Astrofotografia este partea fotografiei care se ocupă de fotografierea obiectelor cerești. E genul de fotografie care îți arată că, deasupra capului nostru, se întâmplă mult mai multe lucruri decât ne-am aștepta.

Deși, în fotografia mea de zi cu zi, nu țin cont de marca sau tipul camerei cu care fotografiez, atunci când vine vorba de fotografie astronomică, ma gândesc la un singur brand: Canon. Iar Canon chiar nu m-a plătit să spun asta.

Fac astrofotografie de mai bine de 12 ani. În timpul ăsta, am lucrat cu o varietate de camere de la aparate de fotografiat clasice, pe film, până la cele mai scumpe DSLR-uri existente pe piață și chiar camere de format mediu. Dintre toate, DSLR-urile Canon mi-au lăsat cea mai bună impresie. Zgomotul redus la sensibilitate mare precum și sensibilitatea la lungimi de undă roșii le fac alegerea perfectă pentru astrofotografi. Iar Canon mai are un atu: fabrică o cameră foto special pentru astrofotografie.

Prima lor ispravă în domeniu a fost făcută în 2005, când au lansat 20Da, o cameră dedicată astrofotografilor. În aprilie 2012, au recidivat și au scos pe piață 60Da, succesorul lui 20Da. Dar, ce înțelegem printr-o cameră dedicată astrofotografilor?

Dacă ne uităm la cele două camere care au nume asemănătoare, 60D și 60Da, nu remarcăm diferențe flagrante. În afară de a-ul atașat denumirii și colorarea în auriu a numelui camerei, cele două camere arată absolut identic. Diferența e în interior. Și e făcută de o bucată de sticlă.

Senzorul fotosensibil din interiorul camerelor DSLR e foarte sensibil la lumina infraroșie. Mult mai sensibil decât ochiul uman. Astfel, DSLR-urile folosesc un filtru care taie lungimile de undă infraroșii pentru a obține fotografii în tonurile de culoare obișnuite pentru ochiul uman. Însă, odată cu tăierea infraroșului, acest filtru reduce semnificativ sensibilitatea camerei foto la lungimea de undă denumită Hidrogen alfa (H-alfa). Și cu asta v-am băgat în ceață. Imediat, ieșim la lumină.

H-alfa este o linie spectrală de emisie specifică Hidrogenului, aflată în zona roșie a spectrului vizibil. Ca să fim mai exacți, H-alfa are lungimea de undă 656,28 nm (nanometri).  Să ne imaginăm atomul de Hidrogen ca un mic Sistem Solar. În centru, se află un nucleu pe care îl asemuim cu Soarele. În jurul acestui “Soare”, orbitează o singură “planetă” – un electron. Din cauza legilor mecanicii cuantice, electronul ăsta se poate plimba în jurul nucleului doar pe niște orbite foarte bine determinate. Datorită unor procese fizice, electronul e capabil să sară de pe o orbită pe alta. Atunci când electronul sare de pe o orbită mai îndepărtată de nucleu pe una mai apropiată, emite o cantitate de energie (inclusiv sub formă de lumină). În timpul unei asemenea tranziții se emite și linia H-alfa (Lucrurile nu se întâmplă chiar așa simplu în natura, dar cred că explicația v-a ajutat să înțelegeți povestea lui H-alfa. Mulțumesc facultății de fizică pe care am urmat-o conștiincios!). Cum hidrogenul este deosebit de abundent în Univers, aceasta e o lungime de undă deosebit de luminoasă pe cerul nopții.

Ochiul uman e foarte puțin sensibil în acea zonă a spectrului. Senzorul din interiorul camerelor DSLR, însă, e foarte sensibil. Dacă nu ar exista filtrul ce taie din zona roșie a spectrului, imaginile de zi cu zi ar avea o puternică tentă roșiatică, vizibilă mai ales în tonurile de culoare ale pielii. Filtrul este vital pentru fotografia “normală”, dar generator de probleme în astrofotografie.

