30s, f/36, ISO 100, distanţă focală 110mm, Nikon D7000

Un obiectiv ce vine ca o mănuşă pentru cei care călătoresc. Am avut posibilitatea de a poza câteva zile cu vechiul 18-270 VC. La acea dată era singurul cu o asemenea plajă focală. Considerat de mulţi o struţo-cămilă la data lansării, obiectivul în sine nu este rău. Părerea mea despre prima variantă o găsiţi aici.

Dar cu ce se deosebeşte varianta de faţă de cea anterioară? În primul rând prin motorul piezo. În al doilea rând prin construcţie. Construcţie mai compactă, mult mai adecvată călătoriei.

Şi, o constatare mai degrabă personală, un sistem de stabilizare mai “vitezoman”, pe măsura focalizării. Însă pentru timpi de expunere mai lungi sistemul poate păcăli utilizatorul. Să mă explic: la vechiul sistem, stabilizarea lucra cumva mai încet faţă de viteza de focalizare. Modul de lucru al sistemului se putea observa destul de clar în vizor. Utilizatorul avea astfel posibilitatea să capteze imaginea exact în momentul îngheţării acesteia. Cu cât timpul de expunere este mai lung, cu atât sistemul lucrează mai “vizibilă”. La noul obiectiv, stabilizarea este într-adevăr mai rapidă, dar fotograful parcă pierde un pic din control. Dar cum am spus la început, este o constatare mai degrabă personală.

Primul lucru care pur şi simplu m-a încântat atunci când am scos obiectivul din cutie a fost dimensiunea compactă a acestuia împreună cu greutatea mai mult decât acceptabilă (prima versiune cântăreşte 550g, versiunea  PZD 450g).

Construcţia este mai mult decât decentă. În ciuda părerilor “înrădăcinate” conform cărora dacă un lucru este Made In China este automat de calitate îndoielnică, chinezii au demonstrat că sunt în stare să producă şi lucruri de calitate. În plus, nu cred că o firmă care se respectă ar putea face la un moment dat rabat la calitate de dragul câştigului. Pierderile suferite în urma amendării prompte din partea clienţilor ar fi mai mari decât poate câştigul obţinut în urma unei astfel de “strategii”. Astfel, noul obiectiv fabricat în China este de calitate. Aşa cum am fost obişnuiţi de Tamron de-a lungul anilor.

În ciuda sistemului cu tuburi duale, jocul ansamblului la focala maximă este minimă. Elementul frontal nu se roteşte (obiectivul are focalizare internă), ceea ce uşurează considerabil folosirea filtrelor graduale şi a filtrului de polarizare. Folosirea unui motor de focalizare piezo nu împiedică rotirea inelului de focalizare atunci când se foloseşte modul AF. De asemenea, primul tub se roteşte şi el. Aşadar atenţie unde vă ţineţi mâna. Trebuie să menţionez că în ciuda acestor “neajunsuri” nu m-am împiedicat niciodată de rotirea primului tub şi a inelului de focalizare. Este şi o chestiune de obişnuinţă, după părerea mea.

Cea mai mare parte a suprafeţei obiectivului este ocupată de inelul de zoom. Mişcarea acestuia este destul de fermă. Cât l-am avut la teste obiectivul nu s-a “lungit” atunci când am purtat aparatul la gat. Cei de la Tamron s-au gândit că nu ar fi rău să preîntâmpine astfel de situaţii, aşa că l-au dotat cu un mic buton de blocare în poziţia de 18mm.

Butonul pentru schimbarea modului de autofocalizare (AF şi MF) şi butonul pentru sistemul de stabilizare (ON/OFF) se situează pe partea stângă, “grupate” pe o platformă mai proeminentă faţă de restul obiectivului, astfel că accesul este mult mai bun. Butoanele în sine opun suficientă rezistenţă încât să împiedice acţionarea involuntară a acestora.

Butonul de blocare este amplasat în partea dreaptă, într-o poziţie accesibilă, aproape în oglindă cu butoanele de pe partea stângă. Blocarea obiectivului în poziţia de 18mm este simplă şi uşoară. Dacă butonul nu se lasă mişcat înapoi (spre montură),înseamnă că obiectivul nu se află la 18mm.

