e învăluit într-o ceață lăptoasă și nu mai vezi la 50 de metri, după care începe să ningă calm, vântul începe să bată, totul se tranformă într-o strașnică furtună de zăpadă care se termină la fel de repede cum a început.

Poate sunteți toți familiari cu termenul artistic “ora albastră”. Numai că, în Lofoten, avem câte o oră pentru fiecare culoare din spectru. Cu mai bine de o oră înainte de răsărit, totul are o culoare albastră, rece. Nimic nu se mișcă. Apoi, imediat înaintea răsăritului, peisajul capătă o nuanță verzui, aproape ireală. Pescărușii încep să țipe. Cerul estic explodează în nuanțe de portocaliu și galben. Vestul rămâne, încă, albastru. Soarele iese din mare, stâncile devin aproape roșii, iar norii… Ei bine, norii au ce culoare vor ei. Pe parcursul zilei, ne putem aștepta la un cer de un albastru dureros pentru ochi, dacă e senin, sau la albul ceții și gri-ul norilor de furtună, în caz de vreme mai puțin prietenoasă. Spre apus, înainte ca Soarele să se scufunde în mare, cerul devine roz iar, apoi, violet. Și din nou albastru glacial. Soarele a apus, dar reprezentația lui nu s-a încheiat. Cerul e împânzit de stele. Stele pe care nu le vom vizita niciodată. Însă, o stea foarte familiară nouă își face apariția. Numai că sub altă formă. Dintr-o dată, o pată luminoasă, verde, apare pe cerul nordic. La câteva zile după ce au fost expulzate de Soare, particule subatomice, încărcate electric, interacționează cu atmosfera terestră și dau naștere Aurorei Boreale. Aurora devine din ce în ce mai puternică, dispare, apare din nou. Iar dispare. Pentru câteva secunde sau minute, acoperă mai bine de jumătate de cer. (În nopțile cu activitate foarte intensă, poate acoperi chiar tot cerul.) Uneori, ai impresia că nu vrei să mai faci nimic. Nu vrei să mai apeși pe declanșator, nu vrei să mai vorbești, nu vrei să mai clipești. Vrei doar să vezi cum se transformă totul.