Astronomii amatori au găsit o soluție și au înlocuit filtrul obișnuit al camerelor DSLR cu un filtru fabricat de diverși producători specializați. Însă, această modificare a camerei face destul de greoaie utilizarea camerei în condiții normale (pentru a obține imagini corecte din punct de vedere cromatic, e nevoie de o ajustare extrem de atentă a balansului de alb). La 60Da, filtrul din 60D este înlocuit cu un filtru mult mai permisiv pentru H-alfa, dar care nu dă bătăi de cap atunci când vrem să ne fotografiem singuri în oglinda din baie.

Filtrul montat pe Canon EOS 60Da transmite de 1,5 ori mai mult H-alfa ca cel montat pe 20Da și de trei ori mai mult față de un 60D. Practic, Canon 60Da ne ajută să vedem Universul mai bine.

Odată apărută camera, am așteptat cu extrem de mare interes aducerea ei în România. Cum a venit, F64 mi-a pus una la dispoziție pentru a o testa și a face o comparație cu un 60D.

Am ales să fotografiez zone ale cerului bogate în nebuloase de emisie (apar roșii în cadru). Fotografia de comparație am făcut-o în direcția constelației Lebăda. În această zonă a cerului, putem fotografia nebuloasa America de Nord (ușor de recunoscut în imagine), precum și nebuloasa Fluturele.

Iată rezultatul obținut cu 60D:

Acum să vedem ce poate 60Da:

Care a fost modul de lucru? În astrofotografie, avem nevoie de timpi lungi de expunere deoarece obiectele fotografiate nu emit foarte multă lumină. Vorbim aici de timpi de expunere de ordinul zecilor de minute sau al orelor. Dacă am face o expunere continuă, de o asemenea durată, raportul semnal/zgomot ar fi mic, iar imaginea ar pierde din detalii. De aceea, imaginile se achiziționează printr-o tehnică specială.

Se fotografiază aceeași zonă de cer, succesiv, cu aceleași setări (sau cu diferite setări, în funcție de obiectul fotografiat). Imaginile obținute sunt calibrate, aliniate stea peste stea, suprapuse și apoi se efectuează niște operații matematice între ele (adunare, mediere, medianare, diverse funcții pătratice ș.a.m.d.; există soft-uri specializate care fac asta). Se obține o imagine finală care e trecută printr-un soft specific astrofotografiei (eu lucrez cu PixInsight, dar există și alte opțiuni), apoi imaginea e pregătită de print/expunere online în Adobe Photoshop.

În cazul testului de față, fiecare fotografie e compusă din câte 10 imagini a câte 180 de secunde. Imaginile individuale au fost aliniate și combinate printr-o funcție matematică prea complicată pentru a o descrie aici. Pare dificil, dar totul se reduce la câteva click-uri și mult RAM utilizat. Apoi fișierele rezultate au fost trecute prin rutine similare de postprocesare. Fotografiile au fost realizate printr-un obiectiv Canon EF 50mm f/1,4 USM, la diafragma 3,5.

Rezultatul e grăitor, iar cuvintele cred că nu-și mai au rostul. E evidentă diferența între 60D și 60Da.

Normal, apare întrebarea: cum se comportă 60Da în condiții obișnuite de fotografiere? Putem folosi această cameră și în imagini ne-astronomice. Răspunsul este simplu: DA! Iată două imagini. Vă las pe voi să ghiciți care e făcută cu 60D și care cu 60Da. Am fotografiat JPG cu Auto White Balance, iar imaginile sunt fără nicio modificare ulterioară.

Imaginile sunt foarte asemănătoate și cred că oamenii de la Canon au făcut o treabă excelentă în zona asta. Evident, nu cred că 60Da poate înlocui o cameră obișnuită atunci când vine vorba de domenii ale fotografiei în care acuratețea culorilor este extrem de importantă: fotografie de produs, culinară sau publicitate. Dar, pentru fotografii “obișnuite”, e o cameră ce se poate folosi fără bătăi de cap. Dacă nu v-ați dat seama, prima fotografie e făcută cu 60Da.