Între 18mm si 270mm, lungimea obiectivului se dublează. Cum am mai spus, jocul ansamblului optic la distanţa focală maximă de 270mm este minim. În plus, lentila frontală este suficient de stabilă pentru a permite folosirea, de exemplu, a sistemului de filtre Cokin.

Parasolarul în formă de petală inclus se prinde exemplar şi oferă suficientă protecţie pentru condiţii obişnuite de lucru.

Capacul din faţă se poate scoate şi pune uşor chiar şi cu parasolarul montat, datorită clemelor largi cu acces central.

Performanţe

Înaintea de toate doresc să atrag atenţia că vorbim de un obiectiv cu o distanţă focală foarte mare pentru un obiectiv de DSLR. În ciuda celor 15x, obiectivul oferă rezultate decente. Nu se apropie, de exemplu, de calitatea optică a unui Tamron SP AF 17-50mm f/2.8 XR Di II LD VC IF. Se achită însă cu brio de sarcinile la care este supus. Personal l-am folosit la multe teste. Puţine au fost situaţiile în care a călcat pe alături. Şi am aşa, o vagă impresie, că o vină a avut şi aparatul folosit (am avut posibilitatea să folosesc unul cu montură Nikon şi unul cu montură Canon, pe două corpuri Nikon şi pe un corp Canon). Parcă mi-a plăcut mai mult cum a reacţionat pe montura Canon…

Din punct de vedere al distorsiunilor, obiectivul se comportă în limite acceptabile. Nu sunt poze-test de laborator, cu exemple în condiţii normale. La distanţa focală de 18mm nu s-a mers până la distanţa minimă de focalizare. Se ştie foarte bine că distorsiunile se accentuează cu cât subiectul de fotografiat este mai aproape. Motiv pentru care recomand, în cazul distanţelor focale mici (wide), fotografierea de la o distanţă suficient de mare pentru evitarea distorsiunilor. Dacă se doreşte fotografii gen portret, distanţa focală recomandată este de la 70mm în sus.

Distorsiuni la 18mm

Distorsiune la 270mm

În privinţa distorsiunilor, cele de butoi de la capătul wide sunt normale pentru un 18mm obişnuit, dacă este să ne uităm şi la alţi producători. Acelaşi lucru este valabil şi pentru distorsiunile de la capătul tele al obiectivului, unde se remarcă o distorsiune de tip pernă. Repet, în condiţii normale de utilizare, acestea sunt greu sesizabile, cu excepţia fotografiei de arhitectură.

Mai jos supun atenţiei o fotografie obişnuită, în condiţii aşi pune normale pentru majoritatea dintre noi. Nimic spectaculos. Am ales special o lumină mai puternică şi diafragma de f/8 diafragmă medie.

Claritatea în centru este bună, chiar foarte bună.

Să vedem însă marginile.

Partea stângă. Am ales special o mărire mai accentuată pentru a putea observa mai bine claritatea de care este capabil obiectivul. Mai ales că se ştie că printre punctele mai slabe al oricărui obiectiv zoom sunt, printre altele, capătul wide şi marginile.

Examinând cadrul de imagine din extrema stângă, la 18mm, la o diafragmă medie, mă declar mulţumit de rezultat. Se poate observa o oarecare aberaţie cromatică pe porumbelul aflat la extremă, dar nu şi la crengile copacilor. Iar scăderea clarităţii este normală pentru clasa obiectivelor zoom.

Să vedem acum partea dreaptă.

Parcă arată mai bine decât partea stângă. Se pot observa mici aberaţii cromatice pe plăcuţa de monument istoric.

Urmează două imagini la 270mm, una la diafragmă minimă, cealaltă la diafragmă maximă, respectiv f/6.3 şi f/40.

270mm, f/6.3

La o examinare mai atentă, se poate observa un grad de vignetare şi o aberaţie cromatică în lumină foarte puternică, în partea de jos a imaginii:

270mm, f/40

Şi o mărire în aceeaşi zonă:

În mod normal, nu cred ca există cineva care să folosească un obiectiv la diafragma f/40. În primul rând datorită luminii. Pentru a putea realiza fotografia de mai sus am fost nevoit să folosesc un timp de expunere de 1/20s. Şi asta în plină zi cu soare, pe un subiect luminat puternic. Am dat însă exemplul pentru a arăta cum se descurcă optic obiectivul în situaţii extreme. Concluziile şi le trage fiecare.

