Norvegia 2010

De o buna bucata de vreme imi propusesm sa ajung in nordul Europei, zona care mi se parea indeparata si fantomatica, senzatie alimentata de mitologia nordului, de Valhalla, de Kalevala, de Odin si corbii sai samd. Am inceput sa ma documentez despre zona de tarm, detinuta de Norvegia, locul in care aveam ocazia sa ajung si care dealtfel ma si atragea cel mai mult pentru ca imi evoca cel mai puternic imaginea vikingilor si a cetii impenetrabile, simbol al misterului si curajului locuitorilor acestor taramuri.











Dupa primul contact cu geografia Norvegiei m-am simtit descurajat de cei aproximativ 1500km de coasta pe care ii detine aceasta tara la Atlantic, dar am avut norocul ca zona in care ma deplasam sa fie situata undeva peste jumatatea distantei, catre nord si in apropierea unei insule renumite pentru fauna sa si in special pentru pasarile oceanice, unele dintre ele  numarandu-se in randul speciilor ocrotite de lege, lege care functioneaza in conditii de normalitate in aceasta tara nordica. Cea mai interesanta pasare este fratercula arctica sau papagalul de mare, specie care isi petrece aproape tot anul in marile Polului Nord si in Atlantic la sute de kilometrii de tarm, dar care totusi vine in lunile de primavera pe stancile  unor insule din zona Groenlandei, Canadei, Alaskai si Norvegiei pentru imperechere si cuibarit. Perechile tinere trebuie acum să-şi sape locul de clocit, deşi dacă există posibilitatea, mai degrabă vor ocupa o vizuină de iepure. Legătura dintre membrii unei perechi durează de obicei toată viaţa. Chiar dacă nu-şi petrec împreună tot timpul anului, în fiecare an se întâlnesc din nou . Femelele depun singurul ou intr-o „cameră” de clocit aflată la capătul unui tunel de doi metri, acesta va fi clocit de ambii parteneri, cu rândul. Când puiul iese din ou părinţii îşi împart şi responsabilităţile de procurare a hranei. O parte din pui cad pradă pescarusilor. Puiul de papagal de mare părăseşte cuibul noaptea, se dă jos de pe stâncă sau pur şi simplu se aruncă în apa. La această vârstă încă nu ştie să zboare, aşa că încearcă să înoate cât mai departe de pescarusi înainte de răsăritul soarelui. După ce şi-a părăsit locuinţa, trebuie să înveţe să zboare şi să-şi procure hrana. În anul următor tânăra pasare revine în colonie, deşi abia după 4-5 luni va cloci pentru prima oară.








Am hotarat sa nu umblu distante foarte mari in cautarea peisajelor, ci sa ma concentrez asupra acestor pasari minunate pe care nu le poti intalni tot anul si nici in prea multe zone de pe glob.Accesul la cuiburi nu este chiar facil, fiind nevoie sa urci unveva la aproximativ 70-80m deasupra nivelului marii pe niste povarnisuri stancoase deloc prietenoase, dar care odata cucerite iti ofera o priveliste de neuitat. Stiam ca papagalii de mare vin la cuiburi doar dupa lasarea serii, care survenea in aceasta perioada a anului in jur de orele 20-21, asa ca trebuia sa fii pregatit pentru cele 2 ore de lumina care iti ramaneau (soarele apunand la 10:00-10:30 si chiar daca mai poti fotografia si dupa apus ridicarea sensibilitatii aparatului nu ma incanta prea tare.


Camera pe care am folosit-o este Nikon D3x, o camera excelenta in capturarea detaliilor, dar nu atat de performanta la sensibilitati ridicateale ISO precum surata ei Nikon D3s, careia i-am simtit lipsa in orele cu lumina albastra de dupa apus. Ca si optica, am folosit un obiectiv Nikon AF-S 400mm f/2.8 VR, caruia nu i-am atasat niciun extender pentru a profita la maxim de diafragma deschisa si bokeh-ul superb pe care le ofera. Nu va mai spun ca escaladarea cu toata aparatura nu a fost o incantare, greutatea totala ridicandu-se la aproximativ 20 kg. Dupa ce am petrecut cateva ore intr-un peisaj de vis si cu o activitate interesanta si placuta a trebuit sa cobor pana la masina cu greutatea in spate, dar si cu cardurile pline. Dupa cateva zile nu am rezistat tentatiei si am revenit in aceleasi locuri pentru inca o sesiune de fotografie la papagalul de mare si drept sa va spun as reveni oricand cu placere in aceste  locuri fabuloase in care lumina nordului te face sa te indragostesti de-a dreptul de peisajele oricum spectaculoase.

Text si fotografii: Costas Dumitrescu | www.costasdumitrescu.ro