Deși aceasta e o trăsătură comună a celor două camere, merită menționat ecranul LCD Vari-angle 3.0” Clear View. Mobilitatea ecranului combinată cu funcția Live View face foarte ușoare încadrarea și focalizarea, mai ales atunci când obiectul fotografiat se află la înălțime mare deasupra orizontului.

Pe lângă accesoriile obișnuite, Canon EOS 60Da vine cu câteva lucruri în plus.

În cutie veți găsi un cablu adaptor RA-E3 precum și un kit adaptor curent alternativ ACK-E6, plus un adaptor curent continuu DR-E6. La ce sunt utile toate cablurile astea?

Adaptorul RA-E3 transformă mufa jack de telecomandă a camerei într-o mufă Canon N3. Asta face posibilă atașarea unui intervalometru Canon TC-80N3. Intervalometrul este o unealtă aproape indispensabilă pentru astrofotograf.

Restul bunătăților aflate în pachet permit aparatului de fotografiat să funcționeze alimentat de la o sursă de curent aflată în exteriorul corpului camerei. Cum, în expunerile lungi, dorim îndepărtarea de senzor a surselor generatoare de căldură, alimentarea camerei din exteriorul ei e o metodă bună de scădere a zgomotului.

Am mai fotografiat încă trei zone ale cerului de toamnă, bogate în nebuloase de emisie.

Constelația Cassiopeia:

Constelația Vizitiul:

Nebuloasa California și roiul deschis Pleiadele:

Din păcate, vremea nu prea favorabilă din perioada în care am testat camerele m-a împiedicat să fac și imagini la focală mai mare. Însă, fotografiile realizate sunt suficiente pentru a demonstra superioritatea 60Da-ului atunci când vine vorba de astrofotografie. În curând, sper să scot 60Da-ul și la o sesiune de astrofotografie prin telescop.

Pentru cei ce vor să pășească pe tărâmul astrofotografiei, iată câteva sfaturi utile:

  • Ieșiți din oraș și fotografiați din zone cu cât mai puțină poluare luminoasă.
  • Folosiți numai lanterne cu lumină roșie. Astfel, ochii voștri vor rămâne adaptați la întuneric și veți vedea cerul mult mai frumos.
  • Îmbrăcați-vă gros atunci când mergeți să fotografiați stele. Chiar și vara.
  • Folosiți focalizarea manuală și lipiți cu bandă adezivă inelul de focalizare al obiectivului pentru a-i păstra poziția. Refocalizați la fiecare schimbare a distanței focale, în caz că utilizați un obiectiv Zoom.
  • Fotografiați în mod Manual.
  • Opriți funcția Long Exposure Noise Reduction.
  • Fotografiați RAW+JPG.
  • Dezactivați funcția de vizualizare a fotografiilor imediat după ce au fost realizate. Consumă baterie și încălzește senzorul.
  • Asigurați-vă că aveți suficiente baterii de schimb. 2-3 pentru o noapte de vară. 5-6 pentru o noapte de iarnă.
  • Nu uitați să și priviți cerul! Bucurați-vă de stele și de locurile fără poluare luminoasă. Și împărtășiți-le și altora bucuria asta. Canon EOS 60Da e un ajutor excelent!

Nu în ultimul rând, vă aștept la cursul meu de fotografie astronomică susținut în colaborare cu F64. Următoarea ședință are loc pe 16 februarie 2013.

Cer senin!

Text si imagini de Alex Conu

Echipament utilizat:


Produse

Canon EF 50mm f/1.4 USM

Canon EF 50mm f/1.4 USM

in stoc
15000lei

Canon EF 50mm f/1.4 USM reprezinta combinatia perfecta intre flexibilitatea utilizarii si calitatea imaginii.Beneficiind de o deschidere maxima f/1.4 si un sistem de focalizare rapid, obiectivul stand....

Vezi detalii