Pentru a vedea cât de bine este corectat în privinţa aberaţiilor cromatice, am ales distanţa focală de 18mm şi două diafragme: f/3.5 şi f/10.

f/3.5

f/10

Şi un crop, să vedem comportamentul pe teren:

f/3.5

f/10

În condiţii de lumină puternică, pe suprafeţe metalice, se observă o oarecare aberaţie cromatică. Aceasta nu este însă foarte gravă.

Acum, cum se comportă obiectivul în condiţii, să le spunem, normale? Am abordat în acest sens diverse situaţii.

Doresc să încep cu o serie de fotografii făcute în interior, la o întâlnire a nikoniştilor. Pentru că nu este un obiectiv luminos, soluţia la care m-am gândit a fost folosirea unei valori ISO mari în combinaţie cu un timp de expunere adecvat subiectului ce urmează a fi fotografiat. Personal, am ales un timp de expunere de minim 1/125s, un ISO cat mai mare pentru evitarea pe cât posibil a diafragmei maxime, a unui timp de expunere adecvat subiectului şi stabilizarea pornită (aparatul are în meniu posibilitatea stabilirii unui timp de expunere minim şi a unei valori IO maxime). Astfel am putut să fotografiez în voie fără a mai acorda atenţie la relaţia timp de expunere / distanţă focală. Şi în plus ardeam de nerăbdare să testez capabilităţile lui Nikon D7000 la valori ISO extreme.

Timp de expunere 1/160s, f/6.3, ISO 10.000, distanţă focală 42mm, Nikon D7000Timp de expunere 1/160s, f/6.3, ISO 25.600, distanţă focală 85mm, Nikon D7000

Timp de expunere 1/160s, f/7.1, ISO 25.600, distanţă focală 18mm, Nikon D7000

Timp de expunere 1/50s, f/7.1, ISO 25.600, distanţă focală 155mm

În ultimul exemplu, lumina nu a permis menţinerea unui timp minim de expunere de 1/125s, astfel că sistemul de stabilizare m-a salvat de la înregistrarea unei imagini mişcate (în mod normal, la distanţa focală de 155mm la un aparat foto cu factor de crop, avem nevoie de un timp de expunere de 1/250s).

Pasul următor a fost testarea vitezei de focalizare în condiţii de lumină mai slabă şi subiecţi rapizi. Da unde să găsesc aşa ceva în Bucureşti? Traficul, deşi rapid pe anumite porţiuni, nu m-a încântat. Subiectul, adică vehiculele, mi se par cam mari pentru ceea ce aveam eu de gând. Aşa că mi-am îndreptat paşii spre cheiul Dâmboviţei, la vânătoare de pescăruşi. Şi cum zona dintre Hanul lui Manuc şi clădirea tribunalului este totdeauna plină de pescăruşi… Zis şi făcut. Am ajuns la destinaţie aproape de ora 18:00, într-o zi de februarie. Lumină slabă, subiecţi vioi. Şi al naibii de greu de urmărit, dacă mă întrebaţi pe mine, mai ales la distanţe focale mari. Bun… Tot încercând să prind un cadru bun, vine la mine un domn. După obişnuitul salut, domnul mă întreabă: Nikon. Eu: Da. Un D5000… El: La pescăruşi? Eu: da. El: vă trebuie un obiectiv mai tele. Eu: e suficient (18-270-ul era în poziţia strâns, adică la 18mm). El: nu cred. Eu: ba da. E un 18-270mm. El: prea scurt. Eu nu am mai zis nimic, ci am rotit de inelul zoom lungind obiectivul la 270mm. Eu, din nou: e 18-270mm. El: Aha. Mai sta un pic si zice: Da lumina e cam slaba. Eu: Pai asta e si ideea. Fac teste. El: Aveţi cont pe Facebook? Să va dau un link să vedeţi fotografii cu pescăruşi… Eu: mulţumesc, da nu îmi place Facebook. El: să veniţi la fotografiat pescăruşi când e lumină. Eu: Mulţumesc. Aşa o să fac. După care omul pleacă. Ce m-a amuzat este că puţini îşi dau seama că 18-270mm este de fapt un teleobiectiv zoom. Atât de compact…

Bun. Rezultatul:

Prioritate timp de expunere, timp de expunere 1/500s, f/6.3, ISO 2200, distanţă focală 220mm, Nikon D5000

Am ales prioritate de timp de expunere datorită subiectului mic şi rapid. În astfel de situaţii, alegerea unui timp de expunere mai lung, bazându-te pe stabilitatea excelentă a obiectivului, nu este suficientă. În mod normal, la acest obiectiv, aşi fi folosit un timp de expunere de 1/300s, dar este insuficient pentru „îngheţarea” subiectului fotografiat. În rest… pescăruşii mi-au creat destule probleme. Mie, nu obiectivului.

