Canon dezvolta un nou obiectiv fix de 35mm si anunta firmware update la gama Cinema EOS System

Canon a anunţat începerea dezvoltării noului obiectiv fix de 35mm pentru camerele digitale de format mare. Compatibil cu o gamă largă de senzori, inclusiv super 35mm, full-frame 35mm şi APS-C, noul 35mm pe montură EF în dezvoltare va fi cel de-al şaselea obiectiv fix din seria Canon EF Cinema, oferind o alternativă obiectivelor existente, de 24mm, respectiv 50mm. Un prototip al obiectivului EF Cinema 35mm va fi expus la NAB Show 2013 Las Vegas, în perioada 8-11 aprilie 2013, urmând ca lansarea oficială să aibă loc anul acesta.

Oferind performanţe optice superioare într-o varietate de distanţe focale, care să satisfacă o serie extinsă de nevoi creative, obiectivele fixe precise Canon Cinema fac parte din sistemul profesional pentru producţie digitală cinematografică Cinema EOS. Lansat la finalul anului 2011, Cinema EOS oferă o gamă unică, de înaltă performanţă, de camere cu senzor mare şi obiective 4K, oferind o calitate deosebită şi libertate creativă pentru profesionişti din toate domeniile.

Kieran Magee, Marketing Director, Professional Imaging, Canon Europe:“Canon şi-a luat angajamentul să dezvolte unelte de top pentru a sprijini povestirea în imagini.Doar în ultimele 18 luni am lansat Cinema EOS şi am extins sistemul pentru a include camere HD, 2K şi 4K şi o gamă largă de obiective. Scopul nostru este de a oferi clienţilor noştri cât mai multe opţiuni creative, care să dispună de mai multă flexibilitate şi sprijin pentru a realiza un conţinut vizual deosebit. Noul 35mm pe care îl dezvoltăm este un foarte bun exemplu.”

Toate obiectivele Canon EF Cinema integrează materiale şi straturi avansate pentru a oferi niveluri superioare de performanţă optică, inclusiv la standarde de producţie 4K (4096×2160). Fiecare obiectiv fix Canon Cinema este echipat cu o diafragmă cu 11 lamele, ceea ce îl face ideal pentru efecte bokeh plăcute şi pentru manipularea profunzimii de câmp într-un mod cât mai creativ. Conul de lumină generos este prezent pe toate obiectivele, oferind balans şi ton de culoare într-un design compact, uşor, comparabil cu cele mai avansate obiective de zoom Canon Cinema. Obiectivele Canon Cinema fixe oferă modul de funcţionare şi fiabilitatea necesare înregistrării profesionale în condiţii de filmare video.

De asemenea, acestea sunt complet compatibile cu toate camerele Cinema EOS System şi, graţie conului de lumină generos, pentru full-frame, pot fi folosite şi pe DSLR-uri precum EOS 7D şi EOS 5D Mark III. Designul monturii Canon EF permite afişarea în vizor a informaţiilor precum mărimea diafragmei, înregistrarea datelor meta şi corecţie a iluminării periferice (în funcţie de compatibilitatea cu echipamentul video utilizat).

Lansat în 2011, Canon Cinema EOS System s-a dezvoltat rapid, incluzând acum patru camere şi nouă obiective fixe şi de zoom, cu monturi diferite, acoperind o gamă mare de distanţe focale. Mai multe detalii despre produsele Cinema EOS aici.

Specificaţiile şi preţurile pentru noul obiectiv fix Cinema 35mm, în prezent în dezvoltare, urmează să fie stabilite.

De asemenea, Canon a anunţat si disponibilitatea update-urilor de firmware pentru trei dintre camerele sale inovatoare din gama Cinema EOS System şi o serie de funcţii noi pentru software-ul Cinema RAW Development (CRD). Cele mai recente îmbunătăţiri au fost dezvoltate ca răspuns la cererile primitedin partea profesioniştilor şi demonstrează angajamentul Canon de a veni în întâmpinarea nevoilor comunităţii de videografi.

Odată cu noile firmware-uri, EOS C500, EOS C300 şi EOS C100 oferă suport pentru noua funcţie Magnify, care permite utilizatorilor să verifice focalizarea direct de pe LCD-ul camerei, atât central, cât şi pentru alte zone ale imaginii. Noua funcţie oferă un control sporit şi flexibilitate în timpul filmării.

EOS C300 beneficiază, totodată, de o nouă serie de funcţionalităţi proiectate pentru a oferi asistenţă videografilor independenţi. Push Auto Iris şi One Shot AF oferă şi mai multă versatilitate în timpul filmărilor, prin uşurinţa şi rapiditatea de a verifica şi ajusta expunerea şi focusul înainte de începerea înregistrării. Mai mult, EOS C300 poate filma la rezoluţie HD 1440×1080 la o viteză de 35Mbps, un mod de înregistrare ideal folosit pentru transmisiile live.

Pentru şi mai multă flexibilitate pentru cameramani, actualizarea firmware-ului pentru EOS C100 adaugă posibilitatea de autofocalizare continuă în timpul folosirii cu obiectivul EF-S 18 – 135mm f/3.5-5.6 IS STM.

Cinema RAW Development – noi funcţionalităţi

Pe lângă update-urile camerelor Cinema EOS, Canon a adăugat funcţii suplimentare şi software-ului Cinema RAW Development, furnizat odată cu EOS C500 şi proiectat pentru editare, playback şi salvare de clipuri video 4K Canon Cinema RAW.

Update-ul adaugă suport pentru Academy Color Encoding Specification (ACES), oferind astfel funcţia Input Device Transform care permite salvarea fişierelor Canon Cinema RAW în formate ACES OpenEXR. ACES a fost propus de Academia Americană de Film ca standard SMPTE, cu scopul de a păstra acelaşi răspuns de culoare şi la înregistrare, şi la memorarea acesteia, în toate etapele procesului: de la filmare şi editare până la rulare pe ecrane.

Mai mult, o nouă funcţie permite utilizatorilor să specifice puncte in/out înainte de editarea fişierelor RAW, îmbunătăţind fluxul de lucru atât pe platou, cât şi în post-producţie. Nu în ultimul rând, aceasta permite generarea de rapoarte de dezvoltare care listează detaliile fişierelor ce au fost copiate sau editate folosind software-ul CRD, pentru a le avea în vedere ulterior.

Update-urile de firmware pentru EOS C500, EOS C300, EOS C100 şi CRD vor fi disponibile în 2013.

Alți fotografi au mai citit și:

1 Comment

  • Pai eu stiam ca c100 permite numai montura EF; cum ar autofocaliza cu un obiectiv EF-S 18-135 STM????

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.