Următoarea situaţie de pe listă… fotografia de studio. Şi cum e bine să ai prieteni fotografi care la rândul lor au prieteni… tot fotografi, dar cu studio, am profitat de situaţie.

Şi iată ce a ieşit:

Mod manual, timp de expunere 1/200s, f/8, ISO 100, distanţă focală 70mm, Nikon D7000

Mod manual, timp de expunere 1/200s, f/9, ISO 100, distanţă focală 65mm, Nikon D7000

Mod manual, timp de expunere 1/200s, f/8, ISO 100, distanţă focală 60mm, Nikon D7000

Mod manual, timp de expunere 1/200s, f/10, ISO 55, distanţă focală 55mm, Nikon D7000

După joaca din studio, care fie vorba între noi, a fost foarte, foarte distractivă, iar obiectivul a trecut testul de all-around, am trecut la alte… abordări.

Focalizarea pe timp de noapte… autofocalizarea. Şi ce poate fi mai bun decât noaptea pe ninsoare? Nu. nu am scos obiectivul în ninsoare. Că nu e snow-proof.

1/10s, f/6.3, ISO 1600, distanţă focală 246mm, ora 00:40, Canon EOS 350D

1/13s, f/6.3, ISO 1600, distanţă focală 39mm, ora 00:43, Canon EOS 350D

A doua zi, m-am gândit la cea au avut în cap inginerii de la Tamron când au conceput noul obiectiv… Şi până la urmă am ajuns la cam aceeaşi concluzie declarată de marketing, un obiectiv de călătorie, un obiectiv bun la de toate. Făcând abstracţie de cei care strâmbă din nas când aud de un astfel de gen de obiectiv, de cei care spun un adevăr absolut pe care numai ei îl ştiu şi pe care îl promovează cu o convingere totală, teoria conform căreia ce este peste f/2.8 este „borcan”… Pot spune că Tamron AF 18-270mm F/3,5-6,3 Di II VC PZD este obiectivul ideal pentru călătorii şi pentru folosirea de zi cu zi, pentru utilizatorul obişnuit.

Astfel mi-am luat libertatea de a juca „rolul” unui turist prin Bucureşti. Bun… Acum dacă e să mă întrebaţi pe mine ce poate vedea un turist în Bucureşti…  Ei bine, sunt multe de vizitat, multe de văzut. Şi asta în afară de destinaţiile ministerului de turism, adică destinaţiile promovate. Bucureşti înseamnă şi altceva decât câini vagabonzi, trafic infernal, zgomot, praf şi alte câteva caracteristici puse pe tapet de media. Am întâlnit străduţe liniştite, case cu bun gust, vechi, dar şi noi, bine întreţinute, străzi curate, oameni civilizaţi. Dar pentru a vedea toate acestea trebuie să renunţi la comoditatea oferită de autoturism şi să baţi oraşul pe jos. Şi să eviţi centrul.

Din punct de vedere arhitectural, Bucureştiul este al doilea oraş din lume care oferă un amestec de stiluri atât de vast. Şi asta nu am spus-o eu, ci un arhitect român care trăieşte în America, care bănuiesc că ştie ce spune. Aşadar, un turist poate fi interesat de arhitectură. Poate fi de asemenea interesat de cultură. Am încercat, pe cât am putut, să fiu turist în propriul oraş. Ce a ieşit? Puteţi vedea în imaginile următoare. Cu menţiunea că pozele sunt făcute în “locaţii” arhicunoscute.

Fotografia de mai sus cred că prezintă foarte bine una din situaţiile în care avem nevoie de un obiectiv versatil. Cele şase figurine se află amplasate pe clădirea din centru. Cu ajutorul super-zoom-ului am putut fotografia clădirea atât în întregime (distanţă focală 21mm), cât şi detalii din aceasta, figurinele (distanţă focală între 200 şi 270mm).

Imaginea de mai jos nu reprezintă chiar o clădire bine întreţinută, dar mi s-a părut interesantă ca poziţionare şi arhitectură.

1/100s, f/8, ISO 100, distanţă focală 18mm, Canon EOS 350D

1/250s, f/8, ISO 100, distanţă focală 25mm, Canon EOS 350D

1/400s, f/8, ISO 100, distanţă focală 270mm, Canon EOS 350D

De-a lungul celei de mai bine de o jumătate de zi cât am hoinărit prin oraş nu m-am simţit nici o clipă limitat de obiectivul avut la dispoziţie. Ce-i drept, nu am avut unde să îl „verific” la fotografierea subiectelor de mici dimensiuni, colorate, eventual zburătoare.

1/250s, f/8, ISO 100, distanţă focală 169mm, Canon EOS 350D

1/50s, f/8, ISO 100, distanţă focală 270mm, Canon EOS 350D

Tamron-ul oferă suficiente resurse pentru a putea mări o parte a imaginii pentru o şi mai mare apropiere, respectiv vizualizare a detaliilor.

1/400s, f/8, ISO 100, distanţă focală 142mm, Canon EOS 350D

Acest cadru este un crop la imaginea anterioară.

1/25s, f/8, ISO 800, distanţă focală 18mm, Canon EOS 350D

Curtea Veche

1/5s, f/4, ISO 800, distanţă focală 30mm, Canon EOS 350D

1/100s, f/5, ISO 100, distanţă focală 50mm, Canon EOS 350D

(vă rog să observaţi lipsa aberaţiilor cromatice la intersecţia zonei întunecoase cu cea luminată puternic)

1/100s, f/7.1, ISO 100, distanţă focală 270mm, Canon EOS 350D

Marea bălăceală!

1/100s, f/7.1, ISO 100, distanţă focală 246mm, Canon EOS 350D

Sper că nu v-am plictisit cu atâtea poze. În încheiere… am vrut să pot testa obiectivul şi la interior, gen muzeu. Orice turist care se respectă merge la muzeu, nu? Zis şi făcut. Acum m-am întrebat la care… Am zis că nu ar fi rău sa mă duc la Muzeul Naţional de Istorie a României. Să mai fac şi un pic de reclamă… tezaurului. Mă înfiinţez la casă (care între noi fie vorba, numai a casă nu arată, mai degrabă a stand de suveniruri) şi întreb de preţuri. 8 lei intrarea. O.K. Întreb de taxa de fotografiat. 20 de lei pentru expoziţia permanentă de istorie şi expoziţii temporare (nu am îndrăznit să întreb care ar fi alea expoziţiile temporare, nu de alta, dar în holul maaareee de la intrare era… pustiu), iar pentru tezaur, wow, 70 de lei. A, preţurile sunt pentru 1 oră! Am scos computadorul, adun si îmi iese aproximativ, cca, 98 de lei. Am murmurat un „Mulţumesc” şi nu ştiam cum să rup mai repede uşa de la ieşire. Aşa că, cu părere de rău, fără teste în muzeu. Poate data viitoare, după ce primesc şi eventuale sponsorizări.

Aşa că în loc de Cloşca cu puii de aur, a ieşit de o gâscă în parc. Că e gratis.

1/400s, f/7.1, ISO 200, distanţă focală 250mm, Nikon D5000

Detalii Tehnice

Distanţă focală: 18-270mm

Diafragmă maximă: f/3.5-6.3

Diafragmă minimă: f/22-40

Număr lamele diafragmă: 7

Filet filtru: 62mm

Distanţă minimă de focalizare: 49cm

Raport de mărire: 1:3.5

Unghi de cuprindere: 75°33′ – 5°55′

Construcţie: 18 elemente în 13 grupuri

Greutate: 450g

Distanţă focală: 18-270mm

Diafragmă maximă: f/3.5-6.3

Diafragmă minimă: f/22-40

Număr lamele diafragmă: 7

Filet filtru: 62mm

Distanţă minimă de focalizare: 49cm

Raport de mărire: 1:3.5

Unghi de cuprindere: 75°33′ – 5°55′

Construcţie: 18 elemente în 13 grupuri

Greutate: 450g

articol si imagini Sorin